Spectacole de la Sibiu, difuzate online, în decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacole-de-la-sibiu-difuzate-online-in-decembrie/

Peste 67 de evenimente – spectacole de teatru, dans, concerte, filme, spectacole outdoor sau conferinţe speciale – sunt oferite publicului, în format digital, în luna decembrie de Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Un articol de Liliana Matei|11 decembrie 2020

Demersul susținut de digitalizare a celor mai importante producții TNRS continuă și în decembrie. Astfel, spectatorii Naționalului sibian sunt invitați să urmărească în format high definition, pe lângă spectacolele deja existente în programele lunilor anterioare, „Maternal”, spectacol semnat de Radu Nica, pe baza textului scris de Alexandra Badea, care va fi difuzat pe 19 și 26 decembrie. Spectacolul este în limba română, cu subtitrare în engleză. Biletele pot fi cumpărate accesând adresa https://www.tnrs.ro/program.

Alte cinci titluri din repertoriul TNRS vor fi difuzate în luna decembrie pe TNRS – Scena Digital – „Opinia Publică”, regia Theodor-Cristian Popescu, „LIVE”, regia Bobi Pricop, „Tom și Jerry 2.0”, regia Florin Piersic Jr., „Felii”, un spectacol de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii, și „Moroi”, regia Alexandru Dabija.

FITS se achită de promisiunea făcută publicului său, continuând în decembrie, timp de 4 zile pe săptămână, seria redifuzărilor gratuite de evenimente găzduite în cadrul ediției 2020. Cea de-a șasea – și ultima – lună a redifuzărilor gratuite își încheie periplul prin universul teatrului și al artelor spectacolului în format digital cu o serie de nume marcante ale scenei contemporane: Eugenio Barba, Jan Lauwers, Guo Xiaonan, Gigi Căciuleanu, Eimuntas Nekrošius și mulți alții. Evenimentele sunt difuzate gratuit în fiecare sâmbătă, duminică, luni și marți din luna decembrie, exclusiv pe site-ul: https://www.sibfest.ro/fits-online.

„Am reușit în acest an să fim alături de publicul nostru încă din perioada stării de urgență decretată de autorități la începutul anului. Ne-am reinvetat și regândit activitatea astfel încât spectatorii noștri, care altă dată umpleau în număr atât de mare sălile de spectacolem să aibă posibilitatea de a se bucura online de spectacolele TNRS și FITS. Considerăm că cifrele absolut uluitoare de audiență online pe care le-am înregistrat în acest an sunt o confirmare a faptului că publicul a apreciat oferta noastră culturală. Continuăm să ducem lucrurile mai departe, continuăm efortul de digitalizare a repertoriului curent, dar și producția de noi spectacole pentru mediul digital și suntem convinși că surprizele pe care le pregătim publicului vor fi pe placul tuturor” , spune Constantin Chiriac, director general TNRS

Toate evenimentele vor fi transmise pe canalele de comunicare online ale TNRS și FITS.

Foto: TNRS/ Dan Susa

02
/08
/14

De pe 8 până pe 23 august, Caravana Filmelor NexT se opreşte în parcuri, pe pajişti, în grădini sau pieţe centrale în opt oraşe din ţară. Spectatorii vor putea viziona în aer liber o parte din cele mai bune scurtmetraje văzute de-a lungul timpului în sălile de cinema în cadrul Festivalului de Film NexT.

02
/08
/14

Nu se întâmplă zilnic să stai într-o cameră luxoasă în hotelul Corinthia din Londra și să ți se aducă pe tavă vedete de la Hollywood, să le întrebi cam ce vrei tu, iar ele chiar să ți se răspundă. Îi aștept pe James Gunn, regizor, Dave Batista, Chris Pratt (Zero Dark Thirty), Vin Diesel (Fast and Furious), Zoe Saldana (Avatar), Karen Gillan, actori.

01
/08
/14

Cea de-a treia ediţie a Festivalul Internaţional de Arte Noi INNERSOUND (Bucureşti, 17-20 septembrie 2014), care aduce în Capitală artişti din Olanda, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Polonia sau Chile, lansează o competiţie dedicată fotografiei. Lucrările selectate vor fi expuse timp de o lună în clubul InSpayer Batiştei.

01
/08
/14

Prezentat în cadrul secțiunii competitive “Un certain regard” la Cannes 2014, cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Asia Argento, “Incompresa”/ “Misunderstood”, va fi proiectat în premieră la Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, la București.

01
/08
/14

Moartea celebrului cascador Szobi Cseh i-a îndurerat pe actorii şi regizorii români care au aflat vestea în această dimineaţă. “A fost un artist adevărat, un camarad desăvârşit. Calcula totul exact. A făcut din profesia asta o adevărată artă", a spus Ion Besoiu, despre fostul său coleg.

01
/08
/14

Uniunea Armenilor din România, în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și Primăria Municipiului Bucureşti, organizează în perioada 1-3 august 2014 cea de-a doua ediție a Festivalului Strada Armenească, care va avea loc în cadrul complexului armenesc (curtea interioară a Bisericii Armenești, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească).