Soprana Felicia Filip: „La Teatrul de Comedie am găsit o lume căreia simt că îi aparţin“
https://www.ziarulmetropolis.ro/soprana-felicia-filip-la-teatrul-de-comedie-am-gasit-o-lume-careia-simt-ca-ii-apartin/

Soprana Felicia Filip vorbeşte despre mari întâlniri, performanţă şi debutul său recent în teatru, pe scena de la „Comedie“, într-un interviu acordat pentru Ziarul Metropolis.

Un articol de Monica Andrei|16 Aprilie 2015

Monica ANDREI: Să vorbim despre marile întâlniri, despre oamenii pe care i-aţi găsit la timpul, locul şi momentul potrivit, care v-au marcat destinul şi v-au transformat.

Felicia FILIP: În primul rând, familia în care m-am născut. La noi în casă a fost mereu o atmosferă de echilibru şi armonie. Suntem trei fraţi născuţi la distanţă de fix 13 luni unul faţă de celălalt. (Planificare, nu glumă. Tatăl meu fiind… contabil).

Părinţii mei aveau voci frumoase. Se cânta tot timpul. Am trăit momente de bucurie, de când mă ştiu. Eram un copil iubit, doream „conversaţie”, aveam nevoie de anturaj încă de atunci. De mică am cântat cu mare bucurie, aveam repertoriu.

La 7 ani am mers la şcoală şi, în paralel, am urmat cursurile de vioară. Educatoarea, învăţătoarea şi profesorul de teorie m-au educat cu multă dragoste, cu dăruire. Fac parte din acei copii care au învăţat de dragul profesorilor. Îi iubeam. Ei au contat în formarea personalităţii mele.

La Liceul de Artă din Piteşti am continuat studiul viorii, un instrument netemperat, la care trebuie să cauţi sunetul. Nu este ca la pian, unde apeşi pe o clapă şi el îţi răspunde la înălţimea respectivă. (Aici cred ca mi-am exersat urechea muzicală, dobândind intonaţia remarcată ulterior în cariera mea de solistă). Apoi drumurile s-au recompus, am ales canto şi nu vioara.

Înainte de a reuşi la facultate, (ca majoritatea celor care au făcut carieră, am dat de două ori până să intru) am predat vioara la şcoala unde învăţasem, copiilor de 7 ani. Şi poate nu întâmplător în acest an, conduc o instituţie care dă viaţă spectacolelor pentru copii de la 3 la 17 ani. Încă de când avem 19 ani am observat că am talentul de a lucra cu cei mici.

Eram un profesor exigent, aşa cum au fost profesorii mei, şi la rându-mi, am fost iubită de aceşti copii. Am simţit declaraţia lor de dragoste atunci când ne-am despărţit. Încă din clasele primare am întâlnit oameni care mi-au marcat destinul. La Universitatea de Muzică am cunoscut mari personalităţi.

Profesoara mea de canto, doamna Georgeta Stoleriu, a contat mult în formarea mea ca artist. Întâlnirea cu domnia sa mi-a dat răspuns la multe întrebări. Tot în acea perioadă m-am întâlnit cu cel care avea să îmi devină soţ, “jumătatea” mea astrală, regizorul de operă Cristian Mihăilescu. Dumnezeu a făcut să îi întâlnesc pe toţi aceştia la momentul potrivit. Important este să simţim cine sunt aceşti oameni.

Felicia Filip, alături de actorii George Mihăiţă şi Gabriela Popescu, pe scena Teatrului de Comedie, în spectacolul „În plină glorie“

Felicia Filip, alături de actorii George Mihăiţă şi Gabriela Popescu, pe scena Teatrului de Comedie, în spectacolul „În plină glorie“

Viaţa mi-a demonstrat că nu suntem singuri. Trebuie să cerem să fim ajutaţi şi dacă facem lucrul acesta vom realiza că există miracolul de a ni se răspunde. Vă spun ca un om care aşa a făcut toată viaţa. Am înţeles că atunci când am nevoie de ceva, vreau să fac ceva, nu o pot face singură. Să nu ne amăgim, spunând, că meritul ne aparţine în întregime.

Dacă ai ajuns într-un punct în construirea personalităţii tale e meritul lui Dumnezeu care te-a creat, în primul rând. Apoi, pe lângă familie, ai mentori, un educator, un profesor, o prietenă… Toţi aceşti oameni vin în întâmpinarea a ceea ce eşti, gândeşti, întrebi, rezolvi. Nu eşti singur.

Iubirea este în tine, dar şi în jurul tău. Prin liberul arbitru alegem iubirea, generozitatea sau alegem altceva… Suntem aşa cum merităm, cum am ales să fim.

Monica ANDREI: Aţi cântat pe mari scene ale lumii, alături de nume sonore. Vă rog să-mi spuneţi care este rolul preferat? Dar compozitorul preferat?

Felicia FILIP: Compozitorul meu de suflet este Mozart, Soarele muzicii, Demiurgul. El a schimbat lumea muzicală şi arta în general. Pe parcursul scurtei sale vieţi a compus în toate genurile, muzică vocal-simfonică, muzică de cameră, operă etc. A călătorit mult, susţinând concerte şi recitaluri de pian. În acea perioadă se circula cu trăsura, era un alt ritm al vieţii.

Savanţii cercetează şi acum, fără a găsi explicaţia, când a avut timp, în contextul amintit, să scrie un număr atât de impresionant de opusuri, într-o viaţă atât de scurtă. Muzica lui Mozart te încarcă cu bucurie, cu iubire. Dar te predispune şi la meditaţie. Dacă eşti bolnav te însănătoşeşte, dacă eşti agitat, depresiv, te linişteşte. O plantă care “ascultă” muzica lui produce rod bogat, creşte frumos.

Însă rolul care m-a consacrat, care mă urmăreşte şi care defineşte numele meu şi cariera mea este Violetta din “Traviata”, de Giuseppe Verdi. L-am cântat în 36 de montări diferite, pe 3 continente. Un alt rol cu care m-am identificat fost cel titular din “Lucia di Lammermoor”.

Când trec graniţa ţării spun cu mândrie că sunt româncă. Sunt un om demn, căruia îi bate inima mai cu putere atunci când cineva dovedeşte respect şi admiraţie pentru ţara mea sau vorbeşte despre ţara mea.

Când pe o scenă internaţională întâlnesc un român, ne îmbrăţişăm, îl simt că se bucură, are acea lacrimă ce nu poate fi ascunsă. Sunt nume româneşti importante pe scenele lumii. S-au format la şcoala românească de canto, vin din România, unde s-au desăvârşit. Poartă în lume spiritul românesc.

Am avut bucuria să întâlnesc mari artişti ai lumii. Am cântat alături de Montserrat Caballé, de Roberto Alagna, care vorbeşte bine româneşte, de baritonul Juan Pons, de tenorul italian Franco Farina. Am colaborat cu mari regizori. Cu Jean Claude Auvray am făcut “Traviata” la Toulouse. După spectacol cronicarii au titrat: “Noua regină a «Traviatei» este românca Felicia Filip”. Puteau scrie doar “Noua regină a «Traviattei» este Felicia Filip”. În astfel de cazuri nu poţi fi decât mândru.

Ca fiecare om, ai întrebări, nu găseşti mereu răspunsurile, ceri ajutorul unor prieteni. Şi eu am avut astfel de momente, de încercări. Viaţa nu este formată numai din aplauze, premii, realizări, succese. Sunt căutări, întrebări, frământări, trădări. Viaţa este lumină, dar şi umbră cu tuşe întunecate. Frumuseţea constă în a şti să treci peste încercări îmbogăţindu-te moral şi spiritual. Ai succes şi acel succes te ajută să urci, să te înalţi, dar acolo sus aerul e rarefiat şi ameţeşti…

Când ai atins succesul, trebuie să îţi păstrezi mintea limpede, să ştii să-l administrezi. El nu se păstrează oricum, trebuie să munceşti cu încrâncenare pentru a-l menţine. Altfel, căderea poate fi dureroasă.

E important cum îţi conduci viaţa, să ştii cât valorează succesul şi ce reprezintă bogăţia. AM ALES SĂ FIU, NU SĂ AM.  Generozitatea, altruismul şi iubirea au alte dimensiuni, conţin alte valori.  Dăruieşte fără să aştepţi ceva în schimb. Trăieşte în armonie şi gândeşte pozitiv.

Am avut şi încercări, dar întotdeauna am întâlnit omul potrivit la momentul potrivit, care m-a ajutat. Am plecat la Barcelona, la concurs, înainte de 1989, doar cu bani de dus, fără asigurare, cu 50 de dolari în buzunar pentru taxa de concurs, cu un borcan de dulceaţă şi un pui fript.

Am primit viza în ultima zi pentru a fi împiedicată să mai plec. Dar sunt o olteancă încăpăţânată. Am lăsat familiei numărul de telefon de la hotel, ca să mă sune şi să afle dacă am trecut în etapa superioară. În caz de eşec, fratele meu urma să vorbească cu cei de la ambasadă, să mă pot întoarce acasă.

Cei de la Barcelona m-au aşteptat după prima etapă din concurs, două ore, pentru a ajunge de la aeroport. Am obţinut două premii importante, printre care unul a fost Premiul Mozart. Cum spuneam, Mozart este compozitorul meu preferat.

Acolo am întâlnit-o pe fosta mea profesoară, Elena Ceauşescu (nici o legătură cu…), care cânta în orchestră. M-a invitat să locuiesc la ea acasă, unde am stat cât timp a fost valabilă viza. Îşi întâlnise eleva căreia îi predase vioara în România şi care acum câştiga premii la… canto.

Momente de genul acesta am avut multe în viaţă. Dumnezeu mi-a atras atenţia că există oameni în jurul meu în care trebuie să am încredere. Am simţit că sunt ocrotită şi iubită de Cel de sus, care mă îndeamnă să am grijă ce să fac.

Monica ANDREI: Cum aţi ajuns să jucaţi în spectacolul „În plină glorie”, la Teatrul de Comedie?

Felicia FILIP: Colaborez de mult timp cu Răzvan Mazilu, regizorul şi coregraful acestei producţii. Mi-a propus rolul din această comedie, pe care l-am acceptat cu interes. În fond, am debutat în teatru, o dimensiune nouă în cariera mea.

Joc alături de prestigioşi artişti precum George Mihăiţă, Gabriela Popescu, Mihai Bisericanu sau Eugen Racoţi, alături de care mi-am descoperit noi valenţe expresive. La Teatrul de Comedie am descoperit o altă lume care simt că îmi aparţine şi căreia simt că îi aparţin.

Monica ANDREI: O altă dimensiune nouă a carierei dumneavoastră este cea de manager. Din luna august a anului trecut conduceţi Opera Comică pentru Copii. Cu ce vine nou managerul Felicia Filip?

Felicia FILIP: În primul rând, vă spun că am un plan de management bine pus la punct, pe care îmi propun să îl urmez cu rigurozitate. După cum ştiţi, spectacolul de operă este un gen complex care reuneşte soliştii, orchestra, corul şi baletul.

Acestea trebuie să evolueze în decoruri şi costume somptuoase ce “rimează” cu amploarea muzicii. În cazul instituţiei noastre, spectacolele se adresează copiilor cu vârste diferite, de la 3 la… 100 de ani. Miza este mare, spectatorul nostru, indiferent de vârstă, trebuie să plece din sala de spectacol iubind opera, baletul, arhitectura decorurilor şi jocul de scenă.

Dar toate acestea trebuie transmise spectatorului din zilele nostre, care de mic are acces la informaţie, la tehnologie, fără a avea repere culturale bine definite. Şi atunci, mi-am propus să oferim spectacole ce beneficiază de tot acest complex, dar care să se adreseze sensibilităţii, umanităţii, frumosului din om. În scurta perioadă petrecută în această funcţie am reuşit să aduc îmbunătăţiri considerabile tehnicii de scenă, după modelele întâlnite în marile teatre în care am evoluat.

De exemplu, în viitoarea nostră premieră, “Flautul fermecat” (iar Mozart!), repunem în funcţiune turnanta scenei. De asemenea, am adus primele două piane noi, care dau posibilitatea diversificării şi creşterii calităţii produselor culturale pe care le propun.

Sunt multe de făcut, dar cu echipa entuziastă şi profesionistă pe care o am în jurul meu, “reuşim” de fiecare dată să pierdem noţiunea timpului, în favoarea faptelor. În ritmul acesta, ziua noastră de lucru va deveni, în curând, o zi… polară!

Soprana Felicia Filip, în spectacolul „În plină glorie“ de la Teatrul de Comedie. Foto: Andrei Runcanu

04
/07
/19

Pe 5 iulie, intră în cinematografe filmul „Nopți magice”, în regia lui Paolo Virzì, intitulat după memorabilul imn oficial al Campionatului Mondial de Fotbal din 1990, interpretat de Gianna Nannini şi Edoardo Bennato. În așteptarea filmului a cărui acțiune se desfășoară în decorul fascinant al Romei, vă propunem un interviu cu actrița Irene Vetere.

19
/06
/19

Într-o epocă a dominației digitalului, cineastul francez Michel Gondry propune o întoarcere la un cinema artizanal, ca mijloc de distracție și de stimulare a imaginației și a creativității, la îndemâna oricui, prin „Uzina filmelor de amatori” inaugurată la Cluj-Napoca în timpul TIFF și deschisă până la sfârșitul lunii iulie.

13
/06
/19

INTERVIU Unul dintre cei mai îndrăgiți și distribuiți actori români de cinema, Vlad Ivanov vorbește despre ultimele sale două roluri, în două mari filme care pot fi văzute în acest an în cinematografe: „Sunset” („Apusul”), al regizorului maghiar Laszlo Nemes, și „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu.

Page 1 of 3312345...102030...Last »