Soprana Anda-Louise Bogza, laureată a Concursului Internaţional de Canto de la Viena, cântă pe scena Operei Naţionale Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/soprana-anda-louise-bogza-laureata-a-concursului-international-de-canto-de-la-viena-canta-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Cu ocazia a 200 de ani de la naşterea compozitorului Giuseppe Verdi, Opera Naţională Bucureşti (ONB) invită publicul, astăzi , 26 mai, de la ora 19.00, la un spectacol de excepţie, ,, Nabucco’’ de Giuseppe Verdi.

Un articol de Andrada Văsii|26 mai 2013

Cu ocazia celei mai importante aniversări muzicale ale acestui an – 200 de ani de la naşterea compozitorului Giuseppe Verdi, Opera Naţională Bucureşti (ONB) invită publicul, astăzi , 26 mai, de la ora 19.00, la un  spectacol de excepţie, ,, Nabucco’’ de Giuseppe Verdi.

„Cu această operă (Nabucco) se poate spune că a început cariera mea artistică”, spunea Verdi despre cea de-a treia sa creaţie pentru teatrul liric. Din 1842, când a avut loc prima reprezentaţie, şi până în prezent, superbul cor al robilor ,,Va, pensiero” a ajuns să fie considerat un adevărat imn al Italiei.

O artistă aplaudată la scenă deschisă

Invitata serii, Anda-Louise Bogza, marea câştigătoare a Concursului Internaţional de Canto de la Viena (1994), va interpreta rolul Abigaille, alături de artiştii ONB.

Aplaudată pe scene cunoscute din Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii, soprana Anda-Louise Bogza, sa bucurat de mari succese cu rolul Aida din opera omonimă de G. Verdi, interpretat pe scene ca ,,Staatsoper” din Viena, ,,Staatsoper’’ şi ,,Deutsche Oper’’ din Berlin, Opera din Leipzig, ,,New Israeli Opera” din Tel Aviv etc.  Din repertoriul sopranei fac parte şi rolurile Donna Anna din ,,Don Giovanni” de W.A. Mozart, Elena din ,,Mefistofele” de A. Boito, Abigaille din ,,Nabucco” şi Leonora din ,,Trubadurul” de G. Verdi, Manon din ,,Manon Lescaut” de Giacomo Puccini.

Celebra soprană Maria Slătinaru Nistor, sărbatorită astăzi la Opera Naţională

De asemenea, o altă invitată de marcă va bucura publicul bucureştean duminică seară, de la ora 18.30,  la Opera Naţională Bucureşti.

Cu ocazia zilei de naştere a binecunoscutei soprane Maria Slătinaru Nistor (foto sus), ONB, în semn de recunoştinţă pentru extraordinara sa carieră artistică, marchează evenimentul printr-o expoziţie, al cărei vernisaj va avea loc în Foaierul Mare al Operei Naţionale Bucureşti, în prezenţa sărbătoritei.

În cadrul vernisajului, va lua cuvântul criticul muzical Grigore Constantinescu, iar expoziţia va putea fi vizitată pe parcursul următoarelor două săptămâni. Intrarea este liberă.

Foto credit: ONB

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.