Sir Bryn Terfel va cânta în Tosca, pe 1 octombrie, în deschiderea Stagiunii Centenare a Operei bucureştene
https://www.ziarulmetropolis.ro/sir-bryn-terfel-va-canta-in-tosca-pe-1-octombrie-in-deschiderea-stagiunii-centenare-a-operei-bucurestene/

La 100 de ani de la instituţionalizare, Opera Naţională Bucureşti deschide Stagiunea Centenară, intitulată simbolic „Opera 100”, cu spectacolul „Tosca” de G. Puccini, invitat special fiind celebrul bas-bariton Sir Bryn Terfel. Cele două reprezentaţii vor fi programate în zilele de 1 şi 3 octombrie, începând cu ora 18:30. Alături de cel mai mare bas-bariton din lume, în distribuţiile celor două spectacole se vor regăsi nume sonore ale primei scene lirice a ţării.

Un articol de Petre Ivan|17 septembrie 2021

Evenimentul reprezintă o premieră pentru scena lirică românească, fiind pentru prima dată când un superstar de operă de această anvergură va evolua într-un spectacol din stagiunea unei opere din România.

Sir Bryn Terfel va interpreta în serile de 1 și 3 octombrie rolul Scarpia din „Tosca” lui Puccini, una dintre partiturile dintre rolurile ce l-au consacrat în istoria muzicii de operă și pe care l-a interpretat pe cele mai mari scene ale lumii precum Royal Opera House sau Wiener Staatsoper.

Bas-baritonul galez Sir Bryn Terfel și-a dezvoltat o carieră extraordinară fiind prezent în mod regulat pe cele mai prestigioasele scene de concert și operă din lume precum Royal Opera House, Covent Garden, Metropolitan Opera, New York, Opéra National de Paris, Teatro Alla Scala și Opera din Zürich.

Câștigător al premiilor Grammy, Clasic Britanic și Gramophone, Sir Bryn Terfel a primit Medalia pentru muzică din partea Reginei Marii Britanii în anul 2006, iar în 2017 i s-a conferit celebra distincție de Cavaler pentru serviciul său adus muzicii clasice. A fost ultimul laureat al Premiului Shakespeare de către Fundația Alfred Toepfer și în 2015 i s-a înmânat Libertatea orașului Londra, recunoaștere acordată persoanelor care au obținut succes, recunoaștere și celebritate în domeniul de activitate.

Sir Bryn și-a marcat 50 de ani de viață și douăzeci și cinci de ani de carieră cu un concert de gală unic la Royal Albert Hall, prezentat de starul de la Hollywood Michael Sheen. Festivitățile au continuat la Cardiff’s Wales Millennium Center, unde a interpretat rolul Scarpia din „Tosca” cu Welsh National Opera.

Simțindu-se ca acasă pe scenele mari ale lumii, cele mai importante evenimente la care a participat amintim ceremonia de deschidere a Wales Millennium Center, BBC Last Night of the Proms și Royal Variety Show, concertul de gală cu Andrea Bocelli în Central Park, New York, și organizarea unui concert special de Crăciun, transmisia live internațională pentru seria Met Stars Opera „Met Stars Live in Concert” de la Catedrala Brecon, din Țara Galilor. A susținut recitaluri în toată lumea și, timp de nouă ani, a găzduit propriul festival în Faenol, Țara Galilor de Nord.

Vă invităm să îl ascultați pe celebrul bas-bariton Sir Bryn Terfel pe scena Operei Naționale București, în cadrul Stagiunii „Opera 100”, în interpretarea magistrală a rolului ce la consacrat, Scarpia din „Tosca” pe 1 și 3 octombrie, începând cu ora 18:30.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.