Sorin Gherguț, Tara Skurtu și Ioan Es. Pop, la cea de-a cincea ediție „Citesc poezie”
https://www.ziarulmetropolis.ro/sorin-ghergut-tara-skurtu-si-ioan-es-pop-la-cea-de-a-cincea-editie-citesc-poezie/

Sorin Gherguţ, Tara Skurtu şi Ioan Es. Pop vor fi participanţii celei de-a cincea ediţii a întâlnirilor literare „Citesc poezie”, care se va desfăşura vineri, 8 aprilie, la Ceainăria Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona, 13-15).

Un articol de Liliana Matei|2 Aprilie 2016

Seara aceasta va avea și o invitată specială, coregrafa Cristin Art urmând să improvizeze pe unele poeme ale autorilor invitați. Moderatori și realizatori ai programului sunt Emilia Zăinel și Mircea Dan Duță.

În edițiile precedente au fost abordate teme diverse, precum: transmiterea și receptarea poeziei, căutarea poeziei (la propriu și la figurat), moduri de „așteptare” al poeziei, dar și „dăruirea” poeziei către publicul feminin. Această întâlnire literară se va afla sub semnul dansului și perfomance-ului. Spectatorii vor avea parte de surprize, atât din partea invitaților, cât și a moderatorilor.

Întâlnirile au ca scop popularizarea poeziei și atragerea către ea a unui număr cât mai mare de cititori. Ele vor avea loc în fiecare a doua vineri din lună, la Ceainăria Librăriei Cărturești Verona, următoarea ediție fiind programată pe 13 mai, de la ora 19:00.

„Citesc poezie” este numele unei campanii care a debutat în urmă cu jumătate de an și care are ca scop conștientizarea importanței poeziei în viața noastră. Ea se adresează atât celor care citesc poezie, cât și celor care vor să descopere lumea unică a versurilor. Pe pagina de  HYPERLINK “https://www.facebook.com/citescpoezie” facebook a campaniei se pot citi poeme ale unor autori consacrați, nenumărate motive pentru care scriitori, jurnaliști, critici etc. citesc poezie, dar și motive pentru care cititorii aleg să descopere această delicată formă de expresie.

08
/06
/19

Scrie cărţi care se vând în milioane de exemplare, este tradus în peste 50 de limbi. Are 43 de ani, e istoric, filosof şi autorul celebrelor „Sapiens”, „Homo Deus”, „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Scriitorul şi profesorul Yuval Noah Harari este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în studioul Garantat 100%. Puteți vedea interviul acordat în exclusivitate Televiziunii Române duminică, 9 iunie, de la 23.00.

31
/05
/19

Cartea „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam” (traducere din limba arabă și note de Nicolae Dobrișan) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018 (romanul a fost finalist la Prize for Arabic Fiction, în 2017).

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

29
/05
/19

Editura Vellant aduce la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIV-a, cărți însemnate: cel mai aclamat roman de debut al anului „Apă Dulce / FRESHWATER” de Akwaeke Emezi, tradus deja în 10 limbi și nominalizat la PEN Awards și Women's Prize for Fiction, „Povești de dragoste și neputință”, proză scurtă semnată de Dan Pleșa, o istorie a operei și una a capitalismului.

28
/05
/19

Sâmbătă, 1 iunie 2019, ora 11:00, la standul Corint Junior, are loc lansarea titlului „Călătorie în timp în compania unui hamster” de Ross Welford, chiar în prezența scriitorului. Evenimentul are loc în cadrul ediției a XIV-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară la Romexpo, pavilion B2, în perioada 29 mai – 2 iunie.

23
/05
/19

Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză și note de Luminița Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.

21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.

Page 3 of 9412345...102030...Last »