Soprana Brigitta Kele, în concert extraordinar la Reghin. Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”
https://www.ziarulmetropolis.ro/soprana-brigitta-kele-in-concert-extraordinar-la-reghin-festivalul-regal-de-opera-virginia-zeani/

Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” anunţă concertul extraordinar pe care soprana de origine română Brigitta Kele, membră a ansamblului Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf, îl va susţine miercuri, 5 iunie, de la ora 17.00, la Casa Municipală de Cultură “Eugen Nicoară” din Reghin.

Un articol de Petre Ivan|22 mai 2019

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Reghin, face parte din seria manifestărilor programate în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului, care se va desfășura, în perioada 31 mai – 9 iunie, în Târgu Mureș, Reghin și Cluj.

Aplaudată, de-a lungul vremii, pe marile scene ale lumii, de la Metropolitan din New York sau Opera din Paris, la teatre din Strassbourg, Avignon, Masada sau Beijing, soprana Brigitta Kele a fost distinsă, în 2016, cu Premiul de Excelență în cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale din România.

În concertul de la Reghin, Brigitte Kele va fi însoțită pe scenă de trei dintre cei mai prețioși artiști ai tinerei generații, laureați ai edițiilor precedente ale concursului de canto “L’ assoluta Virginia Zeani”.

Alături de mezzosoprana Antonia Cosmina Stancu, baritonul Alexandru Chiriac și tenorul Alin Stoica -, soprana Brigitta Kele va prezenta un program de arii și ansambluri scrise și interpretate în mod exclusiv în limba italiană și dedicate doamnei Virginia Zeani.

Invitațiile pentru spectacolul “Italian Opera Concert” au valoare de 50 de lei și sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului, www.virginiazeanifestival.com. Fondurile obținute în cadrul acestui eveniment vor fi donate pentru amenajarea unui muzeu în casa în care s-a născut soprana Virginia Zeani, în comuna Solovăstru, Județul Mureș.

Consecvent misiunii asumate de a contribui la descoperirea și promovarea noilor talente, Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” salută evoluția carierei câștigătorilor concursului de canto “L’ assoluta Virginia Zeani”. Printre cei care vor urca pe scenă în cadrul spectacolului de la Reghin se numără baritonul Alexandru Chiriac, al cărui glas generos, cu date naturale remarcabile, a fost elogiat de critica muzicală pentru o ”bună o ințelegere și o deosebită expresivitate, care-i permit să confere sens și culoare fiecărui cuvânt și fiecărui accent”. Va urca pe scena de la Reghin și tânărul Alin Stoica, “un tenor cu o voce colosală”, în prezent solist al Operei Naționale din București., Virginia Zeani opera, Virginia Zeani

Alin Stoica a a fost invitat să cânte în cadrul concertului omagial, organizat în 2017 de la Arena di Verona pentru a marca cei zece ani trecuți de la dispariţia lui Luciano Pavarotti, alături de nume sonore în lumea muzicii cum ar fi Plácido Domingo, José Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti sau soprana Angela Gheorghiu. Li se alătură tânăra Cosmina Antonia Stancu, timp de patru ani bursieră a Fundației Principesa Margareta a României, o artistă aplaudată încă de la început de carieră pe scene din Paris, Como, Lille, Angers sau Budapesta. În prezent, Cosmina Antonia Stancu este solistă a Teatrului de Operă și Operetă Nae Leonard din Galați.

DESPRE SOPRANA BRIGITTA KELE.

Cu o voce asociată adesea cu cea a legendarei soprane Mirella Freni, Brigitta Kele și-a început cariera cu rolul Mimi din “Boema”, dar a fost aplaudată în variate ipostaze, de la rolul Desdemonei din “Othelo”, al Neddei din “Paiațe” – de Ruggiero Leoncavallo, sau în rolul Micaela – din opera “Carmen” de Georges Bizet. A preluat roluri în opere rock sau în opere mai puţin cunoscute, cum ar fi partitura Armindei din “La finta giardiniera” de Mozart sau, într-o  versiune în limba maghiară montată de Teatrul Erkel din Ungaria, pe cea a Paminei din “Flautul Fermecat”.

Virginia Zeani

De asemenea, a fost distribuită în opere contemporane precum “Sirenele” sau “Byzantium”, ambele semnate de compozitorul G. Selmeczi. Brigitta Kele a colaborat cu numeroase personalități ale scenei lirice internaționale, de la Angela Gheorghiu sau dirijorul israelian Daniel Oren, la regizorul Giancarlo del Monaco – fiul celebrului Mario del Monaco-, baritonul francez Ludovic Tézier sau artistul Italian Stefano Secco.

A fost remarcată de Eva Wagner, consultant artistic al Operei Metropolitan din New York, care i-a propus o audiție în urma căreia a semnat un prim contract cu această prestigioasă instituţie, pentru sezonul 2016-2017, prelungit apoi până în 2018. Începând din anul 2012, Brigitta Kele este membră permanentă a ansamblului Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf.

Născută la Oradea, soprana Brigitta Kele a absolvit Facultatea de Muzică din Oradea și a urmat studii aprofundate la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Până în anul 2012, soprana Brigitta Kele a fost solistă a Operei Maghiare din Cluj-Napoca.

DESPRE FESTIVALUL REGAL DE OPERĂ “VIRGINIA ZEANI”.

Trei orașe, Târgu Mureș, Reghin și Cluj, se pregătesc să o omagieze pe strălucita soprană Virginia Zeani. Aflat la cea de-a treia ediție, Festivalul Internațional de Operă “Virginia Zeani” se va desfășura în perioada 31 mai- 9 iunie și va reuni tineri muzicieni din întreaga lume, artiști de operă și personalități ale scenei lirice mondiale. Soprana româno-britanică Nelly Miricioiu va deschide Festivalul Regal “Virginia Zeani” printr-un concert extraordinar care va avea loc vineri, 31 mai, de la ora 19.30, la Palatul Culturii din Târgu Mureș.

Parte din suita manifestărilor culturale prilejuite de acest eveniment, soprana Nelly Miricioiu va cânta joi, 6 iunie, de la ora 19.00, la Opera Maghiară din Cluj Napoca, alături de laureații prestigiosului “L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition 2019”, tineri artiști selectați de o comisie internațională din care fac parte directori ai celor mai importante teatre din Europa sau Rusia.

Foto: Virginia Zeani, Brigitta Kele – facebook

 

 

 

18
/02
/19

Unul dintre cei mai mari dirijori români, CRISTIAN MANDEAL – care se bucură de peste 45 de ani de activitate, în care a dirijat sute de concerte pe 4 continente, în 35 de ţări – și tânărul violoncelist român ȘTEFAN CAZACU (25 de ani), care cântă pe un violoncel creat în urmă cu 101 ani, la Torino (Italia), de către lutierul Georg Ullman – își dau întâlnire pe scena Sălii Radio, într-un concert extraordinar prezentat vineri, 22 februarie (19.00), alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO.

13
/02
/19

Biletele puse în vânzare pentru concertul de jazz „Tenderly”, susținut de Luiza Zan Trio pe 14 februarie, la ora 20:00 la ARCUB s-au epuizat. „Joy of Life” - următorul concert din programul stagiunii de jazz ARTIST IN RESIDENCE, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, va fi susținut de trioul de senzație al artistului Petrică Andrei în data de 28 februarie, ora 20:00, la ARCUB, Sala Mare.

13
/02
/19

Duminică, 17 februarie (17.00), îndrăgostiții de toate vârstele sunt invitați la Sala Radio la tradiționalul concert de Dragobete, oferit în fiecare an în luna februarie de Orchestra de Muzică Populară Radio. Sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş concertul prezentat de Orchestra de Muzică Populară Radio sub titlul „DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE” va fi susţinut de tineri artişti şi cupluri deja cunoscute ale scenei folclorice românești.

13
/02
/19

Opera Națională București desfășoară în perioada 11 februarie - 30 iunie 2019 un proiect cultural propriu în contextul preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. Spectacolele acestei săptămâni, 11 februarie – 17 februarie 2019 sunt dedicate Austriei, considerată în întreaga lume ca fiind „țara muzicii”. Mozart, Haydn, Schubert, Bruckner sau Mahler s-au născut în Austria.

12
/02
/19

Programul de burse SoNoRo Interferențe ajunge anul acesta la cea de-a XIII-a ediție și anunță noi preselecții pentru tinerii muzicieni români. Pe 16 februarie, la Academia ‘Gh. Dima’ din Cluj-Napoca, și pe 17 februarie, la Universitatea de Muzică din București, vor avea loc audițiile în urma cărora vor fi selectați cei 30 de tineri, cărora li se vor acorda anul acesta burse de studiu în Italia, la Montepulciano, în România, la Port Cultural Cetate, și în Germania, la Traunstein.

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 6 februarie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi în regia și mișcarea scenică a lui Paul Curran. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Publicul spectator o va putea urmări pe soprana Diana Țugui  în rolul Violetta Valéry, în calitate de invitată pe scena Operei Naționale București.

02
/02
/19

Duminică, 3 februarie, pianistul Radu Lupu, revine la Londra după o îndelungă absență. Elogiat pentru „magia lui pianistică” (The Guardian) și recunoscut în întreaga lume drept unul dintre cei mai mari pianiști ai momentului, Radu Lupu va concerta la prestigiosul Royal Festival Hall alături de orchestra londoneză Philharmonia și sub bagheta binecunoscutului dirijor Paavo Järvi, câștigător al Premiului Grammy.

30
/01
/19

Andreea Soare, soprană la Opera din Paris, puțin cunoscută în presa și constiința publică din România, este o voce deja consacrată și valorificată pe marile scene ale lumii. Deși și-a câstigat un renume la nivel european, un renume care îi asigură un loc în rândul elitei muzicale tinere, ea este cuprinsă de o dorință arzătoare de a cânta acasă, acasă însemnând România, țara pe care a învățat să o iubească pornind de la familie.

29
/01
/19

Opera Națională București prezintă vineri, 1 februarie 2019, ora 18:30 spectacolul Bal Mascat de Giuseppe Verdi. Regia este semnată de Grischa Asagaroff (Germania), secenografia îi aparține lui Luigi Perego (Italia), iar design-ul luminilor e realizat de Gigi Saccomandi(Italia). Coregrafia poartă semnătura lui Renato Zanella, coordonatorul artistic al baletului Operei Naționale București. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

24
/01
/19

În continuarea tradiţiei instaurate la Sala Radio în ultimele stagiuni, de a aduce în fața publicului, la fiecare final de ianuarie, un titlu de operă, în formulă de concert, cu o distribuție de excepție, vineri, 25 ianuarie (19.00) Orchestra Națională Radio prezintă celebra operă TRUBADURUL, ce poartă semnătura lui VERDI.

23
/01
/19

După ediția plină de succes din 2018, care a adunat peste 15.000 de spectatori la concertele live din Piața „George Enescu” și la evenimentele conexe de la ARCUB, cea de-a opta ediție a Bucharest Jazz Festival organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, se va desfășura, anul acesta, în perioada 1-7 iulie 2019, în Piața „George Enescu” și la ARCUB, și îl va avea curator pe Cristian Soleanu, unul dintre cei mai importanți saxofoniști și muzicieni ai jazzului contemporan românesc.