Sorin Turturică: „Smaranda Brăescu a fost cel mai important sportiv al României interbelice”
https://www.ziarulmetropolis.ro/sorin-turturica-prin-realizarile-sale-in-aeronautica-smaranda-braescu-a-fost-cel-mai-important-sportiv-al-romaniei-interbelice/

INTERVIU Anul 2022 a fost desemnat „Anul Smaranda Brăescu”. Este timpul să redescoperim o personalitate legendară, despre care ştim prea puţin!

Un articol de Alina Vîlcan|19 mai 2022

Sunt 90 de ani de la stabilirea recordului absolut la parașutism de către Smaranda Brăescu, pe 19 mai 1932. Exact patru ani mai târziu, aceasta devenea prima femeie care traversa Mediterana fără escală, cu un avion monomotor. Cine a fost Smaranda Brăescu și ce au însemnat performanțele sale aflăm de la Sorin Turturică, autorul volumului „Aviatoarele României. Din înaltul cerului în beciurile Securității” (Editura Militară, 2013; Editura Vremea, 2015).

Prin ce este aparte Smaranda Brăescu în tabloul aviației românești?

Sorin Turturică: Smaranda Brăescu a fost o fată de la țară care și-a depășit, cu mult, condiția. Aeronautica era un domeniu pe care bărbații îl considerau ca fiindu-le rezervat. Și ea, înlăturând toate obstacolele, a devenit prima femeie din România care a deținut un brevet de parașutist. Asta a fost în 1928. Patru ani mai târziu, ea a obținut și brevetul de aviator. Și nu s-a oprit aici! Prin realizările pe care le-a avut în aeronautică, Smaranda Brăescu a fost cel mai important sportiv al României interbelice. Nicio altă femeie și niciun alt bărbat nu au avut performanțele ei! În primul rând, ea a obținut recordul mondial la saltul cu parașuta. S-a întâmplat în Statele Unite, la 19 mai 1932, și a fost considerată o performanță absolută, în sensul că, sărind de la 21.000 de picioare, a doborât atât recordul mondial feminin – pe care tot ea îl deținea din anul anterior, cât și pe cel masculin, pe care îl deținea un parașutist american.

Exact patru ani mai târziu, la 19 mai 1936, a realizat o altă mare performanță, de data aceasta ca aviatoare: a traversat Marea Mediterană de la nord la sud, devenind prima femeie din lume care a făcut această traversare la bordul unui avion cu un singur motor. Nu este puțin lucru. Dimpotrivă, este uluitor! În sfârșit, ca o concluzie mai generală, aș vrea să mai spun că Smaranda Brăescu a făcut parte din grupul restrâns de doamne și domnișoare care au schimbat mentalitatea în societatea românească. Ele au demonstrat că erau la fel de capabile ca și bărbații în a-și asuma riscuri și a duce la îndeplinire o misiune grea și periculoasă, cum erau în epocă zborul cu avionul și saltul cu parașuta.

Părinții au trimis-o la studii, să devină învățătoare

Care ar fi cele mai importante aspecte care au făcut ca tânăra născută într-un sat gălățean, la sfârșitul secolului al XIX-lea (sau poate începutul secolului XX), să devină prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană și mai apoi mondială la parașutism și o aviatoare legendară, mai ales că nimic din toate acestea nu era pe atunci la îndemâna unei femei?

Aș începe cu partea finală a acestei întrebări. Într-adevăr, mentalitățile de atunci nu permiteau unei femei să aibă o carieră în aeronautică. Cu atât este mai impresionant, cu cât Smaranda a fost o fată de o condiție simplă, modestă, provenind dintr-o familie numeroasă de țărani din satul Hănțești, comuna Buciumeni, pe atunci în județul Tecuci (astăzi, comuna aparține de județul Galați). Părinții ei au trimis-o la studii, la Bârlad, pentru a deveni învățătoare. Teoretic, meseria de învățător era cel mai ambițios și mai înalt statut pe care îl putea obține – prin forțe proprii – o fiică de țărani. Acolo, la Bârlad, în 1912, adolescenta Smaranda a văzut un avion zburând. La manșă era pilotul militar Gheorghe Negrescu, care venise într-un raid de la București. Și atunci, Smaranda Brăescu și-a propus să devină aviatoare. Foarte interesant, ea nu și-a dorit să devină parașutistă, ci numai aviatoare! Apoi, în 1916, a venit războiul și mulți români și-au văzut planurile amânate. După război însă, Smaranda Brăescu a constat că, în România, femeile nu puteau obține brevetul de aviator, așa cum se întâmpla în Franța sau în Anglia, în Germania sau în Statele Unite, dar și în alte țări mai mici. Gândiți-vă, eram totuși țara lui Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă. Chiar dacă primii doi au fost cetățeni austro-ungari la naștere, după Unirea din 1918 locurile lor natale au intrat în componența României Mari. Adică, românii au fost deschizători de drumuri în aviație, dar România nu permitea unei femei să beneficieze de un drept considerat deja banal în Occident. Cum a reușit, totuși, Smaranda, să facă performanță în aeronautică? Prin curaj, inteligență și tenacitate! Cred că oricine ar fi renunțat, de o sută de ori, dacă ar fi fost în locul ei.

Cum a ales să procedeze?

Dau câteva exemple: pe la jumătatea anilor ’20 ai secolului trecut, ea a mers pe mai multe aerodromuri militare și a discutat cu comandanții posibilitatea obținerii brevetului de aviator. N-a avut nicio șansă, regulamentele militare nu permiteau unei femei accesul la brevet. Și, cum în România nu existau școli civile de pilotaj, și-a dat seama că doar în străinătate l-ar fi putut obține. Dar nu avea suficienți bani. Ar fi putut să renunțe, nu? N-a făcut-o! A împrumutat niște bani și a plecat la Berlin, unde a obținut brevetul de parașutist, care era mai ieftin. Cheltuielile acopereau cursul teoretic, cinci salturi și costul parașutei. Smaranda s-a gândit că, deținând acest brevet, va fi, cumva, acceptată în aeronautică.

În anii 1929-1930 o întâlnim pe domnișoara Brăescu la diferite spectacole aeriene: la Cluj, la Brăila, la Satu Mare… Aici, la Satu Mare, la sfârșitul lunii august 1930, a avut un accident care îi putea fi fatal. După ce a sărit din avion, vântul s-a întețit brusc și a dus-o către o zonă de pădure. A fost izbită de copaci și s-a ales cu mai multe fracturi. A stat șase luni în spital. Din nou simt nevoia să spun că, după acest accident, aproape oricine ar fi fost în locul ei ar fi renunțat la viața sportivă. Ea a gândit altfel. Ieșind din spital, a mers la Berlin pentru a face unele modificări la parașută, în vederea stabilirii recordului național. A revenit în țară și, la 2 octombrie 1931, a făcut un salt deasupra Bărăganului, părăsind avionul la înălțimea de 6.200 metri. Nu a fost numai noul record național, ci și record mondial feminin. Aceasta a fost prima ei performanță internațională. A doua zi, la sediul din București al Aeroclubului Național, regele Carol al II-lea a decorat-o cu Ordinul „Virtutea Aeronautică”, clasa „Crucea de Aur”. Cel care i-a oferit decorația a fost principele Nicolae, fratele regelui. Acest gest era un semnal pentru toată lumea că femeile aveau drumul deschis în aeronautică. Așadar, curaj, inteligență și tenacitate! Acesta a fost secretul.

Acele zile de 19 mai

Cum a ajuns Smaranda Brăescu în America?

La finalul anului 1931, Smaranda a ajuns în Statele Unite. A plecat peste Atlantic pentru că în Europa nu găsea un avion care s-o ridice la 7.000 de metri, pentru noul record pe care și-l propusese. A traversat oceanul la bordul unui vapor pentru transport pasageri și a ajuns la New York în ziua de Crăciun. Anul Nou l-a sărbătorit la Washington, iar toată luna ianuarie a petrecut-o în Florida. Acum, trebuie să spun că Smaranda – sub aspect financiar – nu-și putea susține această călătorie. A mers în Statele Unite cu banii strânși dintr-o chetă organizată de ziarul „Universul”, unde director era Stelian Popescu, un om care o admira foarte mult. Spre finalul lunii ianuarie, banii Smarandei Brăescu erau tot mai puțini, iar ea nu găsea un avion performant pe care să-l închirieze. Din fericire, cineva a sfătuit-o să meargă pe Coasta de Vest, la San Francisco, unde se afla o comunitate românească puternică. În plus, la est de oraș se întindea o câmpie imensă – Sacramento – excelentă pentru salturi cu parașuta. A acceptat acest sfat și a traversat continentul. Acolo, la San Francisco, a reușit Smaranda Brăescu să doboare recordul mondial absolut la parașutism. Pentru că a găsit avionul performant pe care-l căuta de mai multe săptămâni și pentru că a primit și un mic ajutor financiar de la românii din metropolă.

Cum ați rezuma ziua de 19 mai 1932, când obținea titlul de campioană mondială la parașutism, stabilind un nou record absolut?

La început, a fost foarte aproape de eșec. A avut nevoie de șase încercări pentru a reuși. Inițial, a închiriat un avion care avea probleme când ajungea la peste 6.000 de metri. Motorul nu era suficient de puternic. Cu acesta a făcut primele două tentative, dar fiind mult sub 7.000 de metri a refuzat să sară. A găsit un nou aparat, un Cessna, cu care abia după patru zboruri a doborât recordul de atunci, care era de vreo 6.650 de metri. La prima tentativă cu Cessna, cu puțin înainte să atingă 7.000 de metri, s-a terminat oxigenul din butelia pilotului și a revenit imediat la aerodrom. La a doua tentativă, s-a terminat oxigenul din butelia ei. La a treia tentativă, pilotul a dus-o deasupra Munților Sierra Nevada. Dacă ar fi sărit, ar fi murit, probabil… Incredibil, dar pilotul se îmbătase în timpul zborului. Era în perioada prohibiției și aviatorii mai luau la bord și câte o sticlă de Whisky, unde puteau să bea feriți de ochii poliției. A venit, în sfârșit, ziua de 19 mai. Smaranda a putut să decoleze pentru că a mai primit o sută de dolari de la românii din San Francisco, bani cu care ea a plătit chiria avionului, combustibilul și oxigenul. În această zi, avionul a urcat peste 7.000 de metri, chiar deasupra Câmpiei Sacramento. Deși s-a terminat oxigenul din butelia pilotului, el a continuat să zboare până când a leșinat. Smaranda nu avea cum să-l ajute. Se afla în zona cargo a avionului și era separată de un perete de cabina pilotului. Comunicau numai printr-o fereastră mică. A văzut că avionul începea să se încline, urmând prăbușirea. S-a repezit la ușă, a tras puternic aer în piept prin masca de oxigen, a pus piciorul pe roata de lângă ușă și… a sărit. A fost un salt cu happy end! Pilotul și-a revenit din leșin probabil pe la vreo 4.000 de metri, unde stratul de oxigen devine suficient de solid încât un om poate respira fără mască și, cumva, a redresat avionul, ajungând nevătămat la sol. Smaranda a coborât prin mai multe straturi de nori și, după aproape 30 de minute, a căzut pe sol. I-au fost recunoscut noul record, de 7.233 de metri. Nu pentru mult timp, din păcate! În iulie 1934, un parașutist sovietic a sărit de la 8.100 de metri și a intrat în posesia noului record. Astăzi, recordul mondial la saltul cu parașuta îi aparține lui Alan Eustace, care în 2014 a sărit de la 41.419 de metri.

Ce a însemnat recordul ei la parașutism în anii aceia?

Recordul Smarandei Brăescu a făcut-o cunoscută în toată lumea. S-a scris despre ea în Statele Unite, în Europa și în Asia. Totuși, a fost ceva care i-a eclipsat ușor marea reușită. La 20 mai 1932, aviatoarea americană Amelia Earhart a traversat Atlanticul, singură la bordul unui avion, fiind prima femeie din lume care a realizat această performanță. S-a întâmplat, deci, a doua zi după recordul obținut de Smaranda Brăescu. Așa că presa avea două subiecte, aeronautice și feminine deopotrivă, despre care să scrie. Și, din câte mi-am dat seama, presa americană, dar și europeană, i-a acordat mai multă importanță Ameliei Earhart. Dar poate că acest fapt era normal pentru vremurile de atunci, Smaranda venea dintr-o țară mică.

S-a mai întâmplat ceva important: Stelian Popescu, directorul ziarului „Universul” a făcut o nouă chetă și i-a mai trimis niște bani. Smaranda a mai rămas în Statele Unite încă opt luni, timp în care a urmat o școală de pilotaj și a obținut brevetul de aviatoare. Și, astfel, se trece într-o nouă etapă a vieții ei, pentru că, treptat, ea a renunțat la salturile cu parașuta. A revenit în țară în luna martie 1933, iar ultimul salt l-a făcut în luna septembrie din același an, la Constanța.

Cum și-a început cariera de aviatoare?

Ca aviatoare, a avut o mare realizare în primăvara anului 1936. Era posesoarea unui avion Miles Hawk Major, achiziționat din Anglia în 1935. De data aceasta, pentru a putea cumpăra avionul, statul român a sprijinit-o cu donații serioase. Banca națională i-a oferit 150.000 lei, Primăria Capitalei tot 150.000 lei, iar Ministerul de Finanțe 100.000 de lei. Au mai fost și alte donații, mai mici ca valoare, dar care aveau și acestea importanța lor.

Revenind la raidul din 1936, spun de la început că el nu viza Africa. Smaranda Brăescu a plănuit un traseu clasic: București-Roma-Paris-Londra și retur. Prima etapă a fost București-Roma, cu o escală de o zi la Rimini. Ajunsă la Rimini, Smaranda a aflat că o cunoștință mai veche, Italo Balbo, era în Africa, la Tripoli, unde deținea funcția de guvernator al Libiei. Balbo era un apropiat al lui Mussolini și, fiind și aviator, deținuse funcția de ministru al aviației. Am amintit mai devreme că, după recordul doborât deasupra Bărăganului, Smaranda a fost decorată la Aeroclubul României. Ei bine, la festivitate a participat și Italo Balbo, care se afla într-o vizită în România. Așa a cunoscut-o pe Smaranda și și-au păstrat, în următorii ani, o apreciere reciprocă. A doua întâlnire dintre cei doi a avut loc în februarie 1933. Când Smaranda s-a întors din Statele Unite, a trecut prin Italia și l-a revăzut pe Italo Balbo la Roma. Acum, în 1936, ajungând din nou în capitala Italiei, a aflat că Balbo era guvernator al Libiei, una dintre coloniile italiene din Africa. Și, pe loc, Smaranda a schimbat planul! A decis să zboare în Africa, pe traseul direct Roma-Tripoli. Numai ca să-i facă o vizită!

Deși a ajuns la Roma, venind de la București, la 28 aprilie 1936, nu a plecat imediat în călătoria africană. A rămas în capitala Italiei vreo trei săptămâni. A sărbătorit 10 Mai alături de studenții români și de unii membri ai Ambasadelor României în Italia și la Vatican. Aștepta, de fapt, ziua de 19 mai, care era aniversarea recordului din America, pentru a realiza zborul peste Marea Mediterană.

Ce ar trebui să știm despre ziua de 19 mai 1936, când devenea prima femeie aviatoare care traversa Mediterana fără escală, cu un avion monomotor?

Și aici avem ceva interesant de observat: aviatorii italieni au sfătuit-o să zboare pe un traseu ocolitor, pe deasupra Siciliei, până în Tunisia, iar de acolo, de-a lungul țărmului Africii, spre sud și apoi spre est. Ideea era că, având un avion cu un singur motor, s-ar fi aflat într-un mare pericol dacă se îndepărta prea mult de țărm. Motoarele erau sensibile la nisipul fin african, care se infiltra ușor și putea determina oprirea pistoanelor în timpul zborului. În acest caz, trebuia ca Smaranda să aterizeze de urgență. De altfel, italienii zburau deasupra Mării Mediterane cu avioane mari, cu trei motoare, numite Savoia-Marchetti S.M.79. Dacă se oprea unul dintre motoare, zborul putea continua cu celelalte două. Ei bine, Smaranda Brăescu nu a ținut cont de aceste sfaturi și a traversat Mediterana pe axa nord-sud: Roma-Tripoli. Aici vedem ambiția ei un pic irațională. Marina Știrbey, o altă aviatoare româncă, spunea că toate femeile din aviație au fost curajoase, dar că Smaranda era o temerară. Risca mai mult decât era nevoie.

Zborul a durat mai mult de șase ore până a atins coasta Africii. A încheiat, astfel, prima traversare a Mediteranei de către o femeie, cu un avion monomotor. A fost cea mai mare performanță a ei ca aviatoare! A ajuns la Tripoli chiar când începea o furtună de nisip. A aterizat cu bine, însă. La Tripoli a stat de pe 19 mai până pe 30 mai. Guvernatorul Italo Balbo și soția sa, Emanuela de Florio, au dat o recepție în onoarea Smarandei Brăescu. Ca de obicei, ea a venit îmbrăcată în costum popular. Nu avea bani să-și cumpere haine scumpe – de firmă, cum am spune astăzi –, iar costumul popular suplinea cu brio această lipsă.

Războiul

Ce știm despre activitatea Smarandei Brăescu în al Doilea Război Mondial, ca pilot al Escadrilei Albe?

După revenirea din Africa, în 1936, Smaranda Brăescu a intrat, treptat, într-un con de umbră. Presa a început să scrie despre alte aviatoare românce, mai tinere, care aveau și ele realizări notabile: Marina Știrbey, Irina Burnaia, Mariana Drăgescu… Smaranda avea și ea în minte noi performanțe, dar nu și le-a mai putut realiza, în special din motive financiare. Apoi, a venit Al Doilea Război Mondial! În acest context, la 10 iunie 1941 s-a creat prima subunitate de parașutiști militari din România, sub comanda locotenentului Ștefan Șoverth, care era, în același timp, și principalul instructor al companiei. Smaranda Brăescu a fost și ea solicitată să se ocupe de instruirea viitorilor parașutiști. De aceea, pe parcursul anului 1941, o întâlnim pe Smaranda în cadrul acestei companii. S-a ocupat de partea teoretică a instructajului, dar nu a mai sărit cu parașuta. Depășise vârsta de 40 de ani, avea câteva kilograme în plus și, mai ales, o dureau fracturile din tinerețe.

În același timp, în Uniunea Sovietică, unde lupta armata română, alături de armata germană și de alte trupe aliate, funcționa o escadrilă sanitară românească. Sigur, erau mai multe escadrile sanitare, dar aceasta era specială prin faptul că avioanele erau pilotate nu numai de bărbați, ci și de femei. Presa îi spunea Escadrila Albă, pentru că avioanele erau vopsite în alb, o culoare pacifistă, care permitea crucilor roșii vopsite pe fuzelaj și pe aripi să iasă foarte bine în evidență. În 1942, această escadrilă s-a aflat la Stalingrad, unde era în desfășurare una dintre cele mai mari bătălii ale celui de-Al Doilea Război Mondial. De data aceasta, avioanele nu mai erau albe, pentru că în 1941 atrăseseră atenția inamicilor sovietici, care le atacau cu prioritate, pentru că știau că erau neînarmate și, prin urmare, vulnerabile. Ei bine, Smaranda Brăescu a făcut parte din escadrila sanitară în timpul marii bătălii de la Stalingrad. Ce rol aveau aviatoarele și aviatorii escadrilei sanitare? Să transporte răniții de pe linia frontului la spitalele militare aflate mai departe de front. Au fost salvate, astfel, viețile multor sute de ostași, iar Smaranda Brăescu a participat la acest efort. Chiar dacă ea a realizat niște performanțe sportive incredibile în anii ’30, cred că participarea ei la salvarea ostașilor români răniți la Stalingrad rămâne cel mai important lucru pe care l-a făcut pentru România.

Sfârșitul

Cum și cât a avut de suferit Smaranda Brăescu din cauza regimului comunist? Aviatoarea se stingea din viață la începutul anului 1948, la puțin timp după instaurarea regimului, cum ați descrie ultimele luni din viața ei? Sfârșitul său ne apare învăluit în mister – înmormântată sub un alt nume într-un cimitir din Cluj-Napoca sau poate fugară în Franța –, cum priviți aceste ipoteze? Ce ar fi de reținut?

Nu a dori să vorbesc foarte mult despre sfârșitul Smarandei Brăescu. Suntem încă pe nisipuri mișcătoare. Știm sigur că în 1946 a intrat în conflict cu autoritățile guvernamentale comuniste. Dar alte lucruri sunt neclare. De exemplu, s-a scris că a fost dată în urmărire generală de către Ministerul de Interne după alegerile din noiembrie 1946, când ar fi semnat o scrisoare de protest, alături de alte personalități ale țării. Din documentele existente în dosarul ei la CNSAS rezultă însă altceva. A făcut parte dintr-un grup de parașutiști militari care doreau să lupte împotriva regimului. Poliția, care trecuse de partea comuniștilor, a aflat de acest grup și a operat arestări. Pe Smaranda nu au prins-o, dar în luna iunie era deja dată în urmărire generală. De fapt, din acest moment, nu mai știm nimic sigur despre ea. Poate că s-a ascuns printre călugărițe și poate că a decedat, într-adevăr, la Cluj, la 2 februarie 1948, sub cel mai răspândit nume feminin românesc: Maria Popescu. Sau, poate, așa cum rezultă dintr-un document aflat la CNSAS, a reușit să plece din țară, unde a sfârșit în anonimat.

Ce ar fi de adăugat? Ce reprezintă desemnarea anului 2022 „Anul Smaranda Brăescu”?

În încheierea, aș dori să menționez două nume. Primul este cel al doamnei Florica Ioniță, a doua româncă posesoare de brevet de parașutist și de brevet de aviator. Nu a avut performanțele Smarandei Brăescu, dar, spre deosebire de ea, are și un al treilea brevet, pe cel de planorist. Toate brevetele au fost obținute în anii 1950-1951. Doamna Ioniță are astăzi aproape 92 de ani. Trăiește în București, într-o garsonieră pe Bulevardul Lascăr Catargiu.

Al doilea nume pe care doresc să-l menționez este acela al domnului comandor (r.) Laurențiu Buzenchi, pilot de elicoptere. Domnia sa trăiește în Cluj-Napoca și este cel care a avut inițiativa ca anul 2022 să-i fie dedicat, simbolic, Smarandei Brăescu. Am menționat aceste două nume pentru că mi se pare important contextul: vorbim despre Smaranda Brăescu, dar ea are urmași și admiratori. Sunt oameni care o prețuiesc și, indiferent cât de dificil este de trăit în România, cât de descurajantă este birocrația, uneori societatea românească obține victorii morale. Desemnarea anului 2022 drept „Anul Smaranda Brăescu” este o astfel de victorie!

Smaranda Brăescu a făcut parte din grupul restrâns de doamne și domnișoare care au schimbat mentalitatea în societatea românească. Ele au demonstrat că erau la fel de capabile ca și bărbații în a-și asuma riscuri și a duce la îndeplinire o misiune grea și periculoasă, cum erau în epocă zborul cu avionul și saltul cu parașuta.

Fotografii din arhiva Muzeului Național al Aviației Române.

27
/09
/18

Dacă până acum unele vise nu ți s-au îndeplinit, înseamnă că nu le-ai transformat în obiective, ar spune Andrei Roșu. Și dacă ai crezut că un om care aleargă maratoane (la Polul Nord) și înoată Canalul Mânecii e făcut din altă carne și alte oase... înseamnă că încă nu l-ai întâlnit pe Andrei Roșu.