Societatea, tema principală a filmelor de la One World România în 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/societatea-tema-principala-a-filmelor-de-la-one-world-romania-in-2021/

Competiţia ediţiei de anul acesta a Festivalului One World România, care se va desfăşura fizic la Bucureşti între 21 şi 30 mai, şi online între 31 mai şi 6 iunie, cuprinde cele mai incitante nouă filme din selecţia de anul acesta.

Un articol de Liliana Matei|11 aprilie 2021

Ele vor fi evaluate de două jurii: unul format din profesioniști din industria internațională de film și celălalt alcătuit din liceeni din toată țara. Premiul Juriului Internațional este în valoare de 1000 euro și va fi oferit regizorului câștigător cu sprijinul Institutului Cultural Român.

„Filmele din competiția #OWR14 funcționează ca o oglindă a societăților despre care vorbesc, fără să se ferească de complexitatea problemelor actuale. Cineaști din toate colțurile lumii testează limitele mediului cinematografic, mediu pe care l-au ales conștient, pentru capacitatea lui expresivă ce depășește cu mult simpla transmitere de informații factuale”, spun Vanina Vignal și Andrei Rus, directori artistici One World România.

Patru dintre cele nouă documentare – „Caperucita Roja”, „A Metamorfoses Dos Pássaros”, „My Mexican Bretzel” și Vision Nocturna” – din competiția de anul acesta abordează direct tema centrală a ediției, vorbind despre experiențele feminine și luptele pentru recunoașterea meritată. Despre marginalizare, integrare și justiție vorbesc filme precum „Makongo”, „Responsabilidad Empresarial”, „Il n’y aura plus de nuit”, „Rara avis” și „La Sombra del Desierto”.

Filmele vor fi vizionate de două jurii. Primul va fi alcătuit din patru profesioniști din domeniul criticii, distribuției și curatoriatului, iar cel de al doilea – juriul liceenilor – va fi alcătuit din liceene cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani. Ele vor participa la a doua ediția a programului de educație cinematografică pentru liceeni „Zero la Purtare”, coordonat de Dragoș Apetri și Cristina Haneș. Acesta implică, pe lângă activitatea de la OWR, și a face parte din echipa de selecționeri a Festivalului Internațional de Filme și Artă făcută de Adolescenți „Super”.

Cea de-a 14-a ediție One World România va avea loc anul acesta în două etape: fizic, la București, între și 21 și 30 mai, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte locații indoor și outdoor din Capitală și online în toată țara, între 31 mai și 6 iunie.

Abonamentele pentru perioada 21-30 mai sunt disponibile pe Eventbook (https://eventbook.ro/festival/one-world-romania) în număr limitat (50) și asigură intrarea la toate proiecțiile festivalului, catalog și alte materiale promoționale. Abonamentele nu includ accesul la deschiderea festivalului, concerte și la alte evenimente speciale.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

06
/05
/21

Dintre zecile de filme româneşti disponibile Netflix, vă recomandăm trei documentare – poate mai puţin cunoscute, dar extrem de ofertante. Există mai multe filme de non-ficţiune româneşti pe platformă, însă cele trei propuneri sunt de neocolit.

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.

22
/04
/21

Pe lângă retrospectiva amplă Ulrike Ottinger, ediția a 14-a a festivalului One World România va cuprinde două focusuri pe colective cinematografice care s-au luptat cu armele specifice mediului pentru a sprijini cauza feministă, ambele învârtindu-se în jurul personalității lui Delphine Seyrig: Focus Delphine Seyrig și Focus Centrul Simone de Beauvoir.

21
/04
/21

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.

20
/04
/21

Filme selecționate sau premiate în marile festivaluri ale anului trecut - Cannes, Veneția și San Sebastián - dar și noutăți absolute semnate de regizori precum Pedro Almodóvar sau François Ozon vor completa seria de surprize rezervate publicului TIFF, la cea de-a 20-a ediție.