„Sound Codes of Romania”, un playlist inedit care aduce împreună tehnologia și tradiția
https://www.ziarulmetropolis.ro/sound-codes-of-romania-un-playlist-inedit-care-aduce-impreuna-tehnologia-si-traditia/

Pentru prima dată în România, o clădire de birouri găzduieşte o experienţă culturală care aduce împreună tehnologia de ultimă generaţie şi elemente tradiţionale româneşti.

Un articol de Liliana Matei|22 ianuarie 2020

Între 21 și 23 ianuarie, în  lobby-ul inteligent al clădirii Globalworth Tower, vor fi expuse covoare tradiționale românești, care vor avea țesut un QR code. Odată scanat, acesta va trimite utilizatorii către un playlist dedicat în aplicația Spotify – Sound Codes of Romania, unde vor putea fi ascultate sunete tradiționale românești, emblematice pentru diferite zone din țară: Cobza din Moldova, Buciumul din Bucovina, Păsările din Delta Dunării, Mocănița din Maramureș, Moara din Dobrogea și Toaca din Neamț. Sound Codes of România este un proiect care redă, într-un mod inedit, atmosfera identității naționale.

Pentru o experiență 100% autentică, Globalworth are și un invitat special. Un meșteșugar popular din Râmnicu Vâlcea va țese, în timp real, pe parcursul celor 3 zile, un covor tradițional românesc. Întregul proces al acestui meșteșug va putea fi admirat de toți cei care vor vizita lobby-ul Globalworth Tower din București.

Prin această inițiativă, Globalworth își propune să aducă în prim plan rolul pozitiv al tehnologiei, inclusiv în contextul sentimentului de identitate culturală.

„Acest proiect s-a născut din dorința noastră de a aniversa 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, într-un mod inedit pentru generația de astăzi, consumatoare de muzică și tehnologie. Zilnic, peste 100.000 de vizitatori calcă pragul clădirilor noastre. Peste jumătate dintre aceștia sunt mileniali, generația cea mai activă social, care trăiește pentru experiențe necondiționate de timp și de spațiu. Fiind atenți la preocupările și starea de bine a celor care își petrec timpul în clădirile noastre, am ajuns să realizăm un proiect care, prin intermediul tehnologiei, conectează generația de astăzi cu elemente care definesc patrimoniul nostru cultural”, spune Georgiana Oltenescu, Head of Marketing & Communication Globalworth.

La începutul anului trecut, Globalworth a lansat Globalworth District, primul cartier art& tech din România, care își propune să promoveze tânăra generație de artiști români și să aducă evenimentele culturale mai aproape de comunitate. Aceasta inițiativă transformă clădirile de birouri în spații neconvenționale care găzduiesc și susțin arta și tehnologia. De-a lungul anului, Globalworth District a găzduit festivaluri de artă vizuală, instalații interactive, inovații tehnologice și concerte live în clădirile de birouri.

Globalworth este o companie imobiliară listată la Bursa de Valori de la Londra, care activează în România și Polonia, unde a devenit principalul investitor pe piața imobiliară din cele două țări. În Polonia, compania deține participația majoritară în Globalworth Polonia, un investitor care activează pe piața poloneză de real estate, listat la Bursa de Valori din Varșovia. Globalworth dezvoltă și gestionează direct clădiri de birouri și în sectorul de logistică/industrie ușoară, în locații premium, care generează venituri din închirierea de spații către companii de top din întreaga lume. Gestionat de peste 170 de profesioniști în România și Polonia, portofoliul companiei are o valoare totală de aproximativ 2,5 miliarde de euro. Peste 90% din acesta este reprezentat de active producătoare de venit, închiriate către aproximativ 500 de companii naționale și multinaționale.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Goethe-Institut București este în căutare de minți creative pentru dezvoltarea unor jocuri video autentice, relevante din punct de vedere social. În acest scop, organizează un game jam inedit de 48 de ore hibrid, între 7 și 9 octombrie 2022. Dezvoltarea jocului se va desfăşura online iar cei din Bucureşti pot participa la evenimentul de deschidere la sediul Goethe-Institut.

12
/09
/22

GREEN HOURS LIVE(S) caută povești și istorii personale legate de Green Hours, pe care le va transforma într-o instalație multimedia.