SoNoRo „The Dreamers” – Victoria visătorilor și puterea viselor împlinite
https://www.ziarulmetropolis.ro/sonoro-the-dreamers-victoria-visatorilor-si-puterea-viselor-implinite/

Festivalul SoNoRo aniversează un deceniu de existenţă printr-o ediţie specială, între 30 octombrie şi 16 noiembrie, la Bucureşti, Arad, Cluj-Napoca şi Bistriţa.

Un articol de Liliana Matei|24 octombrie 2015

Deschiderea oficială a festivalului are loc pe 30 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni din București, cu piese de Franz Schubert, Gabriel Fauré și George Enescu.

Ediția aniversară cuprinde 18 concerte, la București, Arad, Cluj-Napoca și Bistrița, cu piese atent selectate, inspirate de tărâmul viselor și al visurilor, și titluri sugestive precum: “Journal of Dreams”, “The Night Vision”, “The Dreamers”, “Il Sogno”, “Spoken Dreams”, “Mozart: Radiography of Dreams”.

“În cei zece ani de existență ai Festivalului SoNoRo am visat și imaginat, am interpretat și împărțit cu dumneavoastră multe lucruri, idei sau imbolduri, artistice, personale, intense și iesite din comun. Am mizat pe parteneriate pe termen lung, care au la bază încredere, calitate, punctualitate și promisiuni respectate, și pe faptul că toate părțile implicate au de câștigat, că putem aduce drept garanție calitatea artistică și organizatorică.

Rezultatul înseamnă o decadă de muzică bună, alături de prieteni vechi și noi. Mulți dintre aceștia se vor întoarce în luna noiembrie pentru a sărbători împreună aniversarea acestor minunați zece ani de SoNoRo.

Marele poet mexican Octavio Paz remarca cu înțelepciune: “Meritați-vă visul!” Și noi vom face totul pentru a ni-l merita, transformând SoNoRo The Dreamers în două săptămâni magice și încântătoare. Fiți alături de noi în această lume de vis!”
Răzvan Popovici, Director SoNoRo, și Diana Ketler, Director artistic SoNoRo
Peste 35 de artiști internaționali, muzicieni binecunoscuți publicului SoNoRo și membri de renume ai elitei muzicale europene, vor lua parte anul acesta la festival: pianistul Konstantin Lifschitz, violoniștii Philippe Graffin, Anna-Liisa Bezrodny, Marc Bouchov, Alissa Margulis, Daniel Rowland, violonceliștii Alexander Bouzlov, Alexander Chaushian, Jan-Erik Gustaffson, clarinetistul Michel Lethiec, acordeonistul Srdjan Vukasinovic, duo-ul Lucian Ban și Mat Maneri, Cvartetul Casal și orchestra elvețiană Chaarts.

Publicul bucureștean va avea douăsprezece ocazii să intre in atmosfera festivalului, începând cu spectacolul de deschidere de la Palatul Cotroceni și continuând cu serate muzicale în sălile de spectacol din Palatul Cercului Militar Național, ARCUB – Gabroveni, The Ark, Institutul Cultural Român, Palatul Bragadiru, Muzeul Național de Artă al României, Ateneul Român și la Catedrala Sfântul Iosif.

Ultimul concert din București, “Dream on – Happy Birthday, SoNoRo!”, are loc la Palatul Bragadiru, iar programul este o surpriză oferită publicului de renumitul violonist Gilles Apap și artiștii SoNoRo.

După experiențele extrem de plăcute din anii precedenți, SoNoRo a pregătit anul acesta două Saloane muzicale, alături de criticul literar Marius Chivu și Edmond Niculuşcă, președintele A.R.C.E.N., găzduite de ARCUB – Gabroveni în București și de Banca Națională a României, sucursala din Cluj-Napoca.

La cele de mai sus se adaugă continuarea colaborării cu Universitatea de Artă si Design din Cluj-Napoca, concretizată în producerea unor obiecte unicat, de colecție, inspirate de atmosfera și vizualul festivalului. Produsele vor fi disponibile la vânzare la toate concertele SoNoRo din București și din țară.

A X-a ediție SoNoRo prilejuiește și lansarea unui nou album – Lived and Dreamed – avându-i ca protagoniști pe patru dintre membrii Ensemble Raro, ansamblul “in residence” al Festivalului SoNoRo: Diana Ketler, Alina Pogostkina, Răzvan Popovici și Bernhard Naoki Hedenborg.

Repertoriul include cvartetele cu pian ale lui Josef Suk și Antonín Dvořák și Povestea lui Leoš Janáček pentru violoncel și pian.

SoNoRo continuă expansiunea națională printr-un concert organizat în premieră la Arad și, la nivel internațional, printr-un concert organizat pe 30 noiembrie 2015, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, în renumita Carnegie Hall din New York.

INFO

Programul complet al festivalului SoNoRo poate fi găsit pe www.sonoro.ro, iar biletele şi abonamentele sunt disponibile prin reţeaua Eventim – magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas şi online, pe www.eventim.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casele de bilete ale sălilor de concert, în serile evenimentelor SoNoRo.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești