Sorin Miron: „Visul unei nopţi de vară e o comedie de succes”
https://www.ziarulmetropolis.ro/sorin-miron-visul-unei-nopti-de-vara-e-o-comedie-de-succes/

„Visul unei nopţi de vară” se joacă astăzi, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis. Actorul Sorin Miron povesteşte despre actualitatea textului lui Shakespeare şi despre ce presupune lucrul cu directorul de scenă Victor Ioan Frunză.

Un articol de Monica Andrei|5 decembrie 2014

Monica Andrei: Să vorbim despre cea mai erotică piesă scrisă de William Shakespeare, „Visul unei nopţi de vară”. De ce este actual textul și cum te-ai apropiat de personajele pe care le interpretezi?

Sorin Miron: Aş putea spune că este o piesă ultraactuală pentru că este vorba despre dragoste, despre partenerii de dragoste. Interpretez măgarul şi Nic Fundulea. Startul şi succesul comediei este asigurat de text – valoros, ofertant; te simţi bine când ştii că ai pe ce să lucrezi. În acelaşi timp, fiind o piesă care a devenit spectacol de multe ori, sigur că e acolo ceva ce te nelinişteşte; dar încerci să nu ai o preconcepţie asupra rolului, că cineva l-a făcut într-un anume fel. După text, îndrumarea vine şi de la directorul de scenă, pe care te sprijini; după care începi să adaugi creativitatea ta.

Când spui „Visul unei nopţi de vară”, te aştepţi să vezi cum vor fi Fundulea, Oberon, Titania, Hypolita, zânele, sau zeităţile… cuplurile care se îndrăgostesc şi aleargă prin pădurea Ardenilor. Prin cupluri se oglindeşte iubirea şi felul în care te maturizezi, cum îţi ia minţile dragostea şi te transformă, în nebunia erotică a visului trăit de fiecare personaj. Şi de aici începe povestea de dragoste.

Sorin Miron in Visul unei nopti de varaComedia shakesperiană este actuală pentru că îţi dă sentimentul că eşti influenţat din afară, numai că, în spectacol, influenţa vine prin nişte zeităţi. În rest, ce ne influenţează pe noi să iubim pe cineva, ţine de fiecare în parte.

Un alt punct important al spectacolului în afară nebunia erotică a cuplurilor, e acel moment când ei se maturizează brusc, când se trezesc dimineaţă din vis şi vraja dispare. Noaptea cu erotismul ei o trăieşte orice om, numai că refuză să admită asta; pentru că ziua vine cu inhibiţiile ei, cu acel cotidian care ne obligă să refuzăm dragostea, erotismul… În povestea piesei lui Shakespeare, în final, cuplurile se trezesc, se ruşinează, se inhibă şi nu le vine să-şi povestească visul avut.

În spectacolul cu piesa „Tartuffe”, de Molière, care se joacă tot la Teatrul Metropolis, Orgon, personajul pe care-l interpretezi, nu are nicio treabă cu dragostea; e un tată de familie, religios și credul, care se lasă înşălat de către Tartuffe.

Orgon îi face cadou casa şi nevasta impostorului Tartuffe. Să te oblige cineva să faci un gest, e una; cu totul alta e să te aducă cineva în starea de a da totul de bună voie şi nesilit de nimeni; e cel mai odios lucru posibil. Aici am de-a face cu momentul opus – dragostea nu-şi găseşte niciun sens. Orgon, religios şi credul, e pus în situaţia de a face cadou totul.

Preferi să joci numai în comedii? Pe unde mai joci, în afară de Teatrul Metropolis?

Îmi place să joc în comedii, în spectacole care au la bază texte mari, scrise de autori care ştiu să scrie piese. Toate spectacolele din Bucureşti în care joc eu sunt montate de Victor Ioan Frunză. La Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” se joacă „Furtuna” de Shakesperare; sunt Caliban, apoi Ariel; spectacolul are patru actori și fiecare are patru, cinci roluri; ar mai fi „Familia Tot”, „Mobilă şi durere”, „Steaua fără nume”, apoi „Portugalia” la Teatrul Nottara. La Teatrul Metropolis mai joc și în „Îngeri în America”.

Ce personaj n-ai jucat şi ţi-ai mai dori să joci, în direcţia de scenă a domnului Victor Ioan Frunză?

Nu ştiu să răspund la această întrebare. Am fost norocos până acum. Au venit rolurile spre mine. Nu mi-am dorit un personaj anume. Rolurile au venit cu personaje importante.

În toţi aceşti ani, ce ai învăţat de la domnul Victor Ioan Frunză?

Respectul pentru text, apoi modul de abordare a rolului.

Vă lasă să improvizaţi?

Când ajungem la scenă ne lasă să împrovizăm, dar, uneori, făcând asta, putem fi împotriva rolului. Domnul Frunză dă libertate actorului până la un punct, apoi revine la text, la ideea spectacolului. Şi de asta se numeşte director de scenă, fiindcă metoda pe care o foloseşte e cea de a da direcţii pe care actorul le urmează aplicând creativitatea, inspiraţia, munca. Un spectacol nou nu e definitiv atunci când iese prima dată la public; pe măsură ce-l rulezi, ai conştiinţa faptului că mai poate fi îmbunătăţit pe parcurs.

sorin miron tartuffe

Sorin Miron și Adela Mărculescu, în „Tartuffe”

Spuneai într-un interviu că ai văzut un spectacol cu Olga Tudorache şi aşa ai luat decizia de a da la Facultatea de Teatru. De ce?

Mă gândisem să mă fac arhitect, cel puţin asta spunem când eram întrebat ce vreau să urmez. Nu era ceva concret. În seara aia, după spectacolul cu Olga Tudorache, m-am hotârât. Ai mei au avut un şoc . Am intrat la facultate la Cluj, la clasa doamnei Diana Cosma; am început să lucrez. Am ajuns la Teatrul din Baia Mare, am jucat acolo, l-am cunoscut pe Victor Ioan Frunză şi pe Adriana Grand. „Istoria comică a doctorului Faust” a fost primul spectacol, la Baia Mare, apoi „Caligula” şi „Portugalia”, text pe care l-am reluat în Bucureşti, la Teatrul „Nottara”, în toamna aceasta. Din 2010, am venit în Bucureşti și lucrez împreună cu Victor Ioan Frunză, Adriana Grand, George Costin, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae și încă multi alți colegi în proiectul pilot. Un proiect teatral unic in acest moment.

În concluzie, de ce nu trebuie să ratăm spectacolul „Visul unei nopţi de vară” de la Teatrul Metropolis?

Pentru că are toate îngredientele unei comedii bune, pentru că are o poveste cu nişte cupluri de îndrăgostiţi, pentru că în centru se află nebunia dragostei. Ajungi la teatru, vezi, râzi, apoi rămâi cu ceva. Unele replici din textul shakespearian sunt memorabile pentru public.

Foto din spectacole: Adriana Grand

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

23
/12
/15

INTERVIU „Îmi plac cel mai mult genurile amestecate – dramediile”, spune actriţa Mihaela Sîrbu, cunoscută pentru roluri din filme-reper recente ale Noului Cinema Românesc, precum „Aferim!”, „Toată lumea din familia noastră” şi „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”. Un interviu special despre actoria de film.

03
/12
/15

DUBLU-INTERVIU Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și muzicieni care împărtășesc aceeași pasiune. Locuiesc în Amsterdam și... mai peste tot în lume, pe unde au concerte. În seara asta îi puteți asculta la Sala Radio, într-un spectacol-eveniment: „Duo Stradivarius”. Răzvan și Alexandru Tomescu vor cânta la viorile Stradivarius, iar Andreea îi va acompania la pian.

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.

28
/11
/15

MEMORIA CULTURALĂ Cine-şi mai aminteşte de „Răzbunarea haiducilor”, „Răpirea fecioarelor”, „Zestrea domniţei Ralu” sau de serialul de televiziune „Toate pânzele sus!”? În peste 40 de ani de film românesc, Colea Răutu a creat roluri memorabile. S-a născut pe 28 noiembrie 1912.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

05
/11
/15

INTERVIU Dragoş Buhagiar e unul dintre cei mai prolifici și mai premiați scenografi români. De-a lungul carierei, a câștigat nu mai puțin de cinci premii UNITER. Spune că, atunci când lucrează, nu se gândește la succesul de după, ci la descoperire și la redarea unei povești. Îi invită pe spectatori să descopere alături de el, adică să nu se plaseze într-o atitudine burgheză, confortabilă...