Soprana Silvia Sorina Munteanu va juca pe scena Operei Naționale București în concertul-spectacol ,,Turandot”
https://www.ziarulmetropolis.ro/soprana-silvia-sorina-munteanu-va-juca-pe-scena-operei-nationale-bucuresti-in-concertul-spectacol-turandot/

Vineri, 15 martie, începând cu ora 19:00, la Sala Mare de la Opera Naţională Bucureşti soprana Silvia Sorina Munteanu va juca în spectacolul ,, Turandot” dirijat de către Tiberiu Soare.

Un articol de Andrada Văsii|13 martie 2013

Opera Naţională Bucureşti invită publicul vineri, 15 martie, începând cu ora 19.00, la concertul – spectacol Turandot, partitura emoţionantă a lui Giacomo Puccini.

Lângă Palatul Imperial din Pekin, un mandarin citeşte un decret imperial: toţi cei care aspiră la căsătoria cu prinţesa Turandot trebuie să răspundă la trei ghicitori. Pe cei ce încearcă, dar nu izbutesc, îi aşteaptă moartea. Tânărul Calaf va reuşi însă să găsească răspunsurile care deschid inima necruţătoarei prinţese.

Invitatul serii va fi tenorul Daniel Magdal, colaborator al teatrelor lirice din Germania. Artistul va da viaţă rolului Calaf, în vreme ce rolul titular al operei va fi interpretat de soprana Silvia Sorina Munteanu, invitată a operelor din Frankfurt, Köln (Germania); Padova, Genova (Italia); Split (Coaţia); Budapesta (Ungaria); Praga (Cehia); Sofia (Bulgaria) etc. De-a lungul carierei, artista a cântat alături de Alexandru Agache, Ilona Tokodi, Eduard Tumagian, Alexandru Moisiuc, Alexandru Badea, Roberto Scandiuzzi, regretatul Serghei Larin etc.

Turandot, cheie de boltă în repertoriul altor soprane dramatice, a fost pentru mine mai degrabă piatra unghiulară a repertoriului pe care m-am axat, alături de Abigail din Nabucco. Au fost primele personaje abordate în repertoriul dramatic şi este interesant de precizat că aceste roluri îşi împart “onoarea” de a fi considerate “mormântul sopranelor dramatice”. În pofida acestui fapt, interpretez cele două roluri pe scenele europene de mai bine de 10 ani şi trebuie să recunosc ca mi-au oferit extrem de multe satisfacţii. Cu toate acestea, nu aş sfătui pe nimeni să le abordeze cu lejeritate. Ma refer doar la faptul că a le cânta cere, pe langă o natură vocală debordantă, o tehnică solidă şi de mare precizie îngemănată cu un bagaj stilistic consistent, este de părere Silvia Sorina Munteanu.

Absolvent al Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi în 1991, tenorul Daniel Magdal a fost angajat ca solist la Opera Naţională Română din acelaşi oraş până în 1997, an în care s-a stabilit în Germania. De atunci desfăşoară o bogată carieră internaţională, fiind colaborator permanent al unor teatre lirice precum cele din Braunschweig, Dresda, Freiburg, Hanovra, Saarbrücken, Schwerin, Berlin, Praga. La acestea se adaugă participarea la prestigioase festivaluri, precum cele din Mallorca (Spania), Osaka (Japonia) sau Edmonton (Canada).

În luna octombrie 2012, tenorul Daniel Magdal a fost sărbatorit la Opera Naţională Bucureşti cu prilejul împlinirii a 25 de ani de carieră.

Info: 

Turandot de Giacomo Puccini
Vineri, 15 martie, ora 19.00 – Sala Mare ONB
Concert – spectacol în limba italiană
Libretul de Giuseppe Adami şi Renato Simoni

Dirijor: Tiberiu Soare
Regia: Ştefan Neagrău

Distribuţia:

Turandot – Silvia Sorina Munteanu
Altoum – Florin Diaconescu
Timur – Marius Boloş
Calaf – Daniel Magdal (artist invitat)
 

Credit foto: Opera Națională București

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.