„Soldaţii. Poveste din Ferentari”. Un film curajos
https://www.ziarulmetropolis.ro/soldatii-poveste-din-ferentari-un-film-curajos/

CRONICĂ DE FILM Conceput ca un film antispectacular, dedramatizat şi nonsenzaţional, dar asumat polemic, „Soldaţii. Poveste de Ferentari”, debutul în lungmetrajul de ficţiune al regizoarei Ivana Mladenovic, poate rămâne, prin curajul său formal şi tematic, un reper în cinema-ul românesc.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 octombrie 2017

Foarte puţine filme de debut din cinematografia română a ultimilor 15 ani au avut îndrăzneala formală şi tematică pe care o etalează „Soldaţii. Poveste din Ferentari”.

Este primul lungmetraj de ficţiune al tinerei cineaste Ivana Mladenovic, născută în Serbia, dar absolventă de Regie în România (la UNATC Bucureşti), unde şi-a realizat şi primele scurtmetraje şi unde continuă să facă filme (în 2016 a interpretat de asemenea personajul Solange în „Inimi cicatrizate”, adaptarea liberă a lui Radu Jude după scrierile lui M. Blecher). În 2012, lansa documentarul de lungmetraj „Stingeţi becurile”, care urmărea eliberarea din închisoare a unor tineri romi.

Interesată de marginali, fiind ea însăşi dublu minoritară în cinematografia din România (femeie regizor şi etnic sârb), Ivana Mladenovic pătrunde din nou în lumea romilor şi oferă un film combativ şi curajos, deşi nu lipsit de riscuri. Pentru asta, ea porneşte de la un roman autoficţional de succes, apărut acum câţiva ani în celebra colecţie Ego.Proză a Editurii Polirom: „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, de Adrian Schiop, scriitor care devine şi co-scenarist.

Fidelă unui demers foarte apropiat de docuficţiune, Ivana Mladenovic îl distribuie pe însuşi Adrian Schiop, fără nicio experienţă de actorie, în rolul lui Adi, un antropolog în jurul a 40 de ani care se mută pentru o perioadă în chirie în cartierul bucureştean Ferentari cu scopul de a aduna informaţii pentru o lucrare de doctorat despre manele.

Atenţia nu este însă pe cercetarea lui Adi, deşi nu lipsesc unele secvenţe reuşite cu documentarea sa, cum ar fi o întâlnire cu producătorul muzical Dan Bursuc şi un fragment dintr-o nuntă în care mireasa şi invitaţii dansează pe manele în mizeria din faţa unui bloc. Focusul este pe neaşteptata şi imprevizibila relaţie amoroasă pe care Adi o are cu Alberto, un fost deţinut de etnie romă, jucat cu dezinvoltură şi convingere de un alt actor neprofesionist, Vasile Pavel-Digudai.

Totul este dublat de momente de aparent documentar, când, prin intermediul celor doi protagonişti, filmaţi de la distanţă, sunt redate străzile din cartier, cu oamenii lor, într-un tip de cine-verite deloc nou în cinematografia română (regizori precum Iosif Demian sau Mircea Daneliuc l-au folosit cu succes în anii `70-`80), dar inedit pentru Noul Val de după 2000. Cartierul Ferentari este însă doar fundalul pentru povestea centrală, o alegere dramaturgică ce blochează căderea în senzaţionalism şi oferă în acelaşi timp suficiente portrete de personaje episodice şi descrieri ale zonei pentru a da consistenţă unei astfel de docuficţiuni.

Proaspăt este mai ales amestecul exploziv în care Ivana Mladenovic include o temă foarte puţin abordată în filmul românesc (homosexualitatea, tratată deglamourizat şi neromanţat), observarea din interior a unui mediu social ignorat şi supus prejudecăţilor, fără a căuta exoticul, şi o estetică antispectaculară.

Un stil destabilizator, tocmai prin aspectul intenţionat brut şi nepretenţios (însă nu şi naturalist-mizerabilist) al imaginii (Luchian Ciobanu), printr-un montaj (Cătălin Cristuţiu) care mizează foarte mult pe elipse şi pe alternarea echilibrată a secvenţelor de interior cu cele de exterior, printr-o construcţie narativă dedramatizată şi cât mai realistă, şi interpretări actoriceşti contrastante – rugozitatea jocului lui Adrian Schiop este contrabalansată de carisma şi umorul lui Vasile Pavel-Digudai.

Acest dispozitiv formal inedit pentru cinematografia română îşi arată însă uneori limitele. O excelentă secvenţă din final în care Alberto, filmat de la distanţă, printre oameni ai străzii din Gara de Nord, în timp ce pe coloana sonoră se aude o discuţie a sa la telefon cu Adi, plecat din Bucureşti, aduce o uşoară infuzie de emoţie. Însă ea îşi pierde din efect pentru că până atunci Ivana Mladenovic pare să se fi ferit să trateze ea însăşi serios relaţia sentimentală a celor două bărbaţi.

Deşi mizeria străzilor şi a blocurilor nu scapă, aşa cum era şi firesc, privirii camerei de filmat, care nu insistă asupra ei, în schimb nu există, de pildă, niciun sărut între Adi şi Alberto, iar sexul este evitat, fiind doar sugerat. La asta se adaugă şi caracterul comic şi ridicol pe care îl primesc majoritatea secvenţelor de intimitate dintre cei doi. Aceste alegeri discutabile de regie diminuează potenţialul progresist şi răscolitor al filmului. E ca şi cum Ivana Mladenovic s-a temut să bruscheze şi mai mult spectatorul, oferindu-i în schimb un uşor îndulcitor.

În lipsa unei atenţii mai mari în a reda atracţia fizică şi apropierea emoţională dintre cei doi protagonişti (dincolo de potenţialele motivaţii psihologice ale fiecăruia, sugerate uneori), relaţia lor pare pe alocuri schematică şi chiar demonstrativă (la fel ca evoluţia ei – alternarea momentelor de apropiere şi tandreţe cu cele de respingere şi de ceartă, exact ca în reprezentarea oricărui cuplu în cinema-ul mainstream).

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” este însă probabil cel mai ambiţios film românesc de debut al acestor ultimi câţiva ani, care dezvăluie o voce regizorală originală. Un stil care se ţine la distanţă atât de tentativele de cinema de gen sau de cinema comercial, de tip „Lumea e a mea”, „Câini” sau „Un pas în urma serafimilor”, cât şi de debuturi realizate în siajul Noului Cinema Românesc, de tip „Câinele japonez”, „Acasă la tata”, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” sau „Mariţa”. Şi aminteşte de îndrăzneala de început a celor mai apreciaţi regizori ai Noului Val.

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” a fost prezentat recent la Festivalurile de la San Sebastian şi Toronto, dar şi la Bucureşti, în cadrul „Les Films de Cannes à Bucarest”. Lansarea în cinematografele din România este programată pentru 2 februarie 2018.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.