Sorin Leoveanu şi Ofelia Popii, pe covorul roşu la Roma
https://www.ziarulmetropolis.ro/sorin-leoveanu-si-ofelia-popii-pe-covorul-rosu-la-roma/

Regizorul Andrei Gruzsniczki şi actorii Ofelia Popii, Sorin Leoveanu şi Florin Piersic Jr. vor lua parte la proiecţia în premieră mondială a filmului „Quod Erat Demonstrandum” azi, la Festivalul Internaţional de Film de la Roma (8 – 17 noiembrie).

Un articol de Andrada Văsii|11 noiembrie 2013

Regizorul Andrei Gruzsniczki şi actorii Ofelia Popii, Sorin Leoveanu şi Florin Piersic Jr. vor lua parte la proiecţia în premieră mondială a filmului „Quod Erat Demonstrandum” azi, la Festivalul Internaţional de Film de la Roma (8 – 17 noiembrie).

Lor li se alătură, pe covorul roșu, producătoarea Velvet Moraru (Icon Production) și alți șase membri ai echipei. Cel de-al doilea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki a fost selecționat în competiția festivalului, al cărui director artistic este Marco Müller, fostul selecționer de la Veneția.

La proiecția de gală de azi, de la ora 17.00, din Sala Sinopoli a Auditoriumului Parco della Musica, va participa și juriul competiției, format din cineaștii Verónica Chen, Luca Guadagnino, Aleksei Guskov, Noémie Lvovsky, Amir Naderi și Zhang Yuan și prezidat de regizorul american James Gray.

„Quod Erat Demonstrandum” va avea alte două proiecții miercuri, 13 noiembrie, de la 9.00, la Teatro Studio, și vineri, 15 noiembrie, de la 16.30, la Cinema Barberini.

Aflat la a opta ediție, Festivalul Internațional de Film de la Roma are 18 filme în competiție, unele semnate de cineaști renumiți precum Takashi Miike, Kiyoshi Kurosawa, Spike Jonze sau Isabel Coixet. „Quod Erat Demonstrandum” este singura producție românească din selecție.

Matematicianul Sorin Leoveanu este urmărit de Securitate

„Miza inițială a filmului era o poveste despre un om care înota contra curentului. Am ajuns la un film despre iubire, trădare, alegeri personale. Cu un tip de povestire care trece de la un personaj la altul, glisând lent prin universurile a trei caractere aflate la o cumpănă a vieții.

În orice tip de societate există constrângeri. Ele generează compromisul. Pe care îl acceptăm sau nu. Trădarea, ca formă particulară a compromisului, nu ține de o societate anume. Oricând, oriunde, omul vrea o viață mai bună pentru el și familia sa. Dar cu ce preț? Cariere, sentimente, libertăți, totul e în joc.

Citiţi şi: Drama unui matematician urmărit de securitate cu Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu, în „Evadarea”

Faptul că povestea este plasată în comunism, îmi doresc să fie perceput ca un lucru particular, nu definitoriu. Din acest particular putem afla adevăruri universale”, spune regizorul Andrei Gruzsniczki. „Quod Erat Demonstrandum” (titlul inițial „Evadarea”), scris şi regizat de Andrei Gruzsniczki, are ca punct de plecare decizia unui matematician (Sorin Leoveanu) de a publica o cercetare într-o revistă de specialitate a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului.

Sorin Leoveanu

Sorin Leoveanu joacă în filmul „Quod Erat Demonstrandum” 

Personaje-cheie, alături de Sorin Leoveanu, interpretează şi Ofelia Popii – bună prietenă și fostă colegă de facultate a matematicianului, care aşteaptă un paşaport ca să poată pleca la soţul ei fugit în Franţa -, și Florin Piersic Jr., un ofițer de Securitate care îi urmăreşte pe cei doi.

Distribuţia este întregită de nume ca Virgil Ogășanu, Tora Vasilescu, Marc Titieni, Paul Ipate, Dorian Boguță, Lucian Ifrim, Medeea Marinescu, Alina Berzunțeanu şi Mihai Călin.

„Quod Erat Demonstrandum” marchează o premieră în cinematografia românească de după Revoluţie: este primul film realizat pe peliculă alb-negru de la „Moromeţii” (1988) încoace. Directorul de imagine al ambelor filme este Vivi Drăgan Vasile. Regizorul Andrei Gruzsniczki, cunoscut pentru debutul „Cealaltă Irina”, este și autorul scenariului.

Dana Bunescu semnează montajul filmului. Cristian Niculescu este creatorul decorurilor, iar Svetlana Mihăilescu – creatoarea costumelor. De priza directă a sunetului s-a ocupat Constantin Fleancu, iar de mixaj, Florin Tăbăcaru. Designul de sunet este semnat de Florian Ardelean, aflat la debut în lungmetraj. De machiaj și coafuri s-au ocupat Miruna Panaitescu și Dana Angelescu.

Info

Filmările s-au derulat în toamna lui 2012 în Bucureşti, iar din bugetul de circa 750.000 de euro, o parte consistentă a fost alocată reconstituirii anilor ’80.

Filmul „Quod Erat Demonstrandum” este produs de Velvet Moraru, prin Icon Production, casa de producţie din spatele „Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu” (regia Andrei Ujică, 2010).

Pelicula este realizată cu sprijinul Centrul Naţional al Cinematografiei, cu contribuţia Cinema City & Thegroup şi cu participarea Abis Studio & HBO România. Lansarea în România este programată pentru primăvara anului 2014.

Foto credit: Ancuţa Iordăchescu, foto cu Sorin Leoveanu

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.