Silviu Purcărete duce „Cafeneaua” la Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/silviu-purcarete-duce-cafeneaua-la-iasi/

Premiera spectacolului „Cafeneaua“ de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete, va avea loc luni, 30 mai, la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi. Scenografia este semnată de Dragoş Buhagiar, iar muzica îi aparţine lui Vasile Șirli.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2016

Premiera se joacă în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei, eveniment organizat de Primăria Municipiului Iaşi. Din distribuție fac parte Teodor Corban, Călin Chirilă, Ionuţ Cornilă, Constantin Puşcaşu, Petronela Grigorescu, Andreea Boboc, Haruna Condurache, Constantin Avădanei, Horia Veriveş, Daniel Busuioc, Petru Ciubotaru, Puşa Darie, Gelu Zaharia, Livia Iorga, Oana Sandu, Diana Roman, Andreea Spătaru, Radu Homiceanu, Cosmin Panaite, Grigore Andrei Sava, Adrian Marele, Lucian Valacu.

Despre această piesă care avea să devină clasică și să se joace sute de ani pe nenumărate scene din lumea întreagă. Dramaturgul Carlo Goldoni scria astfel în volumul săuu de memorii:  „În italiană, piesa se numea La Bottega del Caffé şi în franceză pur şi simplu Le Café. Locul acţiunii, care nu se schimbă, e vrednic de oarecare luare-aminte; e o răspântie de drumuri din Veneţia.[…] Nu înfăţişez în titlul piesei o poveste, o pasiune, un caracter; ci o cafenea, unde se petrec în acelaşi timp mai multe acţiuni, unde mai multe persoane sunt aduse de interese deosebite; şi, dacă am avut fericirea să găsesc legătură temeinică între aceste felurite fiinţe, făcându-le trebuincioase una alteia, cred că mi-am împlinit datoria, trecând cu atât mai vârtos peste greutăţi“.

La Naţionalul ieşean, în stagiunile trecute publicul a urmărit alte două montări ale regizorului Silviu Purcărete: Uriaşii munţilor de Luigi Pirandello şi Pălăria florentină de Eugène Labiche.

Dragoş Buhagiar, un nume cu greutate în lumea teatrală, este cunoscut publicului ieşean prin semnătura inconfundabilă a scenografiilor unor spectacole de mare succes ale Teatrului Naţional Vasile Alecsandri: Uriaşii munţilor, Pălăria florentină, O noapre furtunoasă, Iaşii în carnaval, Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin, ultimele trei fiind montate de Alexandru Dabija.

Renumitul compozitor Vasile Şirli se află la a doua colaborare cu teatrul ieşean, fiind şi creatorul muzicii unei alte producţii marca Purcărete, Pălăria florentină.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.