Și dacă Oscarurile nu sunt chiar atât de rele?
https://www.ziarulmetropolis.ro/si-daca-oscarurile-nu-sunt-chiar-atat-de-rele/

OPINIE Sincer, nu înţeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, faţă de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, şi asta de mulţi ani, dacă nu dintotdeauna.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 martie 2018

Da, Oscarurile ocolesc în fiecare an câteva filme importante sau premiază lucruri care ne surprind. Dar ce palmares nu face asta? Da, e și ipocrizie la Hollywood. Da, problemele societății americane lipsesc din multe din aceste filme. Da, și eu aș fi vrut să văd printre nominalizări, de pildă, „Good Time”, al fraților Safdie.

Dar tot în fiecare an, Academia Americană nominalizează sau/și premiază filme mari. În fond, și „The Shape of Water” (care nici mie nu mi-a plăcut foarte mult) vine cu patalamaua Leului de Aur de la Veneția, deci unul din festivalurile dedicate, teoretic, cinema-ului de autor.

Apoi, nici măcar nu a fost un an rău. Dimpotrivă. Nu mi-e deloc rușine cu „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, „The Post”, „Phantom Thread”, „Get Out”, „Dunkirk”, „Call Me by Your Name”. Plus categoria film străin sau excepționalul documentar „Visages, villages”, de Agnès Varda și JR (din păcate, nepremiat).

Și competiția principală de la Cannes nu are decât doar câteva filme mari, completate de o sumedenie de filme artsy goale pe dinăuntru, unele aduse doar pentru că au staruri în distribuție (Cannes-ul e de cele mai multe ori mult mai interesant prin celelalte secțiuni).

În plus, este recunoscut că în ultimii ani nominalizările la Oscar (al căror număr a și crescut) au devenit chiar mai relevante, asta și pentru că Academia Americană de Film a început să-și deschidă porțile și spre membri mai tineri și din diverse țări.

În ultimii ani, cam toți marii autori americani de cinema au fost prezenți printre nominalizări (bine, poate mai puțin Jim Jarmusch, care își vede de ale lui): Richard Linklater, Steven Spielberg, Martin Scorsese, Woody Allen, Paul Thomas Anderson, Wes Anderson, Clint Eastwood, Alexander Payne, Kathryn Bigelow. Plus alții veniți din afară: Christopher Nolan, Ang Lee, Denis Villeneuve, Alejandro González Iñárritu, Alfonso Cuarón, Guilermo del Toro, Michael Haneke etc.

Apoi, pentru filmele americane ceva mai altfel, există întotdeauna Independent Spirit Awards, cărora nu le acordăm atenție.

Ceea ce vreau să spun este că ar trebui să judecăm fiecare film și fiecare autor în parte, fără să ținem cont de nominalizări, premii, festivaluri, gale. Să vedem filmele, pe cât posibil, într-o sală de cinema, pentru că vizionarea lor pe ecran mic poate perturba o receptare justă.

Nu tot cinema-ul european de autor sau independent sau experimental sau politic e bun și nu tot ce e mai mainstream e rău („The Post”, al lui Steven Spielberg, va prinde cu siguranță topul meu de final de an). Cinema-ul e mai complex și mai frumos de atât.

Da, Bergman e un mare autor. Dar ar fi o greșeală ca, din perspectiva asta, să privim de sus filmele din aceeași perioadă ale lui Billy Wilder.

Lista completă a câștigătorilor poate fi găsită aici.

03
/08
/13

„Nu sînt un carierist, sînt un modest soldat care are în raniţă 40 de piese şi care mărşăluieşte şi, pe unde trece, întreabă: «Vreţi? Iată, vă dau. Citiţi!»“, îşi face autoportretul dramaturgul Matei Vişniec, într-un interviu publicat de Rhea Cristina în cartea „Românii secolului XXI“.

25
/07
/13

Căderea comunismului a însemnat şi desfiinţarea cenzurii oficiale şi intrarea într-o nouă estetică cinematografică. Dacă puţinii rebeli din filmul românesc al anilor `90 mai aveau de luptat cu trecutul şi prezentul, cei ai Noului Cinema sunt mai degrabă apărătorii unor cauze personale.

24
/07
/13

Cinematografia mondială a oferit în istoria sa numeroase portrete remarcabile de rebeli. Însă şi filmul românesc din timpul comunismului a avut propriii tineri nonconformişti, spirite libere şi periculoase pentru un întreg sistem.

25
/06
/13

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Tocilescu (1946-2011) şi-a povestit viaţa, pe 27 martie 2011, într-una dintre Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti, „Despre teatru şi ale lui“. Atunci, regizorul a mai vorbit şi despre: nostalgiile copilăriei şi ale tinereţii, lecturi, emoţii şi extravaganţe.

17
/06
/13

REPORTAJ „Când păşeşte pe scenă, o prim-balerină trebuie să-ţi oprească respirația“ spune Andra Ionete, prim-balerină la Opera Naţională Bucureşti. Pentru plutirea din timpul dansului, ea plăteşte cu rutina repetiţiilor, de câteva ori pe zi.

Pagina 3 din 41234