Spectacol de flamenco pe scena Teatrului Odeon, de Ziua Naţională a Spaniei
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacol-de-flamenco-pe-scena-teatrului-odeon-de-ziua-nationala-a-spaniei/

Ambasada Spaniei şi Instituto Cervantes din Bucureşti organizează, în colaborare cu Teatrul Odeon din capitală, marţi, 8 octombrie, orele 19:00, la Sala Majestic a Teatrului, spectacolul de muzică şi dans flamenco „Fluye” susţinut de chitaristul José María Gallardo del Rey şi dansatoarea Ana Morales. 

Un articol de Petre Ivan|24 septembrie 2019

Acest spectacol, organizat cu ocazia Zilei Naţionale a Spaniei (care se sărbătoreşte la 12 octombrie), îmbină armonios piese de origine flamenco, precum bolero, fandango şi soleá cu câteva dintre cele mai cunoscute lucrări de muzică clasică spaniolă precum Sevilla de Isaac Albéniz, Farruca de Manuel de Falla sau Cântecele populare ale lui Federico García Lorca, printre altele.

Biletele pot fi achiziţionate online: www.teatrul-odeon.ro sau de la Agenţia de Bilete a Teatrului Odeon din Bucureşti (Calea Victoriei, 40-42), luni-duminică, orele 11:30-19:00, cu pauză între 14:30-15:00.

Chitaristul José María Gallardo del Rey şi dansatoarea Ana Morales îşi unesc arta şi talentul într-un spectacol de flamenco de maximă acurateţe şi eleganţă. Recitalul este un omagiu adus unei perioade de glorie a muzicii spaniole, a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în care se produceau cu absolută normalitate schimburi şi împrumuturi de cunoştinţe între stilurile clasic şi flamenco.

JOSÉ MARÍA GALLARDO DEL REY

Artist cu o pregătire şi cunoştinţe muzicale neobişnuite în lumea chitarei, este unul dintre soliştii cei mai solicitaţi de către orchestrele din lumea întreagă, fiind recunoscut la nivel mondial pentru interpretările strălucite şi tehnica impecabilă. Pregătirea sa de chitarist clasic a fost îmbogăţită de legătura intensă pe care o are cu genul flamenco. Vasta sa pregătire în domeniul muzical i-a permis să dezvolte multiple faţete precum cea de compozitor, director şi consultant artistic.

În 1990 a realizat orchestraţia piesei “Concierto de Aranjuez”, a compozitorului Joaquín Rodrigo, interpretată la Osaka (Japonia) de Telemann Chamber Orchestra, cu un solist de excepţie: Paco de Lucía. A colaborat cu profesionişti de talia lui Plácido Domingo, Elina Garança şi Teresa Berganza.

Compozitor de prestigiu, lucrările sale sunt interpretate în cadrul celor mai importante festivaluri de muzică şi coregrafiate de nume celebre din lumea dansului, precum María Pagés, Víctor Ullate sau Lola Greco. A susţinut concerte în prestigioase instituţii muzicale, precum Carnegie Hall, Opera din Tokio, Konzerthaus din Viena şi Opera din Paris, printre multe altele.

ANA MORALES

Ana MOrales.®Paco Lobato

Se naşte la Barcelona şi încă de la o vârstă fragedă, începe să manifeste interes pentru dans, o pasiune care o va transforma pe Ana Morales într-unul dintre reperele dansului flamenco ale momentului. Este o artistă cu o vastă cunoaştere şi stăpânire a acestui limbaj, în care experimentează în permanenţă. Şi-a început pregătirea la Conservatorul din oraşul său natal în dans clasic şi flamenco, o dualitate ce i-a permis să dobândească o versatilitate pe care o pune în practică şi o dezvoltă fără limite în creaţiile sale.

Paşii i-au fost îndrumaţi de maeştri precum Rafael Campallo, Alejandro Granados, Juana Amaya, Eva la Hierbabuena, Isabel Bayón şi Andrés Marín, printre alţii.

Traiectoria sa a fost recunoscută prin numeroase premii, printre care se remarcă Trofeul “Giraldillo” la Bienala de Dans de la Sevilla (2019), cele trei distincţii obţinute în cadrul Premiilor Lorca (2019) pentru cea mai bună coregrafie, interpretare feminină şi spectacol flamenco, Premiul “Desplante” la Festivalul Internaţional Cante de las Minas (2009) sau Premiul pentru dans liber la Concursul Naţional de Dans Flamenco La Perla de Cádiz (2004), pentru a menţiona doar câteva dintre acestea.

Organizatori: Ambasada Spaniei şi Instituto Cervantes din Bucureşti

Partener: Teatrul Odeon din Bucureşti

Sponsori: FCC, GARANTIBANK, ACCIONA, EPTISA, INDRA.

Foto: Spectacol de flamenco – facebook

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.