SIBIU JAZZ FESTIVAL – EDIȚIA 47
https://www.ziarulmetropolis.ro/sibiu-jazz-festival-editia-47/

Luna mai aduce în peisajul muzical cea de-a 47-a ediţie a celui mai longeviv festival de jazz din România: Sibiu Jazz Festival.

Un articol de Liliana Matei|26 aprilie 2017

Așadar, între 18 și 21 mai, Sibiul se transformă încă o dată în Capitala Jazzului din România. Ediția de anul acesta promite patru zile pline de cultură și muzică de calitate. 120 de muzicieni veniți din 17 de țări vor susține concerte live în Piața Mică din Sibiu, începând cu orele 19.

Cea de-a 47-a ediție a Sibiu Jazz Festival va transforma întregul oraș într-o manifestare culturală amplă, desfașurată simultan în mai multe locații. La Teatrul Gong vor avea loc spectacolele pentru copii „Jazz for Kids”. Turnul Sfatului va gazdui expoziția de fotografii „Jazz Body Sounds”, semnată de Tibor Jakab, iar Galeria de Artă UAP Sibiu deschide pentru vizitatori expoziția de sculpturi realizate de Eugen Petri – „Jazz – Suflet și Formă”, precum și expoziția de afișe de jazz realizate de Ștefan Orth. Piața Mică va da un nou sens artei culinare prin „Jam Session în Bucătărie”, iar serile vor încânta publicul cu acorduri de jazz de pe toate continentele.

O noutate a evenimentului de anul acesta este proiectul „Romanian Jazz Meeting”, care oferă publicului o incursiune în tainele jazzului autohton, constituind totodată o rampă de lansare a muzicienilor români pe plan internațional. Romanian Jazz Meeting este, de altfel, singurul proiect din țară prin care artiștii români susțin concerte de promovare atât în fața publicului larg, cât și în fața unor promotori de jazz români și internaționali, critici și jurnaliști de specialitate.

O altă surpriză cu care organizatorii întâmpină publicul la această ediție este intrarea gratuită pe tot parcursul celor patru zile.

CONCERTE LIVE ȘI LINE-UP

Prima seară de muzică live va debuta cu acordurile celui mai cunoscut şi performant sextet vocal românesc – „Jazzappella”. Odată încinsă atmosfera, publicul va rezona la unison cu cei de la „Accord Vibes”, pentru ca mai apoi să o asculte pe nonconformista Irina Popa, care va susține un concert incendiar împreună cu quintetul ei.

Seara de joi atinge apogeul cu ajutorul „copilului teribil al jazzului”, polonezul Grzegorz Karnas și quartetul pe care îl conduce: Karnas Formula.

afis sibiu jazzVineri, Sibiu Jazz Festival dă startul unui weekend plin de muzică și vibrații pozitive cu ajutorul „păcătoșilor”: DJazz & Happy Sins, pentru ca mai apoi Peter Sarosi & Azara să cucerească scena cu un spectacol aflat sub semnul virtuozității. Petrecerea continuă în acordurile luxemburghezilor Jeff Herr Corporation care vor hipnotiza audiența cu improvizațiile lor savuroase, urmați îndeaproape de prestația plină de senzualitate a frumoasei cubaneze Yilian Canizares alături de quartetul său cubano-elvețiano-german.

Sâmbătă seara, Piața Mică va fi învaluită în acordurile quartetului condus de filozoful Mauro Sigura. Apoi ascultătorii vor fi purtați pe străzile Valenciei în compania grupului De la Purissima (foto sus), într-un melanj de sonorități contemporane cu influențe folclorice. În această contopire de culturi își va face intrarea în scenă quintetul Nataliei M. King. Cantareața de origine americană va rasfăța publicul cu un mix de jazz, blues și soul impresionant.

Ultima seară de festival aduce în prim plan pe scena din Piața Mică muzicieni din ținuturi îndepărtate. Acordurile instrumentelor exotice ale coreenilor de la Black String vor anima atmosfera, pentru ca evenimentul să fie încheiat de sirienii de la Mozayek Band.

DESPRE SIBIU JAZZ FESTIVAL

Fondat in anii ’70, Sibiu Jazz Festival este un eveniment cultural de talie internațională, pe scena căruia au debutat de-a lungul celor 47 de ani de existență, nume sonore din jazzul autohton. Deși se apropie de jumătate de secol, festivalul a surprins mereu prin tinerețe și efervescență, dovadă fiind noutățile cu care își întâmpină publicul la fiecare ediție. Mai multe detalii pe Sibiujazz.ro.
Black String 3

Black String 3

 

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.

08
/09
/20

În perioada 14-20 septembrie, la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focşani, va avea loc un nou proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică, realizat cu cofinanțarea AFCN – #classicforteens #cofinantatdeAFCN –, un proiect pe care, după douăzeci de ani și după o bogată și intensă activitate culturală în Italia, organizatorii îl propun orașului natal.

07
/09
/20

TAMTAM Festival, eveniment aflat la a doua ediție are loc în Brașov, între 11 și 12 septembrie 2020. Festivalul își propune vitalizarea spațiului urban prin artă, transformând orașul, cu spațiile sale publice, într-o amplă scenă culturală. Fiecare oraș trăiește prin oamenii săi. Desi există o serie de limitări, în acest context diferit, ele devin oportunități de reîntâlnire în spațiul urban.

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.