Spectacole ale Operei Naţionale Bucureşti, în perioada 24-28 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacole-ale-operei-nationale-bucuresti-in-perioada-24-28-octombrie/

„Simfonia fantastică” de Hector Berlioz, „Turandot” de Giacomo Puccini, „Hansel şi Gretel” de Engelbert Humperdinck, ori „Giselle” de Adolphe Charles Adam sunt câteva dintre spectacolele programate de Opera Naţională Bucureşti (ONB), în perioada 24-28 octombrie. Potrivit Biroului de presă al primei scene lirice a ţării, miercuri, 24 octombrie, la Sala Mare este programat spectacolul de […]

Un articol de Andrada Văsii|25 octombrie 2012

„Simfonia fantastică” de Hector Berlioz, „Turandot” de Giacomo Puccini, „Hansel şi Gretel” de Engelbert Humperdinck, ori „Giselle” de Adolphe Charles Adam sunt câteva dintre spectacolele programate de Opera Naţională Bucureşti (ONB), în perioada 24-28 octombrie.

Potrivit Biroului de presă al primei scene lirice a ţării, miercuri, 24 octombrie, la Sala Mare este programat spectacolul de dans contemporan „Simfonia fantastică” de Hector Berlioz, care poartă semnătura balerinului şi coregrafului Gigi Căciuleanu, o incursiune în lumea visului, în care imaginea iubitei se împleteşte cu cea a unei societăţi uneori monotonă, alteori dinamică, şi în care sentimentul se exprimă cel mai adesea prin mişcare.

În aceeaşi seară, la Sala Studio iubitorii dansului sunt invitaţi la o „Seară Gershwin”, un spectacol muzical – coregrafic, spectacol al Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” (SEOB) din cadrul ONB. Protagoniştii serii sunt solistele Mădălina Stan şi Sorana Negrea, alături de tenorul Filip Ristovski, acompaniaţi de pianista Lidia Butnariu, care aduc împreună, în Sala Studio, prin muzică, o seară 100% americană.

Pe afişul ONB figurează, joi, opera „Turandot” de Giacomo Puccini, iar vineri, „Un ballo in maschera” („Bal mascat”) de Giuseppe Verdi, un spectacol de operă în limba italiană.

Un spectacol muzical – coregrafic pentru copii – „Cutia cu jucării” de Claude Debussy va avea loc, sâmbătă, la Sala Studio, jucăriile urmând a prinde viaţă într-o poveste de dragoste.

Tot sâmbătă, la Sala Mare este programat un concert aniversar Marina Krilovici, în care ONB are privilegiul de a o readuce pe scena sa, în aplauzele publicului, pe celebra soprană de talie internaţională, cu o carieră demnă de invidiat.

Micuţii sunt din nou invitaţi, duminică dimineaţa, la Sala Mare, la spectacolul „Hansel şi Gretel”, care prezintă o spectaculoasă producţie, transpusă în muzică de Engelbert Humperdick, în seara aceleiaşi zile fiind programată „Giselle” de Adolphe Charles Adam, una dintre lucrările de seamă ale baletului clasic.

 

Sursa: Agerpres

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

14
/01
/15

O scrisoare de mână a unei supravieţuitoare de pe Titanic, o aristocrată din Anglia care a scăpat din naufragiu cu ajutorul unei bărci de salvare aproape goale şi care a fost criticată apoi din această cauză, va fi scoasă la licitaţie, iar organizatorii o evaluează între 4.000 şi 6.000 de dolari.

14
/01
/15

Valentin Nicolau, proprietarul grupului editorial Nemira, a fost ataşat de-a lungul vieţii sale atât de industriile cărţii şi teatrului, în calitate de scriitor şi dramaturg, dar şi de audiovizual, fiind preşedinte-director general al Televiziunii Române, în perioada 2002 şi 2005.

14
/01
/15

Supravieţuitorii de la săptămânalul de satiră Charlie Hebdo au publicat, astăzi, primul număr de după atentat, pe a cărui primă pagină apare un Mahomed cu lacrimi în ochi, în urma atacurilor armate care au bulversat Franţa, o ţară care a intrat în "război împotriva terorismului"

13
/01
/15

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu marchează ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu şi Ziua Naţională a Culturii printr-o serie de recitaluri de poezie programate pe tot parcursul lunii ianuarie, în mai multe spații publice ale Sibiului (Librăria Habitus, ArtCafe), în licee și școli generale.

13
/01
/15

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio.

13
/01
/15

Documentarul "Lumea lui Geo Saizescu", de Dan Doroftei, despre viaţa şi creaţia cineastului prezentate prin poveşti spuse Maia Morgestern, Sebastian Papaiani şi Ileana Stana Ionescu, va fi proiectat pe 14 ianuarie, de la ora 19.30, la Cinema Union din Bucureşti.

13
/01
/15

Liam Neeson a restabilit ordinea în box office-ul românesc, week-end-ul trecut, şi s-a impus ca lider absolut al încasărilor, generând venituri de peste 1.500.000 RON şi un număr de aproximativ 80.000 spectatori, odată cu premiera filmului ,,Taken 3: Teroare în L.A.” pe marile ecrane din România.