Soprana Brigitta Kele, în concert extraordinar la Reghin. Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”
https://www.ziarulmetropolis.ro/soprana-brigitta-kele-in-concert-extraordinar-la-reghin-festivalul-regal-de-opera-virginia-zeani/

Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” anunţă concertul extraordinar pe care soprana de origine română Brigitta Kele, membră a ansamblului Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf, îl va susţine miercuri, 5 iunie, de la ora 17.00, la Casa Municipală de Cultură “Eugen Nicoară” din Reghin.

Un articol de Petre Ivan|22 mai 2019

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Reghin, face parte din seria manifestărilor programate în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului, care se va desfășura, în perioada 31 mai – 9 iunie, în Târgu Mureș, Reghin și Cluj.

Aplaudată, de-a lungul vremii, pe marile scene ale lumii, de la Metropolitan din New York sau Opera din Paris, la teatre din Strassbourg, Avignon, Masada sau Beijing, soprana Brigitta Kele a fost distinsă, în 2016, cu Premiul de Excelență în cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale din România.

În concertul de la Reghin, Brigitte Kele va fi însoțită pe scenă de trei dintre cei mai prețioși artiști ai tinerei generații, laureați ai edițiilor precedente ale concursului de canto “L’ assoluta Virginia Zeani”.

Alături de mezzosoprana Antonia Cosmina Stancu, baritonul Alexandru Chiriac și tenorul Alin Stoica -, soprana Brigitta Kele va prezenta un program de arii și ansambluri scrise și interpretate în mod exclusiv în limba italiană și dedicate doamnei Virginia Zeani.

Invitațiile pentru spectacolul “Italian Opera Concert” au valoare de 50 de lei și sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului, www.virginiazeanifestival.com. Fondurile obținute în cadrul acestui eveniment vor fi donate pentru amenajarea unui muzeu în casa în care s-a născut soprana Virginia Zeani, în comuna Solovăstru, Județul Mureș.

Consecvent misiunii asumate de a contribui la descoperirea și promovarea noilor talente, Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” salută evoluția carierei câștigătorilor concursului de canto “L’ assoluta Virginia Zeani”. Printre cei care vor urca pe scenă în cadrul spectacolului de la Reghin se numără baritonul Alexandru Chiriac, al cărui glas generos, cu date naturale remarcabile, a fost elogiat de critica muzicală pentru o ”bună o ințelegere și o deosebită expresivitate, care-i permit să confere sens și culoare fiecărui cuvânt și fiecărui accent”. Va urca pe scena de la Reghin și tânărul Alin Stoica, “un tenor cu o voce colosală”, în prezent solist al Operei Naționale din București., Virginia Zeani opera, Virginia Zeani

Alin Stoica a a fost invitat să cânte în cadrul concertului omagial, organizat în 2017 de la Arena di Verona pentru a marca cei zece ani trecuți de la dispariţia lui Luciano Pavarotti, alături de nume sonore în lumea muzicii cum ar fi Plácido Domingo, José Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti sau soprana Angela Gheorghiu. Li se alătură tânăra Cosmina Antonia Stancu, timp de patru ani bursieră a Fundației Principesa Margareta a României, o artistă aplaudată încă de la început de carieră pe scene din Paris, Como, Lille, Angers sau Budapesta. În prezent, Cosmina Antonia Stancu este solistă a Teatrului de Operă și Operetă Nae Leonard din Galați.

DESPRE SOPRANA BRIGITTA KELE.

Cu o voce asociată adesea cu cea a legendarei soprane Mirella Freni, Brigitta Kele și-a început cariera cu rolul Mimi din “Boema”, dar a fost aplaudată în variate ipostaze, de la rolul Desdemonei din “Othelo”, al Neddei din “Paiațe” – de Ruggiero Leoncavallo, sau în rolul Micaela – din opera “Carmen” de Georges Bizet. A preluat roluri în opere rock sau în opere mai puţin cunoscute, cum ar fi partitura Armindei din “La finta giardiniera” de Mozart sau, într-o  versiune în limba maghiară montată de Teatrul Erkel din Ungaria, pe cea a Paminei din “Flautul Fermecat”.

Virginia Zeani

De asemenea, a fost distribuită în opere contemporane precum “Sirenele” sau “Byzantium”, ambele semnate de compozitorul G. Selmeczi. Brigitta Kele a colaborat cu numeroase personalități ale scenei lirice internaționale, de la Angela Gheorghiu sau dirijorul israelian Daniel Oren, la regizorul Giancarlo del Monaco – fiul celebrului Mario del Monaco-, baritonul francez Ludovic Tézier sau artistul Italian Stefano Secco.

A fost remarcată de Eva Wagner, consultant artistic al Operei Metropolitan din New York, care i-a propus o audiție în urma căreia a semnat un prim contract cu această prestigioasă instituţie, pentru sezonul 2016-2017, prelungit apoi până în 2018. Începând din anul 2012, Brigitta Kele este membră permanentă a ansamblului Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf.

Născută la Oradea, soprana Brigitta Kele a absolvit Facultatea de Muzică din Oradea și a urmat studii aprofundate la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Până în anul 2012, soprana Brigitta Kele a fost solistă a Operei Maghiare din Cluj-Napoca.

DESPRE FESTIVALUL REGAL DE OPERĂ “VIRGINIA ZEANI”.

Trei orașe, Târgu Mureș, Reghin și Cluj, se pregătesc să o omagieze pe strălucita soprană Virginia Zeani. Aflat la cea de-a treia ediție, Festivalul Internațional de Operă “Virginia Zeani” se va desfășura în perioada 31 mai- 9 iunie și va reuni tineri muzicieni din întreaga lume, artiști de operă și personalități ale scenei lirice mondiale. Soprana româno-britanică Nelly Miricioiu va deschide Festivalul Regal “Virginia Zeani” printr-un concert extraordinar care va avea loc vineri, 31 mai, de la ora 19.30, la Palatul Culturii din Târgu Mureș.

Parte din suita manifestărilor culturale prilejuite de acest eveniment, soprana Nelly Miricioiu va cânta joi, 6 iunie, de la ora 19.00, la Opera Maghiară din Cluj Napoca, alături de laureații prestigiosului “L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition 2019”, tineri artiști selectați de o comisie internațională din care fac parte directori ai celor mai importante teatre din Europa sau Rusia.

Foto: Virginia Zeani, Brigitta Kele – facebook

 

 

 

17
/08
/21

Festivalul Internațional George Enescu invită publicul și organizațiile de orice fel – publice sau private – să ia o pauză de 5 minute de la ritmurile cotidiene, pe 19 august, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, pentru a-l onora fără cuvinte mari, ci cu ceea ce Maestrul a iubit mai mult – muzica – și în felul în care el și-a trăit viața – cu modestie și cu generozitate pentru semeni.

16
/08
/21

Barcelona Flamenco Ballet va susține două reprezentații suplimentare ale spectacolului „Flacăra Nopții” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în condițiile în care Kibbutz Contemporary Dance Company nu va mai fi prezentă fizic la Sibiu, la cea de-a XXVIII-a ediție a FITS, ci cu un spectacol transmis online.

16
/08
/21

Lumea jazzului s-a îmbogățit cu încă o ediție Sibiu Jazz Festival. Timp de trei zile(13-15 august) publicul a putut experimenta un veritabil jazz happening, un amestec sui generis de stiluri consacrate acestui gen muzical. Formațiile cuprinse în line up au recompus pe scenă farmecul jazului profund legat de entuziasmul creației muzicale.

10
/08
/21

Continuând o tradiție a relațiilor de excelență, Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani” devine, începând de anul acesta, partener în România al Filarmonicii de la Chișinău, colaborare care, pe lângă obiectivele artistice, vizează campania de strângere de fonduri pentru reconstrucția centrului cultural basarabean, parțial distrus de un incendiu în luna septembrie, 2020.

06
/08
/21

Duminică, 15 august 2021, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu invită publicul la Concertul Extrordinar „Ave Maria”. Evenimentul faimosului cor îi are ca invitați speciali pe copiii din Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, fondat și coordonat de Zoli TOTH și se va desfășura în aer liber la Teatrul de Vară „Mihai Eminescu” din București (Str. Arhitect Hârjeu nr. 61).

06
/08
/21

Începând de vineri, 6 august 2021, până duminică, Festivalul SoNoRo Musikland poposește în orașul Brașov, unde vor avea loc trei concerte, organizate în parteneriat cu Filarmonica Brașov. Concertele vor avea loc în Sala Patria (sâmbătă, 7 august), dar și în aer liber, în Piața Brassaï (vineri, 6 august) și Piața Sf. Ioan (duminică, 8 august).

04
/08
/21

Staruri internaționale feminine - precum Diana Damrau, Joyce DiDonato, Yuja Wang, Sonya Yoncheva, Khatia Buniatishvili - și numeroase artiste recunoscute pentru talentul lor vin la Festivalul George Enescu.

04
/08
/21

Misa Încoronării, de Wolfgang Amadeus Mozart, deschide cea de-a IV-a ediție a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care va avea loc la Târgu Mureș, în perioada 20 – 22 august, cu participarea extraordinară a unor muzicieni de elită din Brașov, Cluj-Napoca și București.

02
/08
/21

Născută în România, Mara și-a început pregătirea muzicală la vârsta de 6 ani. Stilul său elegant și subtil a atras repede atenția audienței și criticilor, fiind invitată să cânte alături de mai multe filarmonici din țară.