Spectacol-eveniment la ONB: ,,Elixirul dragostei”, sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacol-eveniment-la-onb-elixirul-dragostei-sub-bagheta-dirijorului-italian-david-crescenzi/

Iubitorii genului liric sunt invitaţi la ONB, sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 19:00, la una dintre creaţiile de operă îndrăgite în întreaga lume.

Un articol de Andrada Văsii|9 aprilie 2013

După Gala Giuseppe Verdi – Richard Wagner: 200 de ani de la naştere, la care au participat soliştii români de renume internaţional Valentina Naforniţă, Alexandru Badea şi Dan Paul Dumitrescu, Opera Naţională Bucureşti (ONB) continuă seria evenimentelor printr-o reprezentaţie a spectacolului Elixirul dragostei (L’Elisir d’amore) de Gaetano Donizetti.

Astfel, iubitorii genului liric sunt invitaţi la ONB, sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 19:00, la una dintre creaţiile de operă îndrăgite în întreaga lume. Oaspeţii serii vor fi soprana Tatiana Lisnic, care a colaborat cu dirijori importanţi ca Riccardo Muti, Antonio Pappano şi Marcello Viotti, tenorul Ştefan Pop, câştigător al Concursului Operalia care cântă la Hamburg, Moscova, Londra, Milano etc., precum şi basul Alin Anca, viitor solist al Operei din Hamburg.

Evenimentul marchează totodată participarea dirijorului David Crescenzi, de origine italiană, absolvent al Conservatorului Gioachino Rossini din Pesaro, muzician cu o variată activitate artistică în Italia şi în România.

Capodoperă a compozitorului Gaetano Donizetti, opera Elixirul dragostei este pusă în scenă de regizorul italian Marco Gandini, care a lucrat pe scene importante din Italia şi din întreaga Europă, colaborând inclusiv cu celebrul regizor Franco Zeffirelli. Despre povestea care stă la baza acestei producţii la Bucureşti, regizorul italian susţine:

Povestea şi muzica din Elixirul dragostei sunt într-un anume fel contemporane, nu conţin elemente care să trimită la o epocă anume. Astfel, înţelegem prin ele tema etern valabilă a unui tânăr îndrăgostit, cu puţină experienţă de viaţă, care crede cu tărie în puterea unui medicament care să-l ajute în dragoste.

 Info:

Biletele sunt disponibile la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti, precum şi online, pe http://tickets.operanb.ro.

L’Elisir d’amore (Elixirul dragostei)

Sâmbătă, 13 aprilie, ora 19:00

Opera Naţională Bucureşti

Operă comică în două acte de Gaetano Donizetti
Libretul de Felice Romani, după un libret de Eugène Scribe pentru opera Le philtre de Daniel-François Auber
spectacol în limba italiană

Distribuţia:

Adina – Tatiana Lisnic (solistă invitată)
Nemorino – Ştefan Pop (solist invitat)
Belcore – Şerban Vasile
Dulcamara – Alin Anca (solist invitat)
Gianetta – Cristina Eremia

10
/09
/19

În peisajul cultural al orașelor din România, Sfântu Gheorghe se detașează prin multitudinea de festivaluri și evenimente pe care le desfășoară cu regularitate. Între acestea, Festivalul de Arte Contemporane pulzArt este cel care, de șapte ani, continua să își surprindă publicul prin promovarea unor noi moduri de gândire în ceea ce priveşte arta, oferindu-i prilejul de a veni în contact cu o varietate de forme de exprimare artistică din lumea întreagă, reunite prin originalitate, inovație și neconvențional.

09
/09
/19

Dirijorul Ion Marin a anunțat o nouă colaborare extraordinară cu binecunoscutul pianist Lang Lang și Orchestra Simfonică din San Francisco, în data de 21 octombrie 2019. Acesta este doar primul dintr-o serie de evenimente în colaborare cu Lang Lang, următorul având loc în 2020, la Praga, pe O2 Arena, una dintre cele mai mari săli din lume, cu aproape 20.000 de locuri.

06
/09
/19

TVR vă invită să vă bucuraţi de magia concertelor transmise în direct. Pe 5 septembrie, de la ora 19.30, a fost difuzat concertul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin. Marţi, 10 septembrie , de la ora 20.00 – transmisiune TVR 3 în simulcast cu TRINITAS TV, în direct de la Sala Palatului: concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret.

06
/09
/19

Soprana VERONICA CANGEMI și-a anunțat indisponibilitatea pentru concertul din data 8 septembrie, din motive de sănătate. Concertul programat se va desfășura normal, la aceeași oră (22.30), la Ateneul Român. ANNA MARIA LABIN va prelua rolul Leocastei în spectacolul programat de Academia Bizantină pe data de 8 septembrie, cu opera Giustino a lui Vivaldi.

05
/09
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 18 septembrie 2019, începând cu ora 19.00, concertul  Enescu pe înțelesul tuturor. În program se vor regăsi Cele șapte cântece pe versuri de Clement Marot op. 15 de George Enescu, interpretate de către soprana Zsuzsana Cerveni și pianista Luminița Berariu, precum și lucrări pentru pian solo în interpretarea pianistei Ioana Maria Lupașcu.

05
/09
/19

Într-un interviu din 1986, Mercury spunea: „Urăsc să fac același lucru din nou, din nou și din nou. Îmi place să văd ce se întâmplă acum în muzică, film și teatru și să încorporeaz toate aceste lucruri în munca mea”. Se împlinesc, astăzi, 5 septembrie, 73 de ani de la nașterea legendarului Freddie Mercury, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi ai secolului.

04
/09
/19

Astăzi, 4 septembrie, la Ateneul Român, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, cele mai tainice încăperi din castelul Prințului Barbă Albastră vor dobândi o materializare simbolică prin sunet și imagine, în concertul Orchestrei Naționale Simfonice a Radiodifuziunii Poloneze, sub bagheta lui Cristian Mandeal și în viziunea regizorală și multimedia a Nonei Ciobanu.