Și cea mai proastă scenă de sex tipărită într-un roman publicat în 2017 este…
https://www.ziarulmetropolis.ro/si-cea-mai-proasta-scena-de-sex-tiparita-intr-un-roman-publicat-in-2017-este/

Scriitorul american Christopher Bollen este marele câştigător din 2017 al Bad Sex in Fiction Award, un trofeu literar insolit, care recompensează cea mai proastă scenă de sex tipărită într-un roman publicat în anul în curs. Romancierul american a fost recompensat pentru volumul său „The Destroyers”, ce conţine un paragraf în care protagonistul îşi compară organele genitale cu „un triunghi de biliard”

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2017

Bad Sex In Fiction Award, un trofeu ce a fost atribuit pentru prima dată de revista Literary Review în 1993, dorește să „atragă atenția asupra pasajelor prost scrise, superficiale și redundante ce vizează descrieri sexuale din ficțiunea modernă, cu scopul de a le descuraja”, potrivit editorilor acestei publicații britanice.

„Pielea de pe brațele și umerii ei au nuanțe diferite de bronz, precum petele lăsate de apă într-o cadă. Fața și vaginul ei concurează pentru atenția mea, așadar arunc o privire în jos, spre triunghiul de biliard format din penisul și testiculele mele”, a scris Christopher Bollen în pasajul desemnat câștigător.

Christopher Bollen, un editor din New York care este editor al revistei Interview, nu a fost prezent la ceremonia organizată joi seară într-un hotel din Londra pentru a primi acest premiu, deloc dorit de scriitorii din lumea întreagă. „The Destroyers” este cel de-al treilea roman al scriitorului american.

Christopher Bollen

Christopher Bollen și-a trecut astfel numele pe o listă prestigioasă de foști laureați ai Bad Sex In Fiction Award, pe care se află și câțiva titani ai literaturii mondiale, precum Sebastian Faulks, Norman Mailer și Tom Wolfe, dar și legendarul solist al trupei The Smiths, Morrissey, care a primit acest trofeu pentru romanul său de debut.

În 2016, Bad Sex In Fiction Award a fost câștigat de scriitorul italian Erri De Luca, laureat al Premiului European pentru Literatură în 2013.

Foto: Christopher Bollen, The Destroyers, sex – facebook

27
/11
/19

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”, apărut de curând în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare, vor fi Marius Chivu și Maurice Munteanu.

25
/11
/19

În marginea cărții „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

22
/11
/19

Duminică, 24 noiembrie, de la ora 14.30, Gaudeamul 2019 găzduiește, la standul editurilor Brumar&Hyperliteratura (standul 127), lansarea volumului „In.Fuzion#Ispita”, în prezența scriitorilor și artiștilor care au participat la acest proiect inovator.

20
/11
/19

Editura Litera vă așteaptă, între 20 și 24 noiembrie, în cadrul unei noi ediții a Târgului de carte Gaudeamus, la Pavilionul B2 Romexpo.

10
/11
/19

Scriitoarea Care Santos va participa marți, 12 noiembrie, de la ora 19.00, la o întâlnire cu publicul, ce va avea loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Evenimentul e prilejuit de lansarea romanului „Tot binele și tot răul”, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonadtă de Denisa Comănescu, la Editura Humanitas Fiction.