SoNoRo Conac à la française
https://www.ziarulmetropolis.ro/sonoro-conac-a-la-francaise/

Cea de-a VII-a ediţie a SoNoRo Conac se lansează în cadrul Sezonului România-Franţa şi anunţă un program „À la française”!

Un articol de Liliana Matei|20 aprilie 2019

În perioada 24 aprilie – 11 iulie vor avea loc 16 concerte în clădiri istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural românesc, multe dintre ele construite în stilul eclectic francez al începutului de secol XX, perioadă de maximă înflorire arhitectonică a țării noastre.

Influența franceză în cultura noastră a fost foarte mare, de la artă și arhitectură, până la modalități de organizare administrativă, dar și aportul țării noastre adus culturii franceze, prin intelectualii și artiștii de origine română, a fost important și ne bucurăm că acest sezon comun a reușit să sublinieze atât de bine această relație, ce a îmbogățit ambele culturi.  În această ediție vom realiza un schimb cultural cu Franța, vom avea invitați artiști francezi de vârf la concertele Conac, ce vor concerta alături de artiștii români sau internaționali, cu al căror nivel înalt ne-am obișnuit deja deja publicul, declară muzicianul Răzvan Popovici, directorul turneului SoNoRo Conac și al Festivalului SoNoRo. 

Biserica Cisterciană de la Cârța, jud. Sibiu

SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

Cele șase ediții SoNoRo Conac de până acum ne-au dezvăluit într-un alt mod România și bogățiile ei ascunse la vedere și nebănuite celor mai mulți dintre noi. Dintre toate influențele care au adăugat un plus de frumusețe clădirilor de patrimoniu, cele venite din Franța au adus, probabil, acea tușă care a stabilit definitiv strălucirea, pe care istoria a reținut-o. Și, cum muzica nu cunoaște granițe, ea va completa și va conduce cu grație acest dialog cultural peste timp, la fel de actual și în 2019, ca și acum o sută de ani, spune Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Societe Generale.

Printre palatele, castelele şi conacele ce vor găzdui concertele ediției din acest an, se număra spații consacrate precum Castelul Bran, Palatul Peleș din Sinaia, Palatul Regal din București sau altele mai puțin cunoscute, Castelul din Arcuș și Castelul Haller. Acestora li se adaugă bisericile fortificate din Criț, Meșendorf și Viscri, Sinagoga Neoloagă din Oradea și Abația Cisterciană de la Cârța, dar și clădirile ce adăpostesc instituții publice precum Muzeul de Artă din Craiova, Palatul Comunal din Buzău, Cercul Militar din Brașov sau Biblioteca Astra din Sibiu.

Aflată sub genericul À la française, cea de-a VII-a ediție SoNoRo Conac debutează pe 24 aprilie cu un concert la Muzeul de Artă din Craiova, impresionantul palat al celui mai bogat român din perioada interbelică, Jean Mihail. Acest minunat exemplu de arhitectură eclectică europeană și academism francez a fost construit de arhitectul francez Paul Gottereau, de unde și multiplele similarități cu Palatul Cheverny de pe Valea Loarei. În repertoriul serii din 24 aprilie se vor asculta lucrările lui Franz Schubert, Maurice Ravel și Jean Cras, în interpretarea lui Francesco Ionașcu, vioară, Răzvan Popovici, viola, și Marcin Sieniawski, violoncel.

Cu ocazia includerii acestei ediții în Sezonul România – Franța 2019, publicul se va bucura de un repertoriu reprezentat în special de compozitori și muzicieni francezi. Desfășurarea Sezonul România – Franța 2019 coincide cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și include o serie de evenimente derulate în perioada 18 aprilie 2019 – 14 iulie 2019. Cu această ocazie vor fi celebrate prin concerte și manifestări de recunoaștere a valorii lor arhitecturale, câteva dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu din România, alături de castele și conace din Franța.

Programul complet al concertelor SoNoRo Conac, incluse în Sezonul România-Franța:

24 aprilie – Muzeul de Artă din Craiova, jud Dolj

8 mai – Palatul Comunal din Buzău, jud. Buzău

9 mai – Castelul din Arcuș, jud. Covasna

10 mai – Castelul Haller, Ogra, jud. Mureș

11 mai – Castelul Apafi, Dumbrăveni, jud. Sibiu

12 mai – Palatul Peleș, jud. Prahova

30 mai – Palatul Regal, București

31 mai – Biserica Fortificată din Criț, jud, Brașov

1 iunie – Biserica Fortificată din Meșendorf, jud. Brașov

2 iunie – Biserica Fortificată din Viscri, jud. Brașov

3 iunie – Cercul Militar din Brașov, jud. Brașov

7 iulie – Sinagoga Neoloagă din Oradea, jud. Bihor

8 iulie – Biblioteca Astra din Sibiu, jud. Sibiu

9 iulie – Castelul Bran, jud. Brașov

10 iulie – Biserica Cisterciană de la Cârța, jud. Sibiu

11 iulie – Vila Florica de la Ștefănești, jud. Argeș

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: [email protected] sau 0741.190.470.

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

***

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- ce își propune, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.
SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

21
/11
/22

În perioada 21-27 noiembrie 2022, Ateneul Național din Iași va susține un turneu inedit pe cele mai importante scene de teatru ale Bucureștiului. Maratonul teatral va cuprinde 10 spectacole în 7 zile și va aduce în fața publicului din capitală nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț sau Vlad Rădescu, alături de îndrăgiții actori ai Ateneului ieșean.

17
/11
/22

Deschiderea oficială a celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, va avea loc joi, 17 noiembrie, de la ora 18.00, în foaierul de la etaj al Teatrului. Evenimentul va debuta cu vernisajul expoziției Eternal Yorick - Life Book Antal, care prezintă creația scenografului Csaba Antal.

17
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie 2022 (de la 19.00), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri muzicale din România, CORUL ACADEMIC RADIO, ce aniversează în acest an 82 de ani de existență, va susține la Sala Radio primul său concert integral din această stagiune. Sub bagheta dirijorului ansamblului – CIPRIAN ȚUȚU – publicul va asculta o partitură rareori interpretată în România: Petite messe solennelle (Mica misă solemnă), semnată de ROSSINI, celebrul compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale ca „Il barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla) și „La Cenerentola” (Cenușăreasa).

17
/11
/22

Cea de-a XVIII-a Conferință a șefilor de stat și de guvern ai țărilor care au în comun limba franceză - Sommet-ul Francofoniei - va fi organizată, anul acesta, în Insula Djerba (Tunisia), în perioada 19 - 20 noiembrie 2022. Cu această ocazie, artista Irina Sârbu și bandul alături de care cântă - format din Puiu Pascu, Ciprian Parghel și Tudor Parghel - vor susține vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19.45, un concert în cadrul Satului Francofoniei, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

17
/11
/22

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia Oleg Danovski, adaptarea și punerea în scenă Oleg Danovski Jr., scenograf costume Viorica Petrovici, scenograf decoruri Adrian Damian. Conducerea muzicală Iurie Florea.

15
/11
/22

Două viori aflate în patrimoniul Muzeului George Enescu, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite pe 19 noiembrie, la Ateneul Român.

11
/11
/22

A fost numit „cel mai cunoscut bluesman român” și „gringo de România”, însă de fapt eludează multe categorisiri. Un artist self-made, care s-a reinventat de mai multe ori – și pare să nu se oprească încă.

10
/11
/22

Miercuri, 16 noiembrie 2022 (de la 19.00), Sala Radio va fi gazda unui eveniment special: concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei la București, este dedicat centenarului scriitorului José Saramago (1922-2010), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1998).

31
/10
/22

Cu ocazia Zilelor Culturii Sinti şi Roma la Bucureşti, Dotschy Reinhardt, Sinteza – descendentă a marei legende de jazz Django Reinhardt, vine sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la ARCUB.