Soprana Diana Țugui, invitată în „La Traviata”, pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/soprana-diana-tugui-invitata-in-la-traviata-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă miercuri, 6 februarie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi în regia şi mişcarea scenică a lui Paul Curran. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Publicul spectator o va putea urmări pe soprana Diana Țugui  în rolul Violetta Valéry, în calitate de invitată pe scena Operei Naţionale Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2019

Spectacolul readuce în atenția publicului povestea emoționantă a unei curtezane care a trăit în Parisul primei jumătăți a secolului XIX – lea sub numele de Marie Duplessis și care a marcat existența unor artiști precum compozitorul Franz Liszt și scriitorul Alexandre Dumas-fiul. Acesta din urmă, în semn de omagiu postum, a ales-o drept muză pentru celebrul său roman „Dama cu camelii”, care i-a servit lui Giuseppe Verdi drept sursă de inspirație pentru opera sa, „La Traviata”, a cărei primă reprezentație la București a a avut loc în anul 1856, la câțiva ani de la premiera mondială de la Teatrul La Fenice din Veneția.

Regizorul Paul Curran propune o montare neconvențională și provocatoare care transpune acțiunea poveștii din Parisul anului 1700, așa cum apare în libretul operei. Conceptul regizoral urmărește detaliile-cheie ale poveștii Traviatei, în special contrastul dintre conservatorismul aparent și pomiscuitatea tacită, care îi conferă savoare dramatică.

Regizorul Paul Curran despre „La Traviata” de pe scena Operei Naționale București: „Cred că, pentru vremea aceea, Verdi scria o operă modernă. Tema operei era foarte populară în epocă, dar în același timp…periculoasă. În altă ordine de idei, drama constă într-o poveste pe care fiecare dintre noi poate s-o înțeleagă, este povestea unei femei în dizgrație. Credeți că toată această poveste are șanse să se întâmple în realitate? Desigur. Ar trebui o femeie să fie pusă într-o situație atât de îngrozitoare din cauza societății? Eu nu cred asta. Dar tocmai acest aspect o face atât de interesantă pentru mine și mai ales toți putem să găsim ceva în ea din noi înșine, putem găsi ceva similar în noi din anumite fragmente ale poveștii din La Traviata.”

„Clasic şi modern într-o remarcabilă scenografie. Decorurile şi costumele impresionează de la primul cadru prin desene ce dau echilibru platoului scenic, imaginat în ambientul unor locaţii pariziene de început de secol XX, cu mult baroc, dar şi cu tente de „art nouveau”. Acţiunea se petrece însă la finele anilor ’50. Eclectismul asocierii ideilor se susţine şi place.” – Costin Popa

Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc vineri, 8 martie 2019, începând cu ora 18:30.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

06
/11
/13

Cele două reprezentaţii ale concertului Bellissimi, desfăşurate în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, vor avea loc vineri, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la Grand Cinema Digiplex şi duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni.

04
/11
/13

Astăzi, de la ora 19.00, Valentina Lisitsa va interpreta pe scena Ateneului Român lucrări de Beethoven, Chopin, Rahmaninov, Prokofiev și Liszt, într-un recital extraodinar care este parte a unui amplu turneu internațional.

02
/11
/13

Înainte de plecarea într-un amplu turneu european – ultimul dedicat albumului Piramida (4AD, 2012) – formația daneză Efterklang dăruieşte fanilor două videoclipuri noi, la piesele „Black Summer şi Between The Walls. Turneul Efterklang poposeşte miercuri, 13 noiembrie, în premieră la București, la Control Club.

01
/11
/13

Astăzi, la ora 19.00, începe SoNoRo „UP”, ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră. Concertul de deschidere va fi găzduit, ca în fiecare an, de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din București.

31
/10
/13

O carieră eșuată de pianist concertist renaște în câteva luni, după ce artista se gândește la o strategie de business și postează câteva înregistrări pe YouTube, care ajung să aibă milioane de vizualizări. Este povestea Valentinei Lisitsa, care va concerta săptămâna viitoare la Ateneul Român.

30
/10
/13

Ansamblul Musica Viva (Andreea Butnaru - pian, Andrei Theodoru - clarinet și Florin Mitrea - violoncel) susţine miercuri, 6 noiembrie, de la ora 19.00, un recital la Sala Radio. Spectacolul va fi ca o invitaţie imaginară la dans, pe acordurile pasionale specifice tangourilor lui Astor Piazzolla.

30
/10
/13

Tradiţionalele cursuri de măiestrie artistică oferite de soprana Mariana Nicolesco între o ediţie şi alta a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclée“ fac obiectul a patru emisiuni care vor fi difuzate în zilele de sâmbătă ale lunii noiembrie, de la ora 17.00, la TVR 2.