Shuggie Bain, laureat Booker Prize 2020, acum în librăriile românești
https://www.ziarulmetropolis.ro/shuggie-bain-laureat-booker-prize-2020-acum-in-librariile-romanesti/

Editura Pandora M a publicat recent, în cadrul îndrăgitei colecţii Anansi. World Fiction, ediţia în limba română a unuia dintre cele mai marcante romane ale ultimilor doi ani: „Shuggie Bain” de Douglas Stuart.

Un articol de Liliana Matei|25 mai 2022

Tradus în peste 40 de limbi, vândut deja în peste 1 milion și jumătate de exemplare, romanul de debut al lui Douglas Stuart a primit în 2020 unul dintre cele mai importante premii literare internaționale, Booker Prize. „Are toate șansele să devină un roman clasic”, punctau membrii juriului în cadrul ceremoniei de decernare a premiului. Cartea a mai fost recompensată și cu premiul pentru cea mai bună carte a anului în Regatul Unit, British Book Awards, fiind finalistă și la National Book Award. Între 2020 și 2021, romanul a fost în vizorul juriilor a peste 20 de premii literare internaționale.

Shuggie Bain este povestea de neuitat a tânărului Hugh „Shuggie” Bain, un băiat singuratic și inocent, care-și trăiește copilăria în anii ’80, într-o locuință socială din Glasgow. Politica lui Margaret Thatcher a lăsat bărbații fără slujbe, iar orașul e pe cale să fie copleșit de traficul de droguri. Un roman sfâșietor despre adicție, sexualitate și iubire, Shuggie Bain este reprezentarea epică a vieții unei familii din clasa muncitoare, cum rareori a fost portretizată în literatură. Amintind de romanele lui Alan Hollinghurst, Frank McCourt sau Hanya Yanagihara, cartea lui Douglas Stuart este debutul uimitor al unui romancier care are de spus o poveste plină de forță.

Douglas Stuart a scris mai bine de zece ani la acest roman. Cartea a fost respinsă de peste 40 de edituri, fiind publicată pe ambele maluri ale Atlanticului în 2020. „Cred că scrisul este o formă de a-mi accepta cu împăcare trecutul”, declara Douglas Stuart într-un interviu din 2020. „Și mai cred că o mare parte din istoria clasei muncitoare nu este suficient consemnată în literatură. Acesta este motivul pentru care am vrut să vorbesc cu adevărat despre ceea ce am simțit eu și, probabil, mulți alți oameni care au crescut atât în mijlocul clasei muncitoare”.

Cele mai recente știri internaționale anunță și adaptarea cinematografică a cărții, de către BBC, în regia lui Stephen Daldry, cel care semnează și „The Crown”, cu un scenariu semnat chiar de Douglas Stuart, care a mărturisit public bucuria de a lucra la film: „În casa în care am crescut nu aveam cărți, televizorul era regele. Așa că atunci când am fost abordat să scriu adaptarea, a fost foarte important pentru mine să fac asta, deoarece cred că sunt mulți oameni care s-ar putea să nu citească niciodată Shuggie Bain, dar care vor aprecia povestea și personajele și vor simți o legătură cu ele. Așa că m-am bucurat să pot scrie scenariul”.

Romanul s-a bucurat de o primire elogioasă atât în rândul criticilor – „O poveste sfâșietoare despre identitate, adicție și abandon.” (Time), „Un tur de forță literar” (Washington Independent Review of Books), „Uimitor de bun. Unul dintre cele mai emoționante romane din ultima vreme” (Los Angeles Times) –, cât și al marilor nume ale literaturii contemporane, precum Colm Tóibín sau Sandra Newman. Ediția în limba română a cărții apare în traducerea Mihaelei Ghiță.

Douglas Stuart (n. 1976) s-a născut la Glasgow, iar în prezent are cetățenie scoțiană și americană și trăiește la New York. A publicat povestiri în The New Yorker. Cel de-al doilea roman al său, Young Mungo, a fost publicat în 2022 și este în pregătire în seria Anansi. World Fiction.

01
/03
/14

Danuta Wałęsa, soţia fostului lider legendar al Solidarităţii Lech Wałęsa, autoarea cărţii autobiografice "Visuri şi taine", şi scriitorii Andrzej Stasiuk şi Olga Tokarczuk se numără printre invitaţii Salonului de Carte Bookfest 2014, care se va desfăşura între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo.

21
/02
/14

Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitatul special al primei ediţii a Trialogurilor la ArCub, din 27 februarie, de la ora 20.00. Trialoguri la ArCub reprezintă o nouă provocare urbană, adresată tuturor bucureştenilor dornici de a savura un moment special alături de personalităţi marcante din peisajul cultural românesc.

20
/02
/14

Vineri, 21 februarie, la ora 18.00, la Librăria Bastilia, din Bucureşti, Adriana Babeţi împreună cu invitaţii săi vor readuce în atenţia publicului poveştile amazoanelor celebre din istorie, cu prilejul lansării volumului Amazoanele. O poveste, apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.

19
/02
/14

Astăzi, de la ora 16.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, actorul Mircea Diaconu va citi fragmente din "La noi, când vine iarna", primul său roman, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom, în ediţie revăzută.

18
/02
/14

“Balcicul este Balcic, tocmai fiindcă peste Balcicul real, şi transfigurându-l, s-a aşezat un Balcic imaginar” – spune Lucian Boia în noua sa carte. Volumul va fi lansat joi, 20 februarie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în prezenţa autorului.

18
/02
/14

Astăzi, de la ora 19.00, Librăria Humanitas Cişmigiu organizează prima întâlnire din acest an a Clubului Cărţile Denisei. Ediţia este dedicată scriitorului francez Eric Emmanuel Schmitt şi volumului de povestiri “Visatoarea din Ostende“ - bestseller Gaudeamus 2013. Participă: Radu Gabrea, Alice Năstase, Silvia Dumitrache şi actriţa Ilinca Goia.

16
/02
/14

Romanul Matei Brunul, cel mai recent titlu semnat de Lucian Dan Teodorovici şi una dintre cele mai premiate şi elogiate apariţii editoriale ale anului 2011, apărut în două ediţii la Polirom (2011, 2014), va fi tradus şi în Turcia. Ediţia în limba turcă va apărea în 2015, la Editura Dedalus.

12
/02
/14

Romanul „Dragoste” de Isabel Allende va fi lansat joi, 13 februarie, de la ora 19.00, chiar înainte de Valentine’s Day. Marina Constantinescu şi Denisa Comănescu vor vorbi despre cele mai frumoase pagini de dragoste scrise de Allende, ]n timp ce companiamentul muzical va fi asigurat de Maxim Belciug la chitară clasică.

10
/02
/14

Volumul Metafizica detectivului Marlowe, semnat de publicistul, eseistul şi profesorul Mircea Mihaies, publicat la Editura Polirom (2008), a apărut recent la Editura Lexington Books din Statele Unite ale Americii, cu titlul The Metaphysics of Detective Marlowe: Style, Vision, Hard-Boiled Repartee, Thugs, and Death-Dealing Damsels in Raymond Chandler's Novels.

06
/02
/14

„Una dintre cărţile de memorialistică cele mai remarcabile şi mai frumoase din epoca modernă”, astfel cataloga Caroline Moorehead, biograf celebru şi jurnalist, Portretul unei familii turcesti. O poveste din Istanbului de altădată. Cartea scrisă de Irfan Orga a apărut în colecţia „Eseuri&Confesiuni” a Editurii Polirom.

05
/02
/14

Colin Thubron este considerat unul dintre cei mai valoroși scriitori britanici ai ultimelor decenii. Pasiunea pentru călătorii s-a reflectat mereu ȋn opera sa. Ȋn 2013, la editura Polirom a apărut „Redescoperind Drumul Mătăsii. Din China și munții Asiei Centrale ȋn Iran și Turcia” o carte surprinzătoare, de o sensibilitate frapantă.

05
/02
/14

Tradus recent în limba maghiară, romanul Zogru, de Doina Ruşti, a apărut la Editura Sétatér Kulturális Egyesület. Versiunea traducătoarei Szenkovics Enikő a făcut obiectul bursei „Franyó Zoltán”, oferită de guvernul maghiar, iar editarea cărţii se datorează Fundaţiei „Communitas”.

01
/02
/14

Romanul Proorocii Ierusalimului (ediţia a III-a, Cartea Românească, 2009; ediţia a IV-a, Polirom, 2012), de Radu Aldulescu, a apărut în limba maghiară, la Editura Napkút, în traducerea lui Kirilla Terez.