Shirley MacLaine, 84!
https://www.ziarulmetropolis.ro/shirley-maclaine-84/

„Îmi place ideea că sunt cea mai bătrână din cameră, fiindcă mi se iartă totul“, spunea în urmă cu ceva vreme Shirley MacLain, actriţa care împlineşte, astăzi, 84 de ani.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2018

Sora mai mare a la fel de faimosului Warren Beatty, rămas în istoria Hollywoodului ca unul dintre cei mai mari cuceritori, a câștigat un Oscar în 1983 (pentru interpretarea din Terms of Endearment), a şapte Globuri de Aur (!) şi un Emmy.

Într-un interviu acordat la aniversarea celei de a 80-a aniversări, fiind întrebată cum își privește existența, actrița a vorbit cu optimism despre bătrânețe:

„Ei, bine, mă aflu mai aproape de moarte… Nu cred că aș fi putut avea o viață mai bună. Am stat și m-am uitat puțin în urmă și mi-am spus: O, Doamne. Ce n-am făcut? Nu-mi vine în minte nimic, cu excepția faptului că mi-ar plăcea să trăiesc la o fermă de animale sălbatice. Aș vrea să trăiesc ca și cum aș fi în safari în Africa, poate permanent, și să ajung să cunosc aceste animale. Dar, în ce privește munca mea și alte lucruri, am făcut totul. Vreau doar să continui să fac ceea ce fac acum”

Shirley MacLaine va apărea anul acesta în două filme: Jim Button și Beyond the Golden Age, iar anul viitor în alte două:  Nicole și un (nou) film despre Moș Crăciun…

Foto: Frank Sinatra, Shirley MacLaine & Dean Martin, in 1959 – facebook

30
/06
/14

Unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani a împlinit 60 de ani. Fost tipograf, salahor, boxeur, ziarist şi, cel mai adesea, liber profesionist, Radu Aldulescu a debutat în 1993 cu romanul “Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.

23
/06
/14

Acum doi ani, sub acoperișul Teatrului Bulandra (de la Izvor) lua naștere un spectacol-interogație, energic și emoționant, care a inaugurat un spațiu dedicat căutărilor teatrale: Sala Liviu Ciulei LABORATOR. Sâmbătă, 28 iunie, de la ora 20.00, „Arlechino moare?” sărbătorește doi ani de existență și vă așteaptă să-l (re)descoperiți.

11
/04
/14

Actorul Florin Zamfirescu împlineşte 65 de ani, pe 12 aprilie. E un moment în care îşi priveşte viitorul în ochi şi se vede jucând. Se vede chiar şi însurat, cu o doctoriţă. Şi se mai gândeşte şi la sănătate, şi la roluri, şi la cei 42 de ani în teatru, ca actor şi ca profesor.

18
/03
/14

În ultima perioadă Adrian Văncică este recunoscut pe stradă pentru rolul său din serialul de televiziune „Las Fierbinți”, unde îl întruchipează, cu mare autenticitate, pe Celentano, un bețiv simpatic, un fel de Cetățean turmentat al zilelelor noastre.

06
/03
/14

Margareta Pogonat împlineşte astăzi 81 de ani. “Dacă nu eram conştientă că am îmbătrânit, nu coboram de pe scenă. Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu… teatru. Îi învăţ în primul rând să se culturalizeze, pentru că eu consider că un actor prost şi incult nu îşi mai are locul. Nu întotdeauna reuşesc, dar măcar ştiu că am încercat.”, spune actriţa care cucerit publicul cu interpretarea sa din filmul „Actorul şi săbaticii”.

26
/02
/14

S-a născut pe 26 februarie 1940, la Bucureşti. A fost fratele mijlociu din Fraţii Karamazov, a fost Claudiu din Hamlet sau Lopahin din Livada de vişini. Alexandru Repan mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.

17
/02
/14

Și-a împrumutat vocea unui important post de televiziune. Pe scena Teatrului „Nottara”, a fost: Miles Gloriosus din „Miresele căpitanului”, Kutuzov în „Război și pace” sau Haritonov, în „Bătrânul”. Constantin Cotimanis împlinește, astăzi, 59 de ani.

14
/02
/14

Regizoarea de teatru şi de operă Alice Barb își serbează ziua de naștere de Valentine's Day, pe 14 februarie. „Când m-am născut, fratele meu (tenorul Nagy Robert), care citea «Alice în ţara minunilor», i-a spus mamei că-și dorește să mă numesc Alice”, povesteşte regizoarea născută la Hunedoara, în 1963.

10
/02
/14

„A râs Rebe, înseamnă că-i bine”, povestesc foștii studenți. „E imprevizibil”, spune Liviu Ciulei. „N-are fasoanele unui actor”, adaugă Andrei Pleșu. „E cel mai mare actor în viață”, mărturisea Clody Bertola.