SoNoRo Conac concertează în Biserica Fortificată din Ilieni
https://www.ziarulmetropolis.ro/sonoro-conac-concerteaza-in-biserica-fortificata-din-ilieni/

Ultimul concert SoNoRo Conac al lunii iulie va avea loc în Biserica Fortificată din Ilieni. Evenimentul va avea loc vineri, 29 iulie, de la ora 19.00. Accesul publicului la eveniment este liber.

Un articol de Petre Ivan|25 iulie 2016

Biserica catolică din Ilieni a fost construită în 1443 în cinstea Sfântului Ilie, sfântul patron al așezării, de la care îi provine și numele.

Din vechea cetate au rămas însă doar câteva vestigii, cutremurul din 1977 distrugând-o aproape în totalitate. Între anii 1991-1992 biserica a fost reconstruită, iar lângă clopotniță mai pot fi văzute încă urme ale celei vechi.

Biserica este înconjurată de o cetate pentagonală, iar intrarea se face pe poarta cea mare de lemn a bastionului central.

După reformare a devenit biserică protestantă, fapt ce i-a influențat și forma și stilul arhitectonic, unul simplu, explicat prin contrareforma iniţiată de Maria Tereza, în urma căreia în bisericile reformate se regăsesc mai puţine elemente arhitecturale.

Dintre elementele decorative se remarca tavanul din lemn pe care sunt inscripţionate cele 12 zodii, simbol al cerului, precum şi stema Transilvaniei şi alte simboluri secuieşti.

Programul muzical al concertului va cuprinde lucrări de Johann Sebastian Bach, Béla Bartók, Wolfgang Amadeus Mozart și György Ligeti, interpretate de Răzvan Popovici (violă), Erik Schumann (vioară) și Liisa Randalu (violă).

Concertul va fi urmat de un cocktail.

Ultimele concerte SoNoRo Conac ale acestui an

Ultimele concerte SoNoRo Conac ale acestui an vor avea loc în următoarele clădiri de patrimoniu:

– Casa de Oaspeți a Prințului de Wales, Valea Zălanului, județul Covasna (6 august 2016)

– Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, Cisnădioara, jud. Sibiu (14 septembrie 2016)

– Cetatea Făgăraș, jud. Făgăraș (15 septembrie 2016)

Foto: SoNoRo Conac conac.sonoro.ro

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.