„Sons of a Bitch” la Interferențe 2018. Regizorul Eimuntas Nekrosius, o forță creatoare dincolo de moarte
https://www.ziarulmetropolis.ro/sons-of-a-bitch-la-interferente-2018-regizorul-eimuntas-nekrosius-o-forta-creatoare-dincolo-de-moarte/

În ultima zi a lui noiembrie s-a încheiat a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru INTERFERENȚE de la Cluj, anul acesta axat pe tema Războiului (atât în sensul marcării unui secol de la încheierea Primului Război Mondial, cât şi ca realitate puternică a contemporaneităţii).

Un articol de Cristina Enescu|1 Decembrie 2018

Organizat o dată la doi ani, festivalul este un eveniment de referință între marile evenimente teatrale din țară și din Europa, și îl are ca director pe Tompa Gábor, directorul Teatrului Maghiar de la Cluj și totodată actualul președinte al Uniunii Teatrelor din Europa.

Ca la fiecare din edițiile precedente, nume importante ale lumii teatrale internaționale (în mod particular din Europa Centrală și de Est, zonă în mod special marcată de Primul Război Mondial dar și de numeroase alte conflicte de atunci încoace) dar și oameni de teatru tineri și-au prezentat producțiile la Cluj. Printre invitații foarte așteptați, cel a cărui prezență a fost poate cea mai copleșitoare, în absența sa, a fost celebrul regizor lituanian Eimuntas Nekrosius, decedat cu 6 zile înaintea prezentării spectacolului său „Sons of a Bitch” la Interferențe. Este nu doar ultimul spectacol creat de acest regizor renumit de câteva decenii, ci și ultimul la care a repetat, pentru înlocuirea unui membru al distribuției în perspectiva venirii la Cluj. Textul (dramatizat de însuși autor) aparține lui Saulius Saltenis, scriitor și politician lituanian, unul dintre cei care în 1990 au semnat actul de reinstaurare a statului lituanian.

„Sons of a Bitch”, un spectacol cu rezonanțe adânci și ultimul al regizorului

Aniversând și ea anul acesta un secol de existență ca stat independent, Lituania a fost marele personaj din umbră al spectacolului „Sons of a Bitch”, prezentat pe 29 noiembrie la Teatrul Maghiar din Cluj, care a avut premiera în martie anul acesta. O Lituanie a secolului 18, pe vremea când făcea parte din Prusia, o istorie mare, frământată, reflectată în istoriile personale ale unor oameni care au făcut parte din ea. Numeroase metafore vizuale și sonore, viscolul din borcanele cu fulgi de polistiren, eroul mort Kristijonas permanent prezent pe scenă, mijloace tehnice simple dar puternic expresive, exploatarea inspirată a corporalității actorilor, o țesătură complexă de mituri arhaice, credințe păgâne și ritualuri creștine – pe scurt,  un spectacol care vorbește nu doar despre forța și caracterul de supraviețuitor al spiritului poporului lituanian, ci și despre forța creatoare, simplitatea și totodată expresivitatea acestui om de teatru marcant, Eimuntas Nekrosius, care de la începutul anilor 1980 nu a încetat să impresioneze și să surprindă.

Un fel de geniu”

Este formularea memorabilă cu care îl descria Arthur Miller în 1985 pe acest cel mai cunoscut regizor lituanian de teatru și operă, primul care a atins celebritatea internațională. Miller vizionase celebrul spectacol al său „Pirosmani.. Pirosmani…”, pe care și-a dorit mult să îl aducă la New York, declarând că unicul obstacol care a stat în calea unei cariere de talie mondială a lui Nekrosius a fost „neșansa de a se fi născut într-o țară cu o limbă minoră”. Chiar și așa, regizorul a devenit unul dintre maeștrii recunoscuți și foarte respectați ai țării sale și ai teatrului european contemporan.

Născut în 1952, Nekrosius a studiat artele teatrului la Moscova, după doi ani studiați la Conservator. Numele său, ca creator de spectacole cu faimă mult dincolo de granițele țării sale, s-a legat mulți ani de Teatrul Tineretului din Vilnius. În 1998 a fondat studioul de teatru Meno fortas (Fortăreața Artei), creat special pentru producțiile regizate de el. Meno fortas a prezentat frecvent diferite producții în străinătate. Multe dintre montările lui Nekrosius au fost de factură așa-numit „contemporan clasică”, rămânând până astăzi în memoria teatrului contemporan spectacole ale sale precum trilogia shakespeariană (Hamlet, Macbeth și Othello, spectacole create între 1997-2000), Unchiul Vania al lui Cehov, Micile tragedii (Pușkin), etc.

Nekrosius a avut o activitate intensă și în Italia: a fost director artistic al  Teatro Olimpico di Vicenza (2011-2013), debutul său ca regizor liric a avut loc la Teatro Comunale di Firenze (cu un Macbeth despre care se mai vorbește și astăzi), și a pus în scenă Faust-ul lui Gounoud la Scala di Milano. A fost extrem de apreciat și pentru că faptul a lucrat mult cu actori tineri.

În 1997 a creat unul dintre cele mai de succes spectacole ale sale, un „Hamlet” care a fost invitat apoi la aproape toate marile festivaluri de teatru ale Europei și a primit numeroase premii, printre care Premiul Național Lituanian. Despre acest spectacol, Eugenio Barba spunea că este cel care l-a făcut pe Nekrosius un mare nume în Europa. „Este un artist de teatru care înțelege dramaturgia acțiunilor la fel de clar precum înțelege dramaturgia cuvintelor” spunea Barba despre Nekrosius.

Acum 30 de ani, Nekrosius a orchestrat o premieră semnificativă pentru teatrul și cultura lituaniană: turneul de o lună în America al Teatrului Național de Tineret din Lituania, marcând începutul ieșirii acestei țări de sub dominația (inclusiv culturală) a Uniunii Sovietice. Turneul a fost semnificativ și din punct de vedere politic și istoric, unind pentru acest eveniment atât oameni de cultură din Lituania încă sovietică dar și din diaspora (care, în mare măsură, păstrau distanța față de compatrioții rămași sub comunism).

Un regizor de puține cuvinte și multă expresivitate

Deși vorbea puțin despre arta lui, Nekrosius spunea printre altele că regizorul trebuie să fie capabil să citească un spectacol pe verticală, ca pe o partitură muzicală. De altfel, spectacolele sale au impresionat și prin crearea unui univers sonor foarte complex și intens, în care se împleteau adesea șoapte și sunete ale naturii cu instrumente muzicale și diferite coloane sonore. Sunetul a fost unul din instrumentele prin care regizorul a creat un univers emoțional și psihologic puternic și special. Nekrosius a fost un povestitor inedit și prin multele simboluri și semnificații vizuale de pe scenă, prin recrearea elementelor naturii (apă, aer, foc și apă – „Îmi plac texturile crude, mediul natural îmi e mult mai apropiat decât decorurile cultivate și rafinate”), utilizarea tăcerilor ca forță a comunicării, un limbaj teatral individual și totodată arhetipal și universal, precum și o expresivitate particulară a utilizării obiectelor de pe scenă, în continuarea poveștilor create prin interpretarea verbală și corporală a actorilor.

Despre stilul său de lucru, actorii din Hamlet spuneau că e genul de regizor care dădea extrem de puține indicații actorilor. Însă o vagă mișcare a mâinii sau o privire a lui transmiteau extrem de multe indicații actorilor în timpul repetițiilor.

 „Teatrul, ca și natura umană, nu poate fi complet explicat sau înțeles. În literatură, în artă, sentimentele se mișcă prin intermediul hârtiei, al ecranului, în muzică prin intermediul sunetelor. Însă în teatru totul se mișcă prin intermediul vieții.” (Eimuntas Nekrosius)

Dumnezeu să îl odihnească.

Foto credit: Spectacol – Biró István . E. Nekrosius – www.sibfest.ro

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

18
/01
/19

Spectacolul „Moș Nichifor”, după povestea Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera la Teatrul ACT pe 23, 24 și 25 ianuarie, de la ora 19:30, avându-i în distribuție pe Marcel Iureș și Ruxandra Maniu.

17
/01
/19

TURISM CULTURAL. Iordania e cu mult mai mult decât deșertul Wadi Rum și Petra, minunea din deșert, binecunoscute de altfel călătorilor români. Vă propunem altceva.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Page 1 of 77012345...102030...Last »