Simfonia a III-a de George Enescu în premieră la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/simfonia-a-iii-a-de-george-enescu-in-premiera-la-londra/

Anul 2015 marchează o premieră extraordinară: sâmbătă, 7 februarie, una dintre lucrările de referinţă ale compozitorului George Enescu, Simfonia a III-a cu Cor în Do Major Op. 21, va fi interpretată pe o scenă londoneză de către presitgioasa London Philharmonic Orchestra, în sala Royal Festival Hall a Southbank Centre, chiar pe malul Tamisei.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2015

La finalul acestei săptămâni, Simfonia a III-a de George Enescu va fi interpretată în premieră la Londra, sub bagheta unuia dintre cei mai bine cotați dirijori ai momentului, Vladimir Jurowski.

Acesta va dirija sâmbătă, 7 februarie, de la ora 19.30 (ora Londrei) prestigioasa London Philharmonic Orchestra, al cărei dirjor principal este, pe scena sălii Royal Festival Hall din cadrul renumitului centru cultural britanic Southbank Centre.

Lucrarea enesciană a fost prezentată inițial în această interpretare chiar pe scena Sălii Palatului din București, în cadrul ediției 2013 a Festivalului Internațional George Enescu. Atunci, dirijorul Vladimir Jurowski a decis să includă partitura compozitorului român în repertoriul internațional al orchestrei.

Pe site-ul Southbank Centre, Simfonia a III-a a “compozitorului român George Enescu” este descrisă drept “o lucrare plină de intensitate emoțională, solemnă, eroică și triumfantă”.

“Atașamentul meu față de muzica lui George Enescu a crescut direct proporțional cu atașamentul față de Festivalul Enescu, încă de la prima ediție a Festivalului la care am participat ca invitat, în urmă cu nouă ani”, declara dirijorul Vladimir Jurowski într-un interviu realizat de jurnalistul Marius Constantinescu în septembrie anul trecut.

“Festivalul George Enescu este un reper în plan internațional. Aducem la București cele mai bune orchestre și cei mai renumiți interpreți, pentru că George Enescu era recunoscut la nivel internațional.

Promovăm muzica lui Enescu: publicul are șansa unică de a asculta interpretări noi ale compozițiilor enesciene, sub bageta unora dintre cei mai mari dirijori ai lumii. Premiera londoneză demonstrează, o dată în plus, puterea Festivalului de a face cunoscută muzica lui George Enescu în lume”, punctează Mihai Constantinescu, Director Executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

20 de lucrări de George Enescu vor fi interpretate în ediția 2015 a Festivalului Enescu (30 agust-20 septembrie). Printre interpretări, se vor număra și cele ale prestigioaselor San Francisco Symphony Orchestra (Premiul Pulitzer pentru muzică), Israel Philharmonic Orchestra, sub bagheta legendarului Zubin Mehta, sau cea a violonistului german David Garrett – Balada pentru vioară şi orchestră, compusă de George Enescu în anul 1895.

Simfonia a III-a

Vladimir Jurowski

Singurul compozitor român intrat în patrimoniul universal, George Enescu a fost deopotrivă violonist, porfesor, dirijor și compozitor.

Apreciat pe plan internațional, George Enescu avea să debuteze în calitate de compozitor în anul 1898, când o lucrare a sa a fost interpretată de Collonne Orchestra in Paris. A fost prezent pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii, dirijând inclusiv la prestigioasa Carnegie Hall din New York. George Enescu a fost profesorul și mentorul unuia dintre cei mai cunoscuți violoniști ai secolului trecut, Yehudi Menuhin.

Legătura lor era atât de puternică încât, după moartea lui Enescu, Yehudi Menuhin a acceptat invitația de a veni în România în luna septembrie a anului 1995, pentru a deschide Festivalul Internațional George Enescu.

În acel moment, Sala Palatului nu era un spațiu de concerte, o sală specială fiind amenajată în interiorul Casei Poporului. “L-am luat de braț pe Lordul Menuhin și-am mers aproape un kilometru prin catacombele Parlamentului ca să ajungem pe partea cealaltă a sălii unde era o cantină a muncitorilor”, rememorează Mihai Constantinescu.

Trei ani mai târziu, în 1998, Yehudi Menuhin a acceptat să devină Președintele de Onoare al Festivalului Geoge Enescu, deși, la acel moment, avea programul antamat până în anul 2003.

De-a lungul carierei, Vladimir Jurowski a colaborat cu unele dintre cele mai importante instituții muzicale din lume, printre care prestigioasele Royal Opera House Covent Garden, Teatro La Fenice di Venezia sau Opéra Bastille de Paris.

În anul 1999 a debutat la Metropolitan Opera New York. Din anul 2007, Vladimir Jurowski a devenit dirijor principal al London Philharmonic Orchestra, una dintre cele mai bine cotate orchestre britanice ale momentului.

“Sub bagheta lui Jurowski, această orchestră a devenit un instrument fabulos de rafinat”, scria cotidianul britanic “The Telegraph”.

Southbank Centre este considerat unul dintre centrele culturale de grad zero din Londra și din lume și este, în același timp, și sediul London Philarmonic Orchestra.

Foto: Simfonia a III-a de George Enescu – wikipedia,  Sergiu Iczkovits

11
/10
/18

După o lansare spectaculoasă, la Teșcani, la finalul lunii august, și după un periplu în alte patru orașe ale țării, Turneul național 100 x Enescu, susținut de Bucharest Festival Orchestra și dirijorul Cristian Lupeș, ajunge luna aceasta la București.Pe 23 și 28 octombrie, publicul este invitat la concertele ce vor fi susținute la Universitatea Națională de Muzică și la Muzeul Național al Literaturii Române, parteneri ai turneului.

09
/10
/18

Doi artiști foarte apreciați pe scenele internaționale, flautistul Matei Ioachimescu și pianista Mara Dobrescu, și-au dat o întâlnire de prim rang într-un proiect muzical excepțional: ROMANIAN RHAPSODY, o serie de concerte extraordinare, în 7 orașe din România, între 21 și 30 Octombrie. Turneul se va încheia cu un recital la Muzeul Național Cotroceni din București,  Salonul Cerchez, Marți 30 Octombrie, de la ora 19:00.

08
/10
/18

Din 2010, jazzul de cea mai bună calitate este la el acasă în spațiul nonconformist și primitor al Teatrului Act din București; în 10 octombrie 2018 se deschide o nouă stagiune de concerte, cea cu numărul 9, care propune lunar noi provocări pentru admiratorii genului. O noutate este și implicarea în organizarea acestei stagiuni a unicului post românesc clasic, jazz & more – Radio România Muzical, alături de Orchestrele și Corurile Radio România.

04
/10
/18

Artiști de renume internațional, printre care se numără dirijorii  Christian Badea, Paul Nadler, Gerd Schaller, Horia Andreescu, Alexander Walker, Camil Marinescu, alături de mari soliști - celistul Misha Maisky, violoniștii Valeriy Sokolov și David Grimal, pianiștii Khatia Buniatishvili, Elizabeth Sombart, Lukasz Krupinski, Daniel Ciobanu -, vor fi oaspeții Filarmonicii „George Enescu” în stagiunea aniversară 2018-2019.

02
/10
/18

Ediția a XVI-a a Concursului Internațional “George Enescu” a adus la București cu 26% mai mulți concurenți față de anul 2016, într-una dintre cele mai puternice ediții din istoria de 60 de ani a Concursului. Peste o treime din concurenții participanți la fiecare secțiune aveau, la momentul înscrierii, cel puțin un alt premiu internațional și aproape jumătate dintre ei concertaseră cu orchestre importante din țara de origine sau pe scene internaționale.

01
/10
/18

Charles Aznavour a murit, în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 94 de ani, la domiciliul său din Alpilles (sudul Franţei). Aznavour a fost un cântăreț, compozitor, actor și activist public francez de origine armeană. A apărut în peste 60 de filme și a compus peste 1400 de cântece.

01
/10
/18

Să asculți muzică clasică la mall sau când îți faci cumpărăturile la un hipermarket?  Răspunsul este pozitiv : din octombrie 2010, în fiecare zi a lunilor martie și octombrie, Radio România Muzical propune înregistrări cu celebre lucrări din muzica cultă în spații neconvenționale - hipermarketuri, mall-uri,  librării, muzee, sedii de firme.

27
/09
/18

În perioada 6-7 octombrie, vinul, muzica și cultura Republicii Moldova își dau întâlnire la prima ediție a Festivalului Vinului Moldovei, care se va desfășura la Lagoo-Snagov. Acesta este primul eveniment din România care adună sub umbrela sa gustul autentic și atmosfera moldovenească oferite de vinurile unice și de muzica de calitate.

27
/09
/18

Camuflat în ciorapi flaușați, tolănit pe o canapea din New York, Elvis își deschide scrisorile de amor visând la gloria ce avea să vină. Imaginea este surprinsă în martie 1956, la o lună și ceva de la prima sa apariție într-o emisiune de televiziune.

26
/09
/18

Se împlinesc, astăzi, doi ani de la moartea cântăreţului şi actorului Ioan Gyuri Pascu. Peste 20 de prieteni ai lui Gyuri, artişti şi personalităţi din lumea sportului, îi vor onora numele în concertul de la Agnita (localitatea natală a lui Ioan Gyuri Pascu), intitulat “Din dragoste pentru Gyuri”. Cu acest prilej va fi dezvelit şi bustul regretatului artist.

25
/09
/18

Pianistul și dirijorul Christian Zacharias deschide stagiunea Filarmonicii „George Enescu” cu un program integral Beethoven. Stagiunea 2018-2019 se va desfăşura sub semnul aniversării Centenarului, dar şi al aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” (1868) și a 130 de ani de la inaugurarea clădirii Ateneului Român (1888).

24
/09
/18

Concursul „George Enescu” 2018 a ajuns la final. Daria Parkhomenko este câștigătoarea Secțiunii Pian. Un român și un coreean  premiați la Secțiunea Compoziție. Daria Parkhomenko (Rusia), în vârstă de 27 de ani, a câștigat Concursul Enescu 2018, Secțiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 în re minor op.30de Serghei Rahmaninov.

24
/09
/18

Metallica va concerta pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 14 august 2019, iar biletele pentru concertul ce face parte din turneul „Worldwired” vor fi puse în vânzare pe 28 septembrie, la ora 10:00, pe metallica.emagic.ro, eventim.ro şi iabilet.ro. În deschidere, vor cânta trupele Ghost şi Bokassa.

17
/09
/18

În urmă cu 45 de ani, într-o zi de 17 septembrie (1973) lua ființă, sub conducerea poetului Adrian Păunescu, Cenaclul Flacăra, o rampă de lansare pentru numeroşi artişti, Cenaclul  a fost interzis în vara anului 1985, după o busculadă pe stadionul din Ploieşti în care au murit 5 spectatori...

Pagina 32 din 153« Prima...1020...3031323334...405060...Ultima »