Simona Antonescu lansează un nou roman
https://www.ziarulmetropolis.ro/simona-antonescu-lanseaza-un-nou-roman/

Miercuri, 7 iulie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărtureşti (facebook.com/Carturesti) şi Polirom (facebook.com/polirom.editura), scriitoarea Simona Antonescu va intra în dialog cu criticul Bogdan Creţu pornind de la romanul „În umbra ei”, apărut recent în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

Un articol de Liliana Matei|6 iulie 2021

„Totul începe cu o venerabilă casă cu marchiză de pe malul Dunării, din Galați, în care două fete își petrec copilăria. O casă care ascunde un mister, pentru că nu au acces decât la o parte a ei. Când una dintre ele moștenește cealaltă jumătate de casă, începe o poveste fascinantă, plină de taine și de întâmplări neașteptate, care leagă trecutul de prezent. Pe un perete din sufrageria casei se află, la început, înșirate zeci de portrete care ulterior vor fi aduse la viață în roman.

Refăcând istoria unei familii de-a lungul unui veac, din Belle Époque până în cotidianul corporatist, cu biografii feminine pline de iubiri, împlinite sau nu, de dramatism și de demnitate, Simona Antonescu reușește să își captiveze cititorul strecurându-i sentimentul că prezentul nu e numai ceea ce se întâmplă sub ochii noștri, ci și ceea ce s-a întâmplat cândva, într-o legătură de cauzalitate, iar trecutul conține în el posibilitatea prezentului. În umbra ei este o carte marca Simona Antonescu, plină de suspans, de intrigi alambicate, ce par a se prelungi de la o generație la alta, dar și încărcată de nostalgie, ce revigorează cu mult farmec adevărul unei lumi pe care cititorul o simte vie, seducătoare, încărcată, până la ultima pagină, de mister. Este și cartea unei reveniri la sine, a asumării sinelui prin scris. Căci, spune naratoarea, «o voce interioară pe care nu o asculți este o parte din tine pe care nu o lași să trăiască»”, comentează Bogdan Crețu.

Simona Antonescu s-a născut la Galați în 1969 și a copilărit în localitatea Țintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București. A debutat în 2015 cu romanul Fotograful Curții Regale, câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/Polirom și al Premiului de Debut al USR și finalist la Festival du Premier Roman de Chambéry. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016), Hanul lui Manuc (2017), finalist la Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iași, Ultima cruciadă (2019), distins cu Premiul Cartea Anului 2019 de Filiala Brașov a USR, și Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos (2019). Începînd din anul 2018 publică, la Editura Nemi, seria de volume Istoria povestită copiilor.

09
/09
/22

CENTENAR La 100 de ani de la nașterea lui Marin Preda, ne amintim de arta și de universului unui prozator unic. Ziarul Metropolis vă prezintă un dialog de arhivă despre relația scriitorului cu teatrul.

29
/08
/22

Cei care vor vedea pe rafturile librăriilor cartea lui Eddie Jaku, Cel mai fericit om de pe Pământ, involuntar vor face o serie de presupuneri privind motivele fericirii sale. Dar, cât de bogată le-ar fi imaginația, tot va fi greu de ghicit că Cel mai fericit om de pe Pământ este un supraviețuitor al lagărelor de concentrare de la Buchenwald și Auschwitz, iar cartea pe care o semnează e mărturia sa cutremurătoare și, paradoxal, plină de speranță, din acel infern.

26
/08
/22

În Cel mai fericit om de pe Pământ, bestseller publicat de Editura Trei și lansat de Eddie Jaku la vârsta de 100 de ani, autorul povestește ce au însemnat cei 7 ani de detenție în lagărele morții. Detaliile sunt surprinzătoare, dincolo de imaginație și fără să poată primi vreo explicație coerentă. De altfel, Eddie Jaku mărturisea că, după ce a fost martorul unor asemenea atrocități și a observat în ce abisuri ale urii poate coborî ființa umană, ani la rând l-a frământat o singură întrebare: De ce?

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

18
/08
/22

Volumul „Născut în URSS” de Vasile Ernu, publicat la Polirom în cinci ediții, a apărut în limba japoneză, la Gunzosha Publishing Co (traducere de Seiko Takesono). La aceeași editură, se află în pregătire și volumul „Sălbaticii copii dingo” (Polirom, 2021, două ediții).

12
/08
/22

Scriitorul Salman Rushdie, celebru odată cu publicarea romanului „Versetele satanice”, care i-a atras amenințări cu moartea din partea Iranului, a fost înjunghiat la New York, anunță Bloomberg.