Silviu Purcărete – Doctor Honoris Causa al UNATC „I.L. Caragiale”
https://www.ziarulmetropolis.ro/silviu-purcarete-doctor-honoris-causa-al-unatc-i-l-caragiale/

Marţi, 2 iulie 2019, sub auspiciile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti, va avea loc, în ceremonie universitară publică, acordarea titlului de Doctor Honoris Causa regizorului Silviu Purcărete.

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2019

Ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa va avea loc în Sala Ileana Berlogea, UNATC (str. Matei Voievod, nr. 75 – 77), începând cu ora 11:00.

Silviu Purcărete s-a născut în 5 aprilie 1950 în București. A absolvit secția de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, în anul 1974, la clasa profesorului Valeriu Moisescu. După absolvirea facultății, a colaborat cu mai multe teatre din țară printre care: Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Dramatic din Constanța, Teatrul Mic din București, Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu.

Numele său este legat în primul rând de Teatrul Național din Craiova. Aici, a montat numeroase spectacole care au participat la festivaluri din întreaga lumea (Avignon, Edinburgh, Tokio, Melbourne, Montreal, Glasgow, Varna etc.).

A devenit cunoscut nu numai pentru regia spectacolelor de teatru, cât și pentru a celor de operă. În străinătate, a colaborat cu instituții importante precum: Wiener Staatsoper, Opera Bonn, Scottish Opera sau Teatrul Dramatic din Beersheva (Israel).

Silviu Purcărete și-a demonstrat talentul și în cinematografie. „Undeva la Palilula” (2012) este primul său lungmetraj, în realizarea căruia au fost implicate nume importante din lumea teatrului și a cinematografiei din România. Filmul a primit trofeul pentru Cel mai bun lungmetraj de debut la Festivalul Filmului Sud-Est European – SEEFest, Los Angeles, 2013.

A pus în scenă și spectacolul de teatru de animație „Cenușăreasa”, o montare de succes și totodată longevivă (aproximativ 20 de ani) din repertoriul Teatrului Țăndărică din București. Premiera a avut loc în 1990.

Silviu Purcărete s-a dedicat și activității didactice. În perioada 1991 – 1995, a revenit la IATC, de data aceasta în calitate de cadru didactic la catedra de Regie. În anul 1996, a devenit director al Centrului Dramatic din Limoges, unde a creat și o școală pentru tineri actori.

În 2002, acesta a înființat propria sa companie teatrală. Din 2003, este membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa.

Dintre numeroasele distincții naționale și internaționale pe care le-a primit, amintim doar câteva: Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor 2000, Premiul de Excelenţă la Gala Premiilor UNITER 2010, Premiul Academiei Române pentru anul 2012.

Din 2 iulie 2019, în palmaresul regizorului Silviu Purcărete se va adăuga și titlul de Doctor Honoris Causa din partea UNATC „I.L. Caragiale”.

Foto: Silviu Purcărete – facebook

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.