Simfonia a III-a de George Enescu în premieră la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/simfonia-a-iii-a-de-george-enescu-in-premiera-la-londra/

Anul 2015 marchează o premieră extraordinară: sâmbătă, 7 februarie, una dintre lucrările de referinţă ale compozitorului George Enescu, Simfonia a III-a cu Cor în Do Major Op. 21, va fi interpretată pe o scenă londoneză de către presitgioasa London Philharmonic Orchestra, în sala Royal Festival Hall a Southbank Centre, chiar pe malul Tamisei.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2015

La finalul acestei săptămâni, Simfonia a III-a de George Enescu va fi interpretată în premieră la Londra, sub bagheta unuia dintre cei mai bine cotați dirijori ai momentului, Vladimir Jurowski.

Acesta va dirija sâmbătă, 7 februarie, de la ora 19.30 (ora Londrei) prestigioasa London Philharmonic Orchestra, al cărei dirjor principal este, pe scena sălii Royal Festival Hall din cadrul renumitului centru cultural britanic Southbank Centre.

Lucrarea enesciană a fost prezentată inițial în această interpretare chiar pe scena Sălii Palatului din București, în cadrul ediției 2013 a Festivalului Internațional George Enescu. Atunci, dirijorul Vladimir Jurowski a decis să includă partitura compozitorului român în repertoriul internațional al orchestrei.

Pe site-ul Southbank Centre, Simfonia a III-a a “compozitorului român George Enescu” este descrisă drept “o lucrare plină de intensitate emoțională, solemnă, eroică și triumfantă”.

“Atașamentul meu față de muzica lui George Enescu a crescut direct proporțional cu atașamentul față de Festivalul Enescu, încă de la prima ediție a Festivalului la care am participat ca invitat, în urmă cu nouă ani”, declara dirijorul Vladimir Jurowski într-un interviu realizat de jurnalistul Marius Constantinescu în septembrie anul trecut.

“Festivalul George Enescu este un reper în plan internațional. Aducem la București cele mai bune orchestre și cei mai renumiți interpreți, pentru că George Enescu era recunoscut la nivel internațional.

Promovăm muzica lui Enescu: publicul are șansa unică de a asculta interpretări noi ale compozițiilor enesciene, sub bageta unora dintre cei mai mari dirijori ai lumii. Premiera londoneză demonstrează, o dată în plus, puterea Festivalului de a face cunoscută muzica lui George Enescu în lume”, punctează Mihai Constantinescu, Director Executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

20 de lucrări de George Enescu vor fi interpretate în ediția 2015 a Festivalului Enescu (30 agust-20 septembrie). Printre interpretări, se vor număra și cele ale prestigioaselor San Francisco Symphony Orchestra (Premiul Pulitzer pentru muzică), Israel Philharmonic Orchestra, sub bagheta legendarului Zubin Mehta, sau cea a violonistului german David Garrett – Balada pentru vioară şi orchestră, compusă de George Enescu în anul 1895.

Simfonia a III-a

Vladimir Jurowski

Singurul compozitor român intrat în patrimoniul universal, George Enescu a fost deopotrivă violonist, porfesor, dirijor și compozitor.

Apreciat pe plan internațional, George Enescu avea să debuteze în calitate de compozitor în anul 1898, când o lucrare a sa a fost interpretată de Collonne Orchestra in Paris. A fost prezent pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii, dirijând inclusiv la prestigioasa Carnegie Hall din New York. George Enescu a fost profesorul și mentorul unuia dintre cei mai cunoscuți violoniști ai secolului trecut, Yehudi Menuhin.

Legătura lor era atât de puternică încât, după moartea lui Enescu, Yehudi Menuhin a acceptat invitația de a veni în România în luna septembrie a anului 1995, pentru a deschide Festivalul Internațional George Enescu.

În acel moment, Sala Palatului nu era un spațiu de concerte, o sală specială fiind amenajată în interiorul Casei Poporului. “L-am luat de braț pe Lordul Menuhin și-am mers aproape un kilometru prin catacombele Parlamentului ca să ajungem pe partea cealaltă a sălii unde era o cantină a muncitorilor”, rememorează Mihai Constantinescu.

Trei ani mai târziu, în 1998, Yehudi Menuhin a acceptat să devină Președintele de Onoare al Festivalului Geoge Enescu, deși, la acel moment, avea programul antamat până în anul 2003.

De-a lungul carierei, Vladimir Jurowski a colaborat cu unele dintre cele mai importante instituții muzicale din lume, printre care prestigioasele Royal Opera House Covent Garden, Teatro La Fenice di Venezia sau Opéra Bastille de Paris.

În anul 1999 a debutat la Metropolitan Opera New York. Din anul 2007, Vladimir Jurowski a devenit dirijor principal al London Philharmonic Orchestra, una dintre cele mai bine cotate orchestre britanice ale momentului.

„Sub bagheta lui Jurowski, această orchestră a devenit un instrument fabulos de rafinat”, scria cotidianul britanic “The Telegraph”.

Southbank Centre este considerat unul dintre centrele culturale de grad zero din Londra și din lume și este, în același timp, și sediul London Philarmonic Orchestra.

Foto: Simfonia a III-a de George Enescu – wikipedia,  Sergiu Iczkovits

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.