Sieranevada. Flecăreala apoteotică a poporului nostru
https://www.ziarulmetropolis.ro/sieranevada-flecareala-apoteotica-a-poporului-nostru/

Am fost la cinema, ba chiar la mall, să văd Sieranevada (propunerea României pentru Premiile Oscar, da?), scris şi regizat de Cristi Puiu. Am plătit bilet, am luat loc în sală. Îmi place să înjur pe banii mei, da? Era o vineri şi era un amurg. Nu eram douăzeci de oameni la film. Și uite care e treaba.

Un articol de Andrei Crăciun|11 septembrie 2016

Sieranevada este un film de cinema. Durează trei ore, iar criticii de specialitate văd aici o exagerare. Nefiind, din fericire, așa ceva, îmi permit să constat că aceștia bat câmpii și n-au prea înțeles. Sieranevada este filmul autorului său. Sieranevada e o mică Evanghelie, foarte balcanică, după Puiu. Iar Puiu face ce vrea, cât vrea și, mai ales, cum vrea.

Acțiunea, dacă îi putem spune așa, se întâmplă la un parastas, și ar putea la fel de bine să fie un documentar. Scenele acestea par decupate din realitate, ele s-au întâmplat, se întâmplă chiar acum și se vor mai întâmpla. Puiu știe realitate.

Așadar, un parastas (de patruzeci de zile) al răposatului Emil, tată de familie, care lasă în urmă mai mulți copii ajunși oameni pe la casele lor și o nevastă îndoliată, gata să facă totul după datină. Firește, totul degenerează, mocnite la început, conflictele escaladează, conform.

Există o ipoteză: că Sieranevada e o aglomerare de clișee, cetățenii așezați confortabil în fotoliile cinematografelor (acolo unde e cazul) urmând să le recunoască și să râdă de ele. Nu o susțin. Recunoaștem aceste secvențe pentru că sunt adevărate. Dacă adevărul e un banal clișeu, atunci da, putem discuta.

Interior apartament de  bloc, zi. Aici o să fie. Personajele sunt multe: fii, nepoți, vecini, o babă comunistă cu căciulă pe cap (preferata mea), ba – din chiar Doamne – va fi adusă și o croată beată și depusă într-o cameră, să-și revină.

Toți oamenii aceștia sunt alcătuiți din tușe groase, au ceva de spus și vor spune. Împreună, viața lor e un infern câteodată îndurabil, cum e viața familiilor dintotdeauna. Parcă Puiu nici nu ar face mare cinema, parcă ar face teatru. Puiu e cehovian.

S-a constatat că în acest film camera nu este altceva decât ochiul răposatului care contemplă ce a rămas după el. Ușile se închid și se deschid și se închid din nou, ca și cum oamenii de la bloc ar intra rând pe rând la Nașul.

Doar Lari, băiatul cel mare, fost medic, actual vânzător de echipamente medicale, că așa a crezut el că e bine, rămâne în hol și se uită de colo-colo încercând să-și râdă de întreaga adunare. Deși, așa cum se va vedea, le are și el pe ale lui.

Mai apare un unchi muieratic, un nemernic, care a făcut și a dres. Un profesor de matematică (alături de soție) stă și bea la masă, așteptând să se aștearnă mâncarea. Dar mâncarea nu se așterne căci, înainte de unchiul ăsta, nu vine popa, iar după ce pleacă popa (altă mare figură) se întâmplă altele și altele. Așa că profesorul de matematică (alături de soție) bea, ce altceva poate să facă?

Magistral, dacă mai suportați acest adjectiv, este personajul conspiraționist. Ăsta e o marcă a lui Puiu. Parcă am vedea Niki Ardelean, colonel în rezervă updatat la timpul prezent. Se discută politică globală și idei (conspiraționiste), se pun filmulețe pe tabletă, se tot îndeamnă a se căuta pe net. Așa e, domnule: asta fac oamenii în sufrageriile lor de bloc, până în ziua de azi. Discută în continuare cazul “11 septembrie”, mai ales pe fondul valului de atentate (în Sieranevada, parastasul pică la puțin timp după cazul “Charlie Hebdo”, lung prilej de vorbe și de ipoteze, vorba poetului).

Filmul abundă în harfă, dialogurile sunt frumoase, pentru că sunt adevărate. Avem: creștinism, între gargară, ritualistică stupidă și credință rănită. Avem: femeie îmbogățită, sictirită de vacanțele în Grecia, la care a ajuns să meargă ca la job – acum vrea Thailanda (cucoana crede că aceia din straturile sociale mai joase sunt niște țărani demni de tot disprețul și e pe cale să își ia două bucăți în plină figură, fiindcă parchează pe locul unui terț, dar până la urmă nu le mai ia).

Avem: tineret în derivă, dar care totuși nu se droghează (cum să se drogheze ai noștri?!). Avem: mizerie conjugală care refulează ca un WC prea-plin. Avem: discuții în jurul avizierului, în chestiunea întreținerii (poate spălați dumneavoastră mai mult…).

Și, uite, personajul principal, Lari, fostul medic, dacă putem conveni că el este acela, ajunge să evoce niște neverosimile amintiri din copilărie, apoi comportă o efuziune de sinceritate, greu explicabilă logic (aici filmul lui Puiu are o fractură, dar să admitem că în cinema, la fel ca în viață, totul este posibil). Și mai e și toată mâncarea aia care zace pe masă, neumblată la ea, în timp ce oamenii tot dau năvală în bucătărie să fumeze. Atâta ciorbă se răcește degeaba.

Lari acesta este și el un bărbat de vârstă mijlocie, aflat în criză, căci asta este viața. Dar el nu e tragic, ia pur și simplu act de cum este viața. Am văzut Sieranevada ca pe iluminarea unui om care se uită în jurul său și își dă mai bine seama. Pare o miză mică, dar nu e deloc așa. Puiu știe realitatea.

Actorii: fără reproș. Buni: de la Mimi Brănescu, căruia îi vin hainele lui Lari ca turnate, până la Ilona Brezoianu în rolul nepoatei, mai golancă așa, care aduce în casă croata beată. Și dacă nu porți pălărie, scoți pălăria.

Ce e Sieranevada, deci? Ce să fie? Flecăreala apoteotică a poporului nostru. Un fel de oglindă aruncată omului, să se vadă un pic la față – mare ipocrit, din convingerea intimă că așa devine tot omul. Asta este.

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.