„Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, la TVR3 și TVRi
https://www.ziarulmetropolis.ro/sluga-la-doi-stapani-de-carlo-goldoni-la-tvr3-si-tvri/

Casa de Producţie TVR vă propune ca în preajma zilei de sale naştere să vă amintiţi de Carlo Goldoni (25 februarie 1707 – 6 februarie 1793) şi să urmăriţi „Slugă la doi stăpâni”.

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2018

Dacă se întâmplă să ajungeți la Veneția, depărtați-vă un pic de podul Rialto și mergeți spre Piața San Marco. Drumul trece prin Campo San Bartolomeo.

Chipul unei statui din bronz o să vă zâmbească, șugubăț, de sub un tricorn, pălăria venețiană în trei colțuri. Este Carlo Goldoni. S-a născut la Veneția în 25 februarie 1707. Este considerat fondatorul comediei realiste italiene. Este cel care a dat actorilor jos măștile purtate în commedia dell’arte și a creat personaje reale, cu întâmplări reale.

Piesa a fost pusă în scenă de Vlad Mugur iar Valer Dellakeza joacă Truffaldino (Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor 1999). Spectacolul a primit premiul UNITER pentru cea mai bună regie – Vlad Mugur, cea mai bună scenografie – Lia Manțoc, precum și Premiul Secției Române a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru pentru valoarea sa excepțională.

În „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, tânăra Clarice se logodește, cu binecuvântarea tatălui său Pantalone, cu Silvio, fiul Doctorului. Dar, deodată, apare  fostul logodnic florentin socotit mort. Acesta este, de fapt, înlocuit de sora lui, Beatrice, plecată în căutarea iubitului ei, Florindo, cel care provocase moartea fratelui. Truffaldino, sluga lui Beatrice, se baga slugă și la Florindo, provocând astfel nenumărate încurcături pe care, până la final, tot el le va descurca.

SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI – info

de Carlo Goldoni

Versiunea scenică:  Vlad Mugur

Spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Național Craiova

În distribuție: Valer Dellakeza, Ilie Gheorghe, Anca Dinu, Valeriu Dogaru, Anghel Rababoc, Gabriela Baciu, Sorin Leoveanu, Adrian Andone, Iosefina Stoia, Mihai Arsene, Tudorel Petrescu, Nicolae Poghirc, Marian Politic, Laurențiu Stratan.

Direcția de scenă: Vlad Mugur

Scenografia: Lia Manțoc

Design măști și recuzită: Ilona Jaro Varga

Redactori: Daniela Branca și Ion Parhon

Regia TV: Constantin Dicu

Program de difuzare:

TVR International, vineri, 16 februarie, ora 23.00; sâmbătă, 17 februarie, ora 18.00

TVR3: duminică, 18 februarie, ora 20.00

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR.

Producător coordonator: DEMETER András István

Foto: Slugă la doi stăpâni – facebook

09
/07
/20

Într-o perioadă extrem de dificilă prin care trece lumea artistică, Teatrul Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti anunţă prima premieră în plină perioadă de pandemie: „Jurnal de România. 1989”. Spectacolul conceput și regizat de Carmen Lidia Vidu va avea primele trei reprezentații în 24, 25 și 26 iulie 2020, de la ora 21.30.

08
/07
/20

Opera Națională Română din Cluj-Napoca anunță primele proiecte prezentate în cadrul SAMER – Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României, ce își așteaptă spectatorii la evenimente live în aer liber, pe parcursul întregii veri. Spectacolul de lansare va avea loc vineri, 10 iulie 2020.

08
/07
/20

Proiectul „Comedia acasă la...” continuă cu invitația actorului Dragoș Huluba de a păși pragul casei scriitorului Tudor Arghezi și a soției acestuia, Paraschiva. Gazdă i-a fost Marieta Mihăiță, muzeograf al casei memoriale „Mărțișor”.

07
/07
/20

PREVIEW Două cinecluburi în aer liber - F-SIDES şi CINEVARA - le oferă cinefililor din Bucureşti şansa să vadă filme realizate de femei şi filme din patrimoniul cinematografiei.

07
/07
/20

Mai bogată ca niciodată în premiere, selecția de filme românești de la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania cuprinde un număr record de 21 de lungmetraje și 16 scurtmetraje, care vor fi proiectate, în prezența realizatorilor, între 31 iulie și 9 august, la Cluj-Napoca.

05
/07
/20

CRONICĂ DE FILM Scris și regizat de Nicolas Bedos, „La Belle Époque” (2019), prezentat anul trecut la Cannes în afara competiției și programat să deschidă ediția amânată din acest a TIFF-ului clujean, este o comedie tipic franceză cu vedete. Eternul subiect al cuplurilor în criză este ambalat puțin diferit, însă fără nimic memorabil.

Pagina 2 din 89812345...102030...Ultima »