Spania la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/spania-la-teatrul-odeon/

Institutul Cervantes din Bucureşti, în colaborare cu Teatrul Odeon, organizează două spectacole-lectură, în cadrul Întâlnirilor literare hispano-române la Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|1 Decembrie 2018

Începute în luna octombrie 2018, aceste întâlniri literare au reunit o serie de dialoguri, lecturi, mese rotunde şi lansări de carte între scriitori de limbă spaniolă, scriitori români şi editori din cele două spaţii culturale. Ele se vor încheia cu aceste două spectacole-lectură din dramaturgia contemporană de limbă spaniolă, traduse în română şi regizate de doi regizori români cunoscuţi. Intrarea este liberă. Spectacolele se vor desfăşura în Sala Studio a Teatrului Odeon.

Marţi 4 decembrie 2018, ora 19.30, Sala Studio a Teatrului Odeon

Memento mori de Borja Ortiz de Gondra (spectacol lectură) – traducere de Florin Galiş

Regia: Andrei Măjeri

Cu: Oana Ștefanescu, Sabrina Iașchevici, Ruxandra Maniu, Alexandru Papadopol, Marius Stănescu, Silvian Vâlcu.

Trei femei de succes în profesiile lor. Sofia, mama, o fotografă renumită, tocmai a primit un important premiu internațional pentru o fotografie care a declașat în ea un blocaj din pricina căruia nu mai poate lua aparatul de fotografiat. Irene, fata cea mare, cunoscut reporter de război, încearcă să compenseze faptul că s-a săturat de profesia ei, adoptând un copil din Afganistan. Carlota, mezina, medic rezident, decide să plece în Africa urmându-și soțul, un diplomat care tocmai a fost trimis la post într-o țară până de curând în război civil.

Aflată în Africa, Sofia va fotografia un orfelinat straniu, lucru ce generează o serie de dileme neașteptate: până unde îi este permis unui fotograf să se apropie de subiecții fotografiați, ce se întâmplă cu un jurnalist dacă știrea îi implică propria familie, e legitim să ascundem informații dacă ele ne afectează în mod direct? O dramă despre bunele intenții și despre trecuturi ascunse.

Miercuri 5 decembrie 2018, ora 19.30, Sala Studio a Teatrului Odeon

Un al treilea loc de Denise Despeyroux (spectacol lectură) – traducere Alina Cantacuzino

Regia: Bobi Pricop

Cu: Nicoleta Lefter, Ruxandra Maniu, Cosmina Stratan, Alexandru Papadopol, Gabriel Pintilei, Silvian Vâlcu.

Piesa, o comedie dramatică, vorbește despre relația dintre bărbat și femeie; o relație complicată, plină de obstacole. Șase personaje, profund nevrotice, încearcă să se cunoască și, de ce nu, să se iubească. Șase oameni, aflați în căutarea unui loc în care să se întâlnească. Bărbați și femei ce mizează pe iubirea curtenitoare, pe cea obsesivă ori pe cea tragică, devenind deopotrivă călăi și victime. În fapt, tânjind cu toții să comunice cu adevărat ori să descopere, pur și simplu, un al treilea loc; un loc fără minciuni și fără secrete.

Spectacolele lectură vor fi urmate de discuţii cu publicul, în prezenţa autorilor, moderate de criticul de teatru Silvia Dumitrache.

Denise Despeyroux (n. Uruguay) este regizoare, actriţă, scenaristă. Are peste 15 piese puse în scenă în teatre celebre din Madrid, Barcelona, Buenos Aires şi Montevideo. A obţinut diferite premii ca autor dramatic şi regizoare: Premiul Federico García Lorca în 2005 pentru primul său text, Terapia, şi Premiul pentru Cel mai Bun Spectacol la cea de-a 15-cea „Mostră de Teatru“ din Barcelona în 2010 pentru piesa La muerte es lo de menos (Moartea nu contează). Opera sa La Realidad (Realitatea) a fost printre finalistele Premiului Max Revelación, 2013.

Borja Ortiz de Gondra (n. Bilbao, Spania, 1965) este regizor şi dramaturg. Premiera primei sale piese a avut loc în 1999 la Centrul Dramatic Naţional al Spaniei. De atunci şi până în prezent piesele sale au fost prezente cu regularitate pe scenele din Spania şi America Latină, iar multe dintre ele au fost traduse în germană, cehă, finlandeză, franceză, italiană şi portugheză: Duda razonable (Îndoială rezonabilă), Memento mori, El barbero de Picasso (Bărbierul lui Picasso) sau Dedos (vodevil negro) [Degete  (vodevil negru)]. În prezent se împarte între Madrid şi New York realizând adaptări şi traduceri din clasici spanioli sau din mari autori anglosaxoni. De asemenea predă scriere creativă de teatru la Teatrul Cuarta Pared din Madrid, unde s-au format mulţi dintre autorii noilor generaţii. A primit Premiul „Marqués de Bradomín”, Premiul „Calderón de la Barca” şi Premiul Max pentru cel mai bun dramaturg al anului în Spania, în 2018.

08
/11
/19

Joi, 7 noiembrie, de la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara, FEST-FDR prezintă „Medea’s boys”, o producție Teatrul Apollo 111, un spectacol necesar pentru o societate în care discriminarea de gen a dominat întotdeauna viața, în toate aspectele ei.

08
/11
/19

„The Romanians: 30 Years of Cinema Revolution”, cel mai amplu program dedicat vreodată cinematografiei românești în Statele Unite ale Americii, care celebrează în 30 de filme trei decenii de cinema de după căderea regimului comunist, va avea loc la Film Forum din New York între 15 și 26 noiembrie 2019.

07
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Pentru spectatorul român, filmul "Maria, Regina României" (2019), de Alexis Sweet Cahill, vine ca o ciudăţenie. E egal diferit de Noul Val şi de fostele filme pretins istorice de tip Sergiu Nicolaescu şi arată mai degrabă ca o producţie britanică de televiziune, doar că se vorbeşte şi româneşte.

07
/11
/19

Proiecțiile de film continuă la Centrul Ceh, iar zilele de luni și marți, 11 și 12 noiembrie, nu fac excepție. Documentary Mondays aduce „Citizen Václav Havel Goes on Vacation”, pe când „My Sweet Little Village” se vede la Fiction Tuesdays.

07
/11
/19

ICON production anunță premiera în cinematografe a documentarului PALAT PENTRU POPOR regizat de Boris Missirkov și Georgi Bogdanov, ce va avea loc pe 15 noiembrie. Selectat în competiția oficială DOK Liepzig anul trecut, filmul spune poveștile a cinci dintre cele mai emblematice și mai reprezentative clădiri ale fostului bloc socialist.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

05
/11
/19

Alexandru Catrina, prietenul Ziarului Metropolis, a realizat un emotionant clip In Memoriam, dedicat legendarul vocalist al formației Compact, Leo Iorga, care s-a stins din viață sâmbătă, 2 noiembrie, la vârsta de 54 de ani. 

05
/11
/19

„Întotdeauna revoluțiile sociale, revoluțiile politice au fost subliniate de teatru: veți descoperi întotdeauna, în forma dramatică, în forma de spectacol, un produs al evoluției umane. Teatrul Național continuă acest drum fundamental. Societatea se va dezvolta prin teatru, prin adevăr” - cu aceste cuvinte a deschis Ada Hausvater FEST-FDR2019.

05
/11
/19

Pe parcursul lunii noiembrie, în weekend-uri, de la ora 11:00, Unteatru de copii învită publicul la spectacolele dedicate publicului tânăr și foarte tânăr din București, care se vor desfășura în datele de 9, 10, 17 și 23 noiembrie 2019, la Teatrul UNTEATRU (Sfinții Apostoli 44).

Page 4 of 841« First...23456...102030...Last »