O frumoasă seară muzicală de primăvară, cu titlul „SONATE CELEBRE”, este propunerea violonistei CRISTINA ANGHELESCU şi a pianistului MIHAI UNGUREANU pentru iubitorii muzicii, prin recitalul de vineri, 17 aprilie (ora 19.00), de la Sala Radio.
Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2015
Un „trio” de mari compozitori, pe ale căror creaţii se sprijină o bună parte a repertoriului muzicii clasice – Mozart, Beethoven şi Brahms – semnează cele trei sonate: MOZART – Sonata nr.11 pentru vioară şi pian, BEETHOVEN – Sonata nr. 5 pentru pian şi vioară – Sonata Primăverii şi BRAHMS – Sonata nr. 3 pentru pian şi vioară.
Solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio, CRISTINA ANGHELESCU provine dintr-o familie de muzicieni şi a început studiul viorii cu tatăl său, cel care i-a îndrumat cu atenţie şi profesionalism formarea artistică.
Pianistul MIHAI UNGUREANU are un palmares variat de concerte pe mai multe continente, numele său fiind în România strâns legat de Filarmonica Oltenia din Craiova.
Este în prezent director artistic al instituţiei, a ocupat poziţia de director general şi, în calitate de solist concertist al ansamblului, a susţinut numeroase concerte la sediu, dar şi turnee în Italia, Germania, Franţa, Elveţia, Spania, Gibraltar.
Foto: Sonate celebre, MIHAI UNGUREANU şi CRISTINA ANGHELESCU – orchestreradio.ro