Simona Deaconescu, primul coregraf român emergent la Springboard Danse Montréal
https://www.ziarulmetropolis.ro/simona-deaconescu-primul-coregraf-roman-emergent-la-springboard-danse-montreal/

Coregrafa Simona Deaconescu este prima prezenţă românească de la prestigiosul festival Springboard Danse Montréal şi unul dintre cei cinci tineri coregrafi care vor crea spectacole şi instalaţii, alături de un grup internaţional de dansatori, aleşi printr-un proces lung de selecţie desfăşurat în SUA, Canada şi mai multe ţări din Europa.

Un articol de Liliana Matei|12 iunie 2019

Simona Deaconescu va intra în competiție pentru premiul EMERGE, care presupune realizarea unei producții pentru Gibney Dance Company New York în 2020. Artista va prezenta, de asemenea, un fragment dintr-un spectacol anterior.

Programul Emerging Choreographers a devenit o tradiție a festivalului, de-a lungul timpului nume importante din industria internațională a dansului fiind invitate, la începutul carierei, să realizeze spectacole în cadrul acestei secțiuni.

Aflat la cea de-a 18-a ediție, Springboard Danse Montréal se desfășoară între 9 și 28 iunie și prezintă lucrări ale unora dintre cei mai recunoscuți coregrafi din lume: Sasha Waltz, Ohad Naharim, Cristal Pyte, Johannes Wieland și alții.

Simona Deaconescu a ales să danseze solo pentru prima oară unul dintre momentele sale preferate din spectacolul „Counterbody”, care i-a adus și nominalizarea de artist Aerowaves Twenty18. Evenimentul va avea loc pe data pe 14 iunie la Places des Arts.

Pe 28 iunie, Simona Deaconescu va prezenta la Usine C în Montreal, instalația performativă „Sons and Daughters” – o primă lucrare dintr-o trilogie inspirată de atmosfera post-punk a anilor ’70-’80 și începuturile cyberart. A doua parte a proiectului va fi realizată, în continuarea colaborării cu Centrul Național al Dansului București, la Sala „Stere Popescu”, în toamna acestui an, alături de compozitorul ucrainian Andrzej Hladyshevsky / Monocube și artista berlineză Amanda Kardinal, în cadrul unui proiect co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

„Sons and Daughters” este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.*

Coregrafa şi regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului Bucharest International Dance Film Festival, a prezentat spectacole, filme și a susținut ateliere la festivaluri importante din SUA, Austria, Italia, Bulgaria, Turcia, Lituania, Chile, România.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Foto: Alina Ușurelu, Ciprian Ciuclea

05
/08
/15

Cea de-a 4-a ediție Festivalului de Film Fantastic „Lună Plină” va avea loc în perioada 14-16 august la Biertan, în Transilvania. Vreme de un weekend, fanii cinema-ului de gen și nu numai vor avea parte de proiecții în aer liber, petreceri, cântări, plus o nouă ediție a deja consacratelor Jocuri ale groazei, toate acompania de de-acum tradiționalul târg cu produse specific locale.

04
/08
/15

"Aferim!", pelicula lui de Radu Jude, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza" a premiilor Oscar 2016. Printre cele 14 filme care s-au luptat să reprezinte România la premiile Academiei de film americane s-au aflat şi: "Cel ales", "Quod Erat demonstrandum", "De ce eu?", "Comoara", "Cuscrii" sau "Alt Love Building".

04
/08
/15

Festivalul de Film de la Sarajevo, aflat la cea de-a 21-a ediţie, se va desfăşura în perioada 14-22 august 2015. Programul competiţional al festivalului este împărţit în secţiunile: lungmetraj, scurtmetraj şi documentar. Regizorul român Călin Peter Netzer prezidează juriul competiţiei de lungmetraje. Institutul Cultural Român de la Viena este partener al ediţiei 2015 a Festivalului de Film de la Sarajevo, sprijinind prezenţele româneşti la festival.

02
/08
/15

Caravana Filmelor NexT pornește la drum pentru al doilea sezon și duce o parte din cele mai bune scurtmetraje văzute în cadrul Festivalului de Film NexT în nouă orașe din țară. După nouă ediții de festival, scoatem filmele la iarbă verde pentru picnic și cinema sub clar de lună, în perioada 8-27 august.

31
/07
/15

Astăzi se dă startul celei de-a VII-a ediții a festivalului FILM 4 FUN care va avea loc în perioada 31 iulie - 2 august la Sinaia, în Casino şi în Parcul Dimitrie Ghica. Timp de 3 zile, Sinaia se transformă într-un centru al culturii românești. Scopul declarat al Festivalului Film 4 Fun este promovarea filmului românesc şi a noilor generaţii de cineaşti, în încercarea de a readuce publicul în sălile de cinema.

30
/07
/15

Duminică, 2 august, de la ora 20.30, bucureștenii sunt așteptați la deschiderea oficială a celei de-a patra ediții a evenimentului „Cinema în aer liber” în Parcul Titan, scena lac. Evenimentul va începe cu un spectacol inovator și grandios susținut de Zoli TOTH Project, care va prezenta publicului cel mai nou concept de fusion din România, combinând genul clasic cu cel pop, rock sau electro.

29
/07
/15

Pentru al treilea an consecutiv, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” ajunge la Oneşti, în perioada 3 – 9 august. Pe parcursul a şapte zile, vor fi prezentate 25 de titluri, cinefilii fiind invitaţi să urmărească o bogată selecţie de filme, de la producţii clasice la filme contemporane, de la comedie la dramă, de la film istoric la filme pentru copii.

28
/07
/15

Săptămâna trecută a debutat proiectul „Filme pentru Liceeni”. El vizează realizarea unui ghid educativ însoțit de evenimente de proiecții gratuite de filme de artă pentru liceele din 13 orașe din țară, precum București sau Toplița, Târgoviște și Corabia.

26
/07
/15

Filmele "Aferim!", de Radu Jude, "Comoara", de Corneliu Porumboiu, "Un etaj mai jos", de Radu Muntean, "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, şi "Ramona", de Andrei Creţulescu, au fost selectate la cea de-a 64-a ediţie a Melbourne International Film Festival din Australia (30 iulie - 16 august).

24
/07
/15

Peter Sellers a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie. Nominalizat la Cannes şi la Globurile de Aur, filmul lui Staphen Hopkins, “Eu, Peter Sellers”, cu Geoffrey Rush în rolul principal, constituie o biogafie tulburătoare şi fascinantă a celui care a rămas în memoria cinefililor prin interpretările sale de geniu.