Solo show Dumitru Gorzo, la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/solo-show-dumitru-gorzo-la-arcub/

Expoziţia solo „Contagiune”, de Dumitru Gorzo, va avea vernisajul în data de 14 februarie, deschizând Programul Expoziţional 2017 de la ARCUB.

Un articol de Liliana Matei|13 februarie 2017

Curatoriată de Silviu Pădurariu, expoziția „Contagiune” va fi vernisată în data de 14 februarie, ora 19.00, la ARCUB, în str. Lipscani 84-90. Solo show-ul lui Dumitru Gorzo surprinde o afirmație, o declarație vizuală a ideii că nimic și nimeni nu există autonom și idependent față de context. Fiecare insulă social-culturală este conectată – contaminată cu ideile, senzațiile și experiențele din proximitate. În această cheie, auto-conștientizarea devine un act de conciliere între „părți”, care își pierd singularitatea dată de o ipotetică autonomie față de „întreg”. Solo show-ul Contagiune, deși gândit unitar, nu se vrea o expoziție monolitică, ci o afirmație aparent eclectică temporal și material, apelând la medii diferite și la fragmente din momente diferite de timp în care sunt marcate urmele unui proces continuu de cunoaștere cu ajutorul „imaginii”.

Dumitru Gorzo, unul dintre cei mai importanți artiști vizuali contemporani de origine română, activează și lucrează în New York și în București. Născut în 1975, în Ieud, Maramureș, termină studiile Universității de Arte București în 1998 iar în 1999 încheie studiile aprofundate. Alături de Nicolae Comănescu, Alina Pențac și Angela Bontaș înființează și activează în grupul numit Rostopasca, între 1997 și 2001. Începând cu anii 2007 – 2008, Gorzo se mută în New York unde activează până în prezent, reprezentat de SLAG Conremporary New York, Brooklyn, În ultima perioadă a expus la New York, Dublin, San Francisco, Colorado, Huston, Köln, Bassel, Viena, Istanbul, Timișoara, Miercurea Ciuc și București.

Gorzo Contagiune foto web 3ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București continuă și anul acesta să aducă în atenția publicului bucureștean opere valoroase de artă, prin Programul Expozițional ARCUB 2017. Anul trecut, ARCUB s-a poziționat rapid ca unul dintre cele mai importante spații expoziționale de artă contemporană și recentă din Capitală dar și din țară, prin cele opt expoziții majore organizate (Tzara. Dada. Etc., Istorii MonuMentale, 30, New Artists, Constantin Brâncuși: omul și lucrurile, Memory Leaks, Fostul Viitor, Drumeț în calea artei: Daniel Ștefănică, colecționar). Anvergura, atât ca relevanță și dimensiune, cât și diversitatea expozițiilor organizate în 2016 au atras un număr impresionant de vizitatori – până la câteva mii de persoane la fiecare expoziție.

Programul complet al conferințelor și informații despre vernisajul expozițiilor vor fi anunțate pe site-ul www.arcub.ro.

 

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.