SIERANEVADA, pe ecranele din Germania și India
https://www.ziarulmetropolis.ro/sieranevada-pe-ecranele-din-germania-si-india/

Cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Cristi Puiu, „SIERANEVADA”, va avea premiera în Germania la sfârşitul acestei săptămâni. În toamnă filmul va avea premiera în India, în cadrul Jagran Film Festival, în timp ce pe marile ecrane din România „SIERANEVADA” va ruladin 9 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|23 Iunie 2016

SIERANEVADA” a fost selectată în competiţia CineMasters a Filmfest München, eveniment ce se va desfăşura începând de astăzi şi până pe 2 iulie.

După ce a deschis competiția oficială a celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (11-22 mai 2016), „SIERANEVADA” va fi proiectată sâmbătă 25 iunie, de la ora 17.00 la HFF AudimaxX și pe 2 iulie de la ora 20.30 la Münchner Freiheit 3.

În toamnă filmul va avea premiera în India, în cadrul Jagran Film Festival. Evenimentul se va desfășura în perioada 27 septembrie – 2 Octombrie iar „SIERANEVADA” va rula în secțiunea World Panorama.

Festivalul itinerant va debuta la Delhi, va continua cu Kanpur, Lucknow, Allahabad, Varanasi, Agra, Meerut, Dehradun, Hisar, Ludhiana, Patna, Ranchi, Jamshedpur, Raipur, Indore și Bhopal culminând cu Mumbai. Din punct de vedere geografic, Jagran Film Festival este cel mai mare festival din India.

„SIERANEVADA”, care îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, va rula pe marile ecrane din România din 9 septembrie.

Acțiunea din „SIERANEVADA” are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo și la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor.

Foto: SIERANEVADA – facebook

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

Page 1 of 25012345...102030...Last »