„Sieranevada”. Întâlnire cu Apocalipsa
https://www.ziarulmetropolis.ro/sieranevada-intalnire-cu-apocalipsa/

CRONICĂ DE FILM. Prezentat în premieră în România în proiecţie unică la TIFF, „Sieranevada”, al patrulea lungmetraj al lui Cristi Puiu, este unul dintre cele mai bune filme nu doar ale ultimilor 15 ani, ci ale întregii cinematografii române. O radiografie dulce-amăruie a familiei la români, dar şi a naturii umane.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 iunie 2016

Înainte de a pleca de la parastasul de sâmbătă unde fusese îndelung aşteptat, bătrânul preot (Valer Dellakeza) le povesteşte protagonistului, medicul Lary (Mimi Brănescu), şi femeilor din jurul lui o discuţie avută cu un taximetrist care îl întrebase, printre altele, cum îşi va da lumea seama când se va produce a doua venire a lui Iisus Hristos şi dacă nu cumva ea chiar a avut loc, doar că oamenii sunt incapabili să realizeze.

Este unul din momentele-cheie din „Sieranevada”, pentru că amplifică sensul metafizic sub care se plasează micro-universul uman, deopotrivă meschin şi capabil de măreţie (tocmai pentru că îşi conştientizează ridicolul şi condiţia muritoare), pe care Cristi Puiu îl radiografiază cu acuitate cehoviană.

Cristi Puiu îşi continuă estetica realistă radicală, însă cu o mai mare lejeritate, îmbinând elemente regăsibile în toate lungmetrajele sale de până acum: „Marfa şi banii”, „Moartea domnului Lăzărescu” şi „Aurora”.

După un lung plan-secvenţă de început, de exterior, care ar putea induce spectatorului impresia că va asista la un nou „Aurora”, camera-martor se mută în maşina cu care Lary şi soţia sa (Cătălina Moga) merg înspre parastasul de 40 de zile al tatălui lui Lary. Urmează o discuţie pasionantă, un duel verbal intens şi impecabil jucat, în care bărbatul, pasiv, răspunde cu ironii avalanşei agresive de reproşuri mărunte ale soţiei.

De o naturaleţe frapantă, schimbul de replici – care, la fel ca în „Marfa şi banii”, nu este filmat în plan-secvenţă, ci este fragmentat prin câteva tăieturi discrete de montaj, fără ca elipsele să sugereze că sunt omise informaţii esenţiale – escaladează într-o simfonie de dialoguri dintre cele mai frivole odată ce cuplul ajunge în apartamentul cu patru camere al mamei (Dana Dogaru) lui Lary.

Apartamentul devine locul în care numeroasa familie se adună, în aşteptarea preotului chemat a oficia o slujbă de pomenire, în timp ce servitul mesei se tot amână. Fidel principiului realist dezvoltat în „Aurora”, Cristi Puiu lasă pe seama spectatorului sarcina de a descifra din replici şi situaţii relaţiile dintre numeroasele personaje care, ca într-un elegant balet coregrafiat de un demiurg invizibil şi uşor mucalit, trec dintr-o cameră în alta, discută când aprins, când temperat, lăsând să iasă tot mai multe schelete din dulap.

Unchi, mătuşi, veri, rude mai îndepărtate, cunoştinţe sau vecini se perindă prin apartament, fiecare cu problemele şi ideile lui, în timp ce mortul este aproape uitat. Se vorbeşte în şoaptă sau se ţipă, se plânge sau se râde, se scot în faţă rivalităţi sau afecţiuni, se discută despre conspiraţii mondiale sau nimicnicii familiale.

Uşile se tot închid şi se deschid, în timp ce aparatul de filmat surprinde, aparent la întâmplare, fragmente de discuţie mai lungi sau mai scurte, mai încărcate de tensiune sau mai relaxate, mai clişeistice sau mai patetice, într-o cameră sau alta a apartamentului, în hol sau chiar pe casa scării.

Fiecare secvenţă pare la fel de importantă ca oricare alta în plan narativ, deşi acumularea lor creează o tensiune şi o atmosferă tot mai sufocante, astfel că ieşirea scurtă a lui Lary din apartament în ultima parte permite spectatorului să ia o gură de aer, în timp ce căderea serii şi epuizarea personajelor după războiul familial aruncă totul în melancolie la final.

Cristi Puiu menţine un dificil echilibru între gravitate şi frivolitate, între seriozitate și farsă, de aceea trecerea de la comic la dramatic, de la râs la plâns, se face cu o uşurinţă neaşteptată. O radiografie dulce-amăruie a condiţiei umane.

„Sieranevada” va fi lansat la 9 septembrie în cinematografe.

„Sieranaveda”, România, 2016

Scenariu şi Regie: Cristi Puiu

Distribuţie: Mimi Brănescu, Cătălina Moga, Dana Dogaru, Ana Ciontea, Tatiana Iekel, Judith State, Ilona Brezoianu, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Simona Ghiţă, Sorin Medeleni, Bogdan Dumitrache, Ioana Crăciunescu, Marian Râlea, Valer Dellakeza, Eugenia Bosânceanu, Andi Vasluianu

Foto: Sieranevada – facebook

 

11
/12
/14

La 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, ICON production lansează pe DVD unul dintre cele mai premiate documentare românești din toate timpurile, "Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" de Andrei Ujică, „un film pe care orice student la istorie, om politic sau om de rând trebuie să îl vadă”, după cum titra publicația „Washington Post”.

11
/12
/14

Platforma docuart.ro, pe care puteți vedea filme documentar românești, are o nouă interfață, meniu în limba engleză, secțiuni noi și dă posibilitatea fiecărui navigator să poată accesa site-ul de pe orice tip de device. Proiectul “Platforma Docuart” a fost dezvoltat pe o perioadă de 5 luni, iulie - noiembrie 2014.

09
/12
/14

Festivalul Internaţional de Film Experimental București BIEFF dă startul celei de-a cincea ediții miercuri, pe 10 decembrie. BIEFF prezintă un program de excepție, dedicat scurtmetrajelor premiate cu aur în 2014 la Berlinale, Locarno și Clermont-Ferrand – Golden Shorts, care va fi proiectat vineri, de la ora 23:00, la CinemaPRO. TAPROBANA, NOAH, AS LONG AS SHOTGUNS REMAIN și ABANDONED GOODS vor fi difuzate în premieră în România.

08
/12
/14

Lungmetrajul "12 ani de copilărie/ Boyhood", regizat de Richard Linklater, a devenit unul dintre marii favoriţi în cursa pentru Oscar, după ce a câştigat, duminică, cinci trofee la gala organizată de Boston Society of Film Critics, inclusiv la categoria "cel mai bun film al anului".

05
/12
/14

Din 5 decembrie, pe marile ecrane, iubitorii filmului au parte de Judecătorul, o peliculă în care pot fi admiraţi nominalizatul la Oscar, Robert Downey Jr. şi laureatul Premiului Oscar, Robert Duvall. Aceasta este prima colaborare a celor două staruri de la Hollywood.

04
/12
/14

Dacă în Love Building personajul interpretat de Dorian Boguţă traversa o depresie acută, de această dată asistăm la o transformare completă a personajului său, care îl aduce pe actor în ipostaza de veritabil Don Juan, din 26 decembrie numai pe marile ecrane, în comedia Alt Love Building.

03
/12
/14

Actorul austriac Christoph Waltz, recompensat cu două premii Oscar, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi Quentin Tarantino, regizorul datorită căruia artistul a devenit faimos la nivel mondial.