Shirley MacLaine, 84!
https://www.ziarulmetropolis.ro/shirley-maclaine-84/

„Îmi place ideea că sunt cea mai bătrână din cameră, fiindcă mi se iartă totul“, spunea în urmă cu ceva vreme Shirley MacLain, actriţa care împlineşte, astăzi, 84 de ani.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2018

Sora mai mare a la fel de faimosului Warren Beatty, rămas în istoria Hollywoodului ca unul dintre cei mai mari cuceritori, a câștigat un Oscar în 1983 (pentru interpretarea din Terms of Endearment), a şapte Globuri de Aur (!) şi un Emmy.

Într-un interviu acordat la aniversarea celei de a 80-a aniversări, fiind întrebată cum își privește existența, actrița a vorbit cu optimism despre bătrânețe:

„Ei, bine, mă aflu mai aproape de moarte… Nu cred că aș fi putut avea o viață mai bună. Am stat și m-am uitat puțin în urmă și mi-am spus: O, Doamne. Ce n-am făcut? Nu-mi vine în minte nimic, cu excepția faptului că mi-ar plăcea să trăiesc la o fermă de animale sălbatice. Aș vrea să trăiesc ca și cum aș fi în safari în Africa, poate permanent, și să ajung să cunosc aceste animale. Dar, în ce privește munca mea și alte lucruri, am făcut totul. Vreau doar să continui să fac ceea ce fac acum”

Shirley MacLaine va apărea anul acesta în două filme: Jim Button și Beyond the Golden Age, iar anul viitor în alte două:  Nicole și un (nou) film despre Moș Crăciun…

Foto: Frank Sinatra, Shirley MacLaine & Dean Martin, in 1959 – facebook