CRONICĂ DE FILM Andrei Zincă, regizor stabilit în America, revine cu un nou film realizat în România, „Și atunci… ce e libertatea?” (2020), despre deportările din Bărăgan din anii `50, bazat pe un scenariu inspirat vag din nuvela „Proiecte de trecut” de Ana Blandiana.
Un articol de Ionuţ Mareş|2 septembrie 2020
Absolvent de Imagine al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din București în 1979, Andrei Zincă și-a făcut intrarea în cinematografia română ca operator la câteva filme de la începutul anilor `80.
Din `83 a plecat în SUA, unde în anii `90 și 2000 a regizat câteva telenovele. Pe la mijlocul anilor 2000 a realizat în România serialul „La urgență”, iar în 2013, tot aici, a lansat un lungmetraj de cinema ca regizor, „Puzzle” (2013), un film modest, demn de reținut doar pentru reapariția în cinematografia română a actorului Dan Nuțu.
În 2020, Andrei Zincă a prezentat în premieră la TIFF un al doilea lungmetraj ca regizor, „Și atunci… ce e libertatea?” (un titlu neinspirat), care ar urma să fie lansat şi în cinematografe. Este un proiect realizat acum mai mulți ani și în care Andrei Zincă a intrat cu puțin timp înainte de filmări, după ce inițial regizor trebuia să fie Stere Gulea.
Scenariul, scris tot de Andrei Zincă, este vag inspirat din nuvela „Proiecte de trecut” a Anei Blandiana, inclusă într-un volum cu același titlu, apărut cu dificultate la Cartea Românească în anii `80.
Subiectul îl constituie deportările din Bărăgan – filmul urmăreşte un grup de oameni arestaţi în 1951 la o nuntă de „chiaburi” din Banat, din apropierea graniţei cu Iugoslavia, şi transportaţi şi aruncaţi în pustietatea Câmpiei Bărăgan, la sute de kilometri distanţă, având la ei doar câteva dintre lucrurile pe care au putut să le adune înainte de a fi urcaţi în trenuri.
Prima parte se desfăşoară în decorul natural şi decrepit din Herculane şi are în centru un cuplu de profesori – el (Radu Iacoban) are simpatii comuniste (şi din perspectiva sa pare a fi redată povestea, deşi nu e o alegere de care Zincă să se ţină cu fidelitate), ea (Iulia Lumânare) vrea să meargă în Franţa. În exilul din Bărăgan din partea a doua (redat fragmentar, pe parcursul câtorva anotimpuri) li se adaugă un cuplu de prieteni la a căror nuntă au fost arestaţi (Olimpia Melinte şi Cristian Popa), două femei (Magda Catone şi Tünde Skovrán, cea de-a doua în rolul unei femei de etnie maghiară care îşi pierde soţul şi fetiţa), un poştaş din popor (Cuzin Toma), un preot (Nicodim Ungureanu) şi un etnic german (Radu Bânzaru).
Dacă vi se pare că toate aceste date trimit spre un film-parabolă anticomunist cu personaje simbol şi potenţiale replici sentenţioase, nu vă înşelaţi prea tare. „Și atunci… ce e libertatea?” arată mai ales aşa (la care se adaugă unele fracturi de logică în privinţa mijloacelor de supravieţuire ale protagoniştilor), dar este totuşi salvat parţial de la desuetudine şi irelevanţă de anumite opţiuni de regie inspirate ale lui Andrei Zincă, de interpretarea unora dintre actori (în frunte cu Iulia Lumânare, mereu convingătoare în personaje dramatice) şi de imaginea lui Tudor Panduru, ce reuşeşte să evite calofilia la care putea îndemna un astfel de subiect şi o astfel de convenţie.
Aşa cum remarca şi Ana Blandiana după o proiecţie recentă la Bucureşti, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri alături de actriţa Iulia Lumânare, pe care am fost invitat să o moderez, filmul pare făcut în primul rând făcut pentru un public străin (în speţă american) sau care nu cunoaşte nimic despre trecutul comunist al României, de unde şi didacticismul pe care mulţi l-ar putea putea considera supărător (vizibil în special prin informaţiile despre contextul istoric incluse la început şi la final, dar şi prin tuşele groase din portretizarea comisarilor comunişti).
Chiar şi aşa, regia clasic-curată a lui Andrei Zincă, gândită să facă accesibilă povestea pentru un public larg, nu apasă prea tare pedala sentimentalismului şi a dulcegăriei şi are o oarecare eleganţă demnă de luat în seamă: de la modul în care e poziţionat şi se mişcă aparatul, cu atenţie la detalii de scenografie relevante şi la captarea stărilor personajelor, şi felul în care sunt decupate secvenţele, la importanţa pe care o acordă unor timpi aparent morţi, dar esenţiali măcar în a sugera drama protagoniştilor şi a construi o anume atmosferă.
Sigur, filmul e mai degrabă ilustrativ în partea sa secundă, când Andrei Zincă încearcă să reconstituie viaţa de deportat, şi nu are forţa de a reda cu adevărat tragedia unei astfel de existenţe. Dar e posibil ca „Și atunci… ce e libertatea?”, prin simplitate şi lipsa de pretenţii, să îşi găsească un public dispus să acorde atenţie mai mult unui astfel de subiect istoric sensibil, tratat cu respect, şi mai puţin aspectelor formale sau scăpărilor din scenariu.
