Joacă la Naţional, Nottara, ArCuB sau Godot Cafe. Este licenţiată în Arta actorului, absolventă a Masterului de Teatru dramatic, iar în prezent îşi desfăşoară studiile doctorale la UNATC. Despre drumul său profesional, cu bune şi mai puţin bune, ne vorbeşte actriţa Sorina Ştefănescu.
Un articol de Dana Rotaru|19 noiembrie 2014
Dana Rotaru: Îţi iubeşti meseria, pe care o faci cu pasiune, dedicaţie şi responsabilitate. De ce ai ales actoria?
Sorina Ştefănescu: Încă de foarte mică am fost fascinată de această meserie, într-un mod inexplicabil. Nu pot spune cu exactitate ce imagine aveam în mintea mea în raport cu meseria asta, mai ales că singurele mele repere erau filmele de la Hollywood, fiind prea mică pentru a merge la teatru şi a sta cuminte. Cred că mi-a plăcut foarte mult ideea de a fi într-o continuă schimbare şi căutare. Vedeam actori în roluri diferite şi mă uimea cât de naturali sunt în ipostaze deosebite.
Într-un fel şi eu ader la opinia acelor actori care spun că au ales actoria pentru că şi-au dorit să trăiască mai multe vieţi într-una singură.
Cum îţi alegi proiectele în care te implici? Care este criteriul după care faci asta?
În primul rând trebuie să îmi placă textul. Este esenţial pentru mine să cred în problematica propusă de text. Singurele proiecte pe care le-am refuzat au fost din cauză că nu am crezut în text. Apoi contează echipa cu care te implici în proiect, şi abia apoi spaţiul în care se va juca, vizibilitatea, etc.
În ce proiecte eşti implicată în prezent?
Tocmai am avut o premieră pe un text de Molière – „Mizantropul“ – în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. Spectacolul se joacă la Teatrul Nottara în regim de găzduire şi a fost produs de Asociaţia Opera Prima prin programul cultural Bucureşti 555, oferit de ArCuB şi PMB. Cu Alex am fost colegă de facultate şi am lucrat mult împreună. Mi se pare că am crescut în meseria asta unul alături de celălalt.
„Mizantropul” a fost făcut după o pauză de doi ani de când noi doi nu am mai lucrat împreună. Ştiu că voia să monteze de mult acest text şi mă bucur că a reuşit să-l facă şi că sunt şi eu parte din această echipă. Lucrez alături de oameni pe care te poţi baza, care te respectă şi care muncesc ca spectacolul să fie din ce în ce mai bun cu fiecare reprezentaţie.
Iar ca proiecte viitoare – lucrez în acest moment la două – unul la Teatrul Metropolis, un text de Woody Allen în regia lui Liviu Lucaci şi unul la TNB prin programul 9G. Pe cel de la Metropolis abia l-am început, iar cel de la 9G va ieşi la începutul lunii decembrie şi se numeşte ”Dragoste în patru tablouri”, în regia Elenei Morar.
Sorina Stefanescu, în spectacolul „Vizita bătrânei doamne“, regia: Alexander Morfov, Teatrul Național București. Foto: Augustin Bucur
Ce te interesează în lucrul cu un regizor?
Mă interesează în primul rând ca, atunci când începem lucrul la un spectacol, să căutăm în profunzime sensurile textului ales, să găsim un mesaj al poveştii pe care vrem s-o spunem, să ne dăm timp să înţelegem cu adevărat ce a scris autorul şi ce putem personaliza noi în raport cu „partitura” scrisă.
Îmi doresc ca regizorii cu care lucrez să aibă răbdare, dar e greu, dacă ne gândim la ritmul în care trăim acum. Totul trebuie să se mişte foarte repede, altfel e etichetat drept ineficient. Or, în teatru eu nu cred că ar trebui să fie aşa, dimpotrivă. Nu poţi să-l înţelegi şi să-l joci pe Shakespeare dacă te gândeşti la el doar 5 minute pe zi. Aşa cred eu.
Vorbeşte-ne de experienţa UNATC!
Am absolvit UNATC cu rolul Maria Efimovna Grekova, din spectacolul „Platonov”, în regia lui Liviu Lucaci. E unul din spectacolele mele de suflet şi a însemnat un reper pentru mine. Am fost o distribuţie de douăzeci de oameni care s-au completat armonios şi au reuşit să scoată premiera spectacolului în doar trei săptămâni.
Probabil am o nostalgie legată de acest spectacol şi pentru că Cehov este autorul meu preferat şi, fiind în şcoală, am lucrat într-un mediu protejat, relaxat, de laborator. Pentru mine şcoala a fost foarte importantă. Am avut nişte profesori dedicaţi care au investit în mine: Adriana Popovici, Liviu Lucaci, Mirela Gorea.
Ei m-au învăţat primii paşi în această meserie şi vreau să le mulţumesc pentru răbdarea şi timpul pe care ni le-au acordat atât mie, cât şi colegilor mei.
Cum este piaţa de spectacole pentru un tânăr actor în România?
Dificilă. Ca tânăr actor e important să lucrezi mult, dar şansele sunt puţine… şi atunci singura soluţie e să îţi produci singur spectacolele. Ţin minte că atunci când eram studentă am auzit un tânăr actor spunând că „la început teatrul se face cu bani de acasă”. Abia când am terminat facultatea am înţeles ce înseamnă asta.
Nu e o regulă, dar cred că pentru majoritatea aşa se întâmplă. Ceea ce mă bucură, însă, este faptul că greutăţile pe care le-am întâmpinat nu mi-au diminuat bucuria de a juca, de a face meseria asta.
Ce înseamnă pentru tine să lucrezi la carieră?
Acum un an aş fi răspuns la întrebarea asta cu ”Să joci mult, să ai proiecte, să fii văzut”. Acum cred că e important să joci în lucruri care să te reprezinte, să mergi la castinguri (dacă afli de ele), să fii văzut şi, obligatoriu, să faci o dată pe an un workshop sau o întâlnire cu alţi actori ca să ieşi un pic din confortul tău şi să scapi de ”părerile” pe care le ai despre teatru. Mă inspiră foarte mult actorii cu experienţă de 20-30 ani care au încă prospeţimea de a o lua de la zero cu fiecare proiect.
Care este idealul tău în profesie?
Să reuşeşti să te întreţii financiar jucând în spectacole şi filme în care crezi, nefiind obligat să scazi ştacheta.
în spectacolul „Nu sunt Turnul Eiffel“, în regia Mariei Rotar, la Godot Cafe Teatru
Care sunt proiectele tale?
În afară de proiectele pe care le-am menţionat mai sus urmează să încep un nou spectacol cu Alexandru Mâzgăreanu la Teatrul Notarra. Şi, după premieră, îmi propun să caut un workshop la care să particip anul viitor şi să mă inspire pentru viitoarele proiecte şi căutări.
Fotografia din deschidere – cu Vlad Udrescu, în spectacolul „Mizantropul“, regia: Alex Mâzgăreanu, Teatrul Nottara. Foto: Radu Tuţă
