Sieranevada. Flecăreala apoteotică a poporului nostru
https://www.ziarulmetropolis.ro/sieranevada-flecareala-apoteotica-a-poporului-nostru/

Am fost la cinema, ba chiar la mall, să văd Sieranevada (propunerea României pentru Premiile Oscar, da?), scris şi regizat de Cristi Puiu. Am plătit bilet, am luat loc în sală. Îmi place să înjur pe banii mei, da? Era o vineri şi era un amurg. Nu eram douăzeci de oameni la film. Și uite care e treaba.

Un articol de Andrei Crăciun|11 Septembrie 2016

Sieranevada este un film de cinema. Durează trei ore, iar criticii de specialitate văd aici o exagerare. Nefiind, din fericire, așa ceva, îmi permit să constat că aceștia bat câmpii și n-au prea înțeles. Sieranevada este filmul autorului său. Sieranevada e o mică Evanghelie, foarte balcanică, după Puiu. Iar Puiu face ce vrea, cât vrea și, mai ales, cum vrea.

Acțiunea, dacă îi putem spune așa, se întâmplă la un parastas, și ar putea la fel de bine să fie un documentar. Scenele acestea par decupate din realitate, ele s-au întâmplat, se întâmplă chiar acum și se vor mai întâmpla. Puiu știe realitate.

Așadar, un parastas (de patruzeci de zile) al răposatului Emil, tată de familie, care lasă în urmă mai mulți copii ajunși oameni pe la casele lor și o nevastă îndoliată, gata să facă totul după datină. Firește, totul degenerează, mocnite la început, conflictele escaladează, conform.

Există o ipoteză: că Sieranevada e o aglomerare de clișee, cetățenii așezați confortabil în fotoliile cinematografelor (acolo unde e cazul) urmând să le recunoască și să râdă de ele. Nu o susțin. Recunoaștem aceste secvențe pentru că sunt adevărate. Dacă adevărul e un banal clișeu, atunci da, putem discuta.

Interior apartament de  bloc, zi. Aici o să fie. Personajele sunt multe: fii, nepoți, vecini, o babă comunistă cu căciulă pe cap (preferata mea), ba – din chiar Doamne – va fi adusă și o croată beată și depusă într-o cameră, să-și revină.

Toți oamenii aceștia sunt alcătuiți din tușe groase, au ceva de spus și vor spune. Împreună, viața lor e un infern câteodată îndurabil, cum e viața familiilor dintotdeauna. Parcă Puiu nici nu ar face mare cinema, parcă ar face teatru. Puiu e cehovian.

S-a constatat că în acest film camera nu este altceva decât ochiul răposatului care contemplă ce a rămas după el. Ușile se închid și se deschid și se închid din nou, ca și cum oamenii de la bloc ar intra rând pe rând la Nașul.

Doar Lari, băiatul cel mare, fost medic, actual vânzător de echipamente medicale, că așa a crezut el că e bine, rămâne în hol și se uită de colo-colo încercând să-și râdă de întreaga adunare. Deși, așa cum se va vedea, le are și el pe ale lui.

Mai apare un unchi muieratic, un nemernic, care a făcut și a dres. Un profesor de matematică (alături de soție) stă și bea la masă, așteptând să se aștearnă mâncarea. Dar mâncarea nu se așterne căci, înainte de unchiul ăsta, nu vine popa, iar după ce pleacă popa (altă mare figură) se întâmplă altele și altele. Așa că profesorul de matematică (alături de soție) bea, ce altceva poate să facă?

Magistral, dacă mai suportați acest adjectiv, este personajul conspiraționist. Ăsta e o marcă a lui Puiu. Parcă am vedea Niki Ardelean, colonel în rezervă updatat la timpul prezent. Se discută politică globală și idei (conspiraționiste), se pun filmulețe pe tabletă, se tot îndeamnă a se căuta pe net. Așa e, domnule: asta fac oamenii în sufrageriile lor de bloc, până în ziua de azi. Discută în continuare cazul “11 septembrie”, mai ales pe fondul valului de atentate (în Sieranevada, parastasul pică la puțin timp după cazul “Charlie Hebdo”, lung prilej de vorbe și de ipoteze, vorba poetului).

Filmul abundă în harfă, dialogurile sunt frumoase, pentru că sunt adevărate. Avem: creștinism, între gargară, ritualistică stupidă și credință rănită. Avem: femeie îmbogățită, sictirită de vacanțele în Grecia, la care a ajuns să meargă ca la job – acum vrea Thailanda (cucoana crede că aceia din straturile sociale mai joase sunt niște țărani demni de tot disprețul și e pe cale să își ia două bucăți în plină figură, fiindcă parchează pe locul unui terț, dar până la urmă nu le mai ia).

Avem: tineret în derivă, dar care totuși nu se droghează (cum să se drogheze ai noștri?!). Avem: mizerie conjugală care refulează ca un WC prea-plin. Avem: discuții în jurul avizierului, în chestiunea întreținerii (poate spălați dumneavoastră mai mult…).

Și, uite, personajul principal, Lari, fostul medic, dacă putem conveni că el este acela, ajunge să evoce niște neverosimile amintiri din copilărie, apoi comportă o efuziune de sinceritate, greu explicabilă logic (aici filmul lui Puiu are o fractură, dar să admitem că în cinema, la fel ca în viață, totul este posibil). Și mai e și toată mâncarea aia care zace pe masă, neumblată la ea, în timp ce oamenii tot dau năvală în bucătărie să fumeze. Atâta ciorbă se răcește degeaba.

Lari acesta este și el un bărbat de vârstă mijlocie, aflat în criză, căci asta este viața. Dar el nu e tragic, ia pur și simplu act de cum este viața. Am văzut Sieranevada ca pe iluminarea unui om care se uită în jurul său și își dă mai bine seama. Pare o miză mică, dar nu e deloc așa. Puiu știe realitatea.

Actorii: fără reproș. Buni: de la Mimi Brănescu, căruia îi vin hainele lui Lari ca turnate, până la Ilona Brezoianu în rolul nepoatei, mai golancă așa, care aduce în casă croata beată. Și dacă nu porți pălărie, scoți pălăria.

Ce e Sieranevada, deci? Ce să fie? Flecăreala apoteotică a poporului nostru. Un fel de oglindă aruncată omului, să se vadă un pic la față – mare ipocrit, din convingerea intimă că așa devine tot omul. Asta este.

31
/10
/18

În săptămâna 6-11 noiembrie, București Docuart Fest va găzdui zeci de proiecții de documentar românesc, o serie de dezbateri, sesiuni de masterclass și două expoziții de fotografie. Festivalul se deschide marți, 6 noiembrie, printr-o gală ce urmează să aibă loc la Teatrul Național București, Sala Mică, începând cu ora 19:30.

29
/10
/18

"Nu-l costă nimic pe un om să fie blând cu un animal" - Joaquin Phoenix. Nominalizat de trei ori la Oscar pentru rolurile din Gladiator (2001), Walk the Line (2006) și The Master (2013), actorul născut în Puerto Rico a împlinit, ieri, 44 de ani. Joaquin Phoenix, cunoscut drept un activist fervent al drepturilor animalelor, este vegetarian de la vârsta de trei ani.

29
/10
/18

CRONICĂ DE FILM La fel ca în „Son of Saul” (2015), regizorul maghiar László Nemes folosește și în „Sunset” (premiul criticii la Veneția în 2018) același dispozitiv - camera de filmat urmărește îndeaproape un personaj central, pentru a crea senzația de imersiune. De această dată, suntem în Budapesta anului 1913.

28
/10
/18

CRONICĂ DE FILM „Lemonade”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ioana Uricaru, este o dramă solidă, dar nu și inovatoare, despre cum visul american se poate transforma într-un coșmar, prin prisma întâmplărilor unei asistente medicale din România care ajunge în SUA în încercarea de a-și face un viitor.

28
/10
/18

Am văzut în sfârșit, în premieră în România la „Les Films de Cannes a Bucarest”, noul film al regizorului francez de origine tunisiană Abdellatif Kechiche, controversatul „Mektoub, My Love: Canto Uno” (2017), de aproape 3 ore. Un film erotic.

27
/10
/18

Laura (Ada Galeș) este o tânără care vrea să-și trăiască liniștită povestea alături de bărbatul pe care îl iubește. Medic, viitoare mamă și soție, e gata de o nouă etapă și de mutarea la București. Ar putea fi orice femeie.

26
/10
/18

Șapte zile de Les Films de Cannes à Bucarest au adus pe marile ecrane, în peste 60 de proiecții cu săli pline, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, focusuri de țară. Invitați speciali ca Asghar Farhadi, Carlos Reygadas, Manuel Claro, Gaspar Noé, Marin Karmitz, Natalia López, Zsófia Szilágyi, Jean-Bernard Marlin sau Guillaume Nicloux au putut fi întâlniți și ascultați la Q&A-uri și masterclassuri.

25
/10
/18

CRONICĂ DE FILM După succesul uriaș cu „La La Land”, tânărul regizor american Damien Chazelle (33 de ani) revine cu un film mai puțin exuberant dar mai matur, „First Man” („Primul om pe Lună”), în care Ryan Gosling îl joacă pe celebrul astronaut Neil Armstrong.

24
/10
/18

Toamna se numără proiecţiile la Centrul Ceh, locul unde an de an se dă startul unor noi ediţii ale Documentary Mondays şi Fiction Tuesday. Anul acesta vor putea fi văzute şase documentare şi tot atâtea filme cehe care surprind din perspective insolite problematici diverse, de la scindarea continentului în timpul Războiului Rece şi până la emergenţa inteligenţei artificiale în viaţa oamenilor.

24
/10
/18

Les Films de Cannes à Bucarest și Festivalul Național de Teatru invită spectatorii să susțină eliberarea lui Kirill Serebrennikov printr-un mesaj și o fotografie de grup înainte de proiecția filmului Leto, programat în această seară (miercuri), la ora 20:15, la Cinema PRO.

24
/10
/18

S-au împlinit anul acesta 35 de ani de la premiera "Nostalgiei" lui Tarkovski, prilej pentru a prelua un excelent eseu cinematografic, semnat de Ionuț Mareș, în urmă cu 5 ani, despre "filmul unei profunde suferinţe cu multiple faţete ce au însă o cauză unică: îndepărtarea de casă, familie şi ţară, care la Tarkovski echivalează inevitabil cu îndepărtarea de rădăcini şi de izvorul credinţei."

23
/10
/18

O fotografie din anul 1965 cu protagoniștii filmului "Doctor Jivago", ecranizarea romanului omonim semnat de Pasternak, în regia lui David Lean. Se împlinesc, astăzi, 60 de ani (23 octombrie 1958) de când scriitorului rus Boris Pasternak i se decerna Premiul Nobel pentru literatură pentru romanul "Doctor Jivago",roman devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în țara de origine.

Page 20 of 238« First...10...1819202122...304050...Last »