Simply The Best! Tina Turner, 79…
https://www.ziarulmetropolis.ro/simply-the-best-tina-turner-79/

„Asta vreau în rai… cuvintele să devină note muzicale şi conversaţiile să fie simfonii.” – Tina Turner. Legendara cântăreaţă a împlinit, astăzi, 79 de ani. În cei 50 de ani de activitate „regina rock and roll-ului“, considerată  una dintre cele mai bune cântăreţe din istorie, a vândut peste 200 de milioane de albume şi a fost recompensată cu opt premii Grammy.

Un articol de Petre Ivan|26 noiembrie 2018

Anna Mae Bullock, pe numele său adevărat, s-a născut la 26 noiembrie 1939, în orășelul Nut Bush din statul american Tennessee, într-o familie de fermieri. Revistele, muzica și filmele ce ajungeau în Nut Bush au făcut-o pe Anna să viseze încă de la o vârstă fragedă la o viață de vedetă.

Când a împlinit 17 ani, sora sa, Alline a dus-o la unul dintre cele mai cunoscute localuri din St Louis, Club Manhattan, unde, în acea seară, invitați erau the Kings of Rhythm. Solistul trupei era Ike Turner, care-i va deveni în scurt timp soţ.

La 20 de ani, Anna Mae Bullock devenea  Tina Turner şi principala vocalistă a trupei Kings of Rhythm,  înregistrând alături de Ike piesa ”A Fool In Love”, ajuns hit în topurile din SUA.

Au trecut de atunci aproape 60 de ani, timp în care Tina Turner, “artista cu cele mai sexy picioare din lumea rock” a cucerit lumea și a intrat în istorie.

De-a lungul timpului, artista a avut mai multe probleme de sănătate în ultimii ani, suferind cel puţin două infarcte. Deşi apropiaţii artistei au confirmat problemele pe care le-a avut Tina Turner, în declaraţiile oficiale mulţi s-au ferit să recunoască adevărul.

Cea mai recentă apariţie publică a Tinei Turner a avut loc în urmă cu o lună, în Hamburg, acolo unde şi-a prezentat musicalul. Din păcate, problemele pe care le-a avut în ultimii ani şi-au pus amprenta peste aspectul fizic al artistei.

„Câteodată trebuie să renunţi la tot – să te purifici. Dacă eşti nemulţumit de ceva – orice te deprimă – scapă de el. Pentru că vei descopri că atunci când eşti liber, creativitatea ta şi adevărata ta personalitate vor ieşi la iveală.” – Tina Turner

Foto: Tina Turner  – facebook

 

Citiţi şi: