Simona Popescu și „lumea după pandemie”
https://www.ziarulmetropolis.ro/simona-popescu-si-lumea-dupa-pandemie/

Scriitoarea Simona Popescu este invitata programului „Viaţa de la capăt: scriitorii imaginează lumea după pandemie”.

Un articol de Liliana Matei|6 iulie 2020

Pe 7 iulie 2020, ora 21.00, Simona Popescu se întâlnește cu cititorii în direct pe pagina de Facebook a MNLR și pe pagina de Facebook a Romanian Cultural Institute in New York / ICR New York, în cadrul programului „Viața de la capăt: scriitorii imaginează lumea după pandemie”.

Simona Popescu este poetă, prozatoare şi eseistă. Conferenţiar la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, unde, pe lîngă cursuri de istoria literaturii române (mai ales legate de avangardă şi postmodernism), ţine şi cursuri de creative writing. A publicat cinci volume de poezie (primul, Xilofonul şi alte poeme, 1990, a fost tradus în maghiară de Editura Pont Kiado, în 1998; ultimul, Lucrări în verde. Pledoaria mea pentru poezie, 2006, a fost tradus, fragmentar, în franceză şi germană la PHI din Luxembourg, 2008), un roman, Exuvii (1997), ajuns la ediţia a cincea (2011), tradus în poloneză, maghiară și franceză (Wylinka, 2002; Vedlések, 2008, Exuviae, 2015), un volum de eseuri, Volubilis (1998) şi două cărţi de critificţiune legate de poetul suprarealist Gellu Naum. A coordonat scrierea romanului colectiv Rubik (2008), semnat de 29 de tineri autori. Cărţile ei au fost premiate, iar fragmente din ele au fost incluse în manuale pentru liceu sau studiate la Universităţi din România. E prezentă în numeroase antologii româneşti sau din străinătate (Une Anthologie de Rencontres. Biennale Internationale des Poètes en Val-de-Marne, Leo Scheer, Franţa, 2002; Nostalgia. Eseje o tęsknocie za komunizmem, Czarne, Polonia, 2002; Literarisches Tandem, SH-Verlag, Germania, 2005; Douze écrivains roumains. Anthologie Les Belles Étrangères, L’Inventaire, Franţa, 2005; New European Poets, de Wayne Miller şi Kevin Prufer, Graywolf Press, Saint Paul, SUA, 2008; etc.). A fost invitată la festivaluri de poezie din ţară şi din străinătate (Trois-Rivières/Canada, Struga, Genova, Medana, Val-de-Marne, festivalul Writing Europe/Olanda etc.) şi a participat la mese rotunde, sesiuni de lecturi literare şi work-shop-uri în România sau în străinătate. Este membră a PEN-Club România, a USR şi a ASPRO. În 2005 a fost invitată să reprezinte literatura română în cadrul programului Ministerului Culturii din Franţa, Les Belles Étrangères.

Având în vedere contextul internațional comun din ultimele luni, în vederea diversificării ofertei online pe care o transmite publicului, Institutul Cultural Român din New York și MNLR vă propun programul: „Viața de la capăt: scriitorii imaginează lumea după pandemie”. Asemenea celorlalte programe permanente virtuale ale ICR New York și ale MNLR din această perioadă, și acesta va fi transmis pe platformele online, în principal, pe Blog, Youtube, Facebook, Instagram și Twitter, precum și pe cât mai multe dintre platformele partenerilor noștri. Proiectul propus de ICRNY a fost gândit pentru publicul nord-american și are în vedere promovarea literaturii române în acest spațiu.

Astfel, începând cu 2 iunie 2020, în fiecare zi de marți, ora 21.00, ora României, și ora 14.00, ora New York-ului, distribuim concomitent, în mediul virtual, o suită de conținuturi literare originale și exclusive, create special pentru acest program, de către unii dintre cei mai valoroși autori români contemporani, poeți și prozatori deopotrivă.

8 autori au fost invitați să scrie și să citească un text (poezie, proză, eseu, memorialistică), în care să imagineze cum va arăta lumea după marea criză medicală pe care o traversăm. Textele scrise în limba română vor fi traduse în limba engleză, iar acestea vor fi transpuse în recitaluri literare online înregistrate cu fiecare dintre scriitorii invitați în proiect.

Scriitori invitați: Ioan Es. Pop (traducător Ioana Ieronim), Andreea Răsuceanu (traducător Carrie Hooper), Robert Șerban (traducător Andrew K. Davidson), Ioana Nicolaie (traducător Carrie Hooper), T.O. Bobe (traducător Andreea Scridon), Simona Popescu (Andrew K. Davidson), Carmen Firan (traducere proprie), Gabriela Adameșteanu (traducător Ioana Ieronim) și Ioana Ieronim (traducere proprie).

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.