Spectacolul Felii o readuce pe Ofelia Popii pe scenă
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-felii-o-readuce-pe-ofelia-popii-pe-scena/

Spectacolul „Felii” de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii, de la teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, va avea două reprezentaţii speciale luna aceasta la Târgu Mureş şi Sibiu.

Un articol de Andrada Văsii|4 septembrie 2013

Spectacolul Felii de Lia Bugnar, cu Ofelia Popii, de la teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, va avea două reprezentații speciale luna aceasta la Târgu Mureș și Sibiu. 

Spectacolul Felii a avut premiera pe data de 2 octombrie 2011 şi are la bază un scenariu emoţionant scris de Lia Bugnar. Producția o aduce pe scenă pe Ofelia Popii, care interpretează cameleonic rolul a şapte personaje, şapte femei al căror destin se schimbă odată cu moartea unui bărbat.

Spectacolul Felii se bucură, de asemenea, de o versiune radiofonică, în regia lui Gavriil Pinte, prezentată în premieră la Teatrul Naţional Radiofonic, în cadrul proiectului „Dramaturgi români contemporani”. Mai mult decât atât, acest spectacol i-a adus Ofeliei Popii premiul UNITER pentru „cea mai bună actriță într-un rol principal”.

Spectacolul Felii- reprezentație specială

Prima reprezentație a spectacolului va avea loc joi, 5 septembrie, ora 19:00, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul teatral este organizat de Consiliul Judeţean Mureş, în cadrul programului „100 de ani de cultură în Mureş” dedicat Centenarului Palatului Culturii din acest oraș. Intrarea publicului este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Spectacolul Felii va avea cea de-a doua reprezentație în această lună, duminică, 29 septembrie, ora 19:00, pe scena Teatrului Național din Sibiu.

Spectacolul Felii

Biletele pentru spectacol au fost puse în vânzare atât la Agenția Teatrală din Sibiu (bvd. Nicolae Bălcescu nr. 17), cât și online prin eventim.ro. Prețul unui bilet este de 15 lei, respectiv 10 lei cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari.

Info:

Spectacolul Felii produs de către Teatrul Național din Sibiu a mai fost prezentată în cadrul Festivalului Național de Teatru de la București, în cadrul Festivalului Internațional „Zile și Nopți de Teatru European la Brăila”, precum și la Alba Iulia în cadrul Festivalului „Dilema Veche”.

Foto credit: Aniko Jakab, spectacolul Felii

04
/01
/16

În România, anul 1989 s-a încheiat cu o revoluţie, nimeni nu a uitat, iar revoluţia aceasta a devenit o graniţă între viaţa de dinainte şi cea de după. Spectacolul „Anul dispărut. 1989”, care tocmai a avut premiera la Teatrul Mic, este despre viaţa de dinainte.

02
/01
/16

Mel Gibson, unul dintre cei mai fermecători actori din lume, împlinește 60 de ani. Când era doar un puști, tatăl său, un catolic înflăcărat, l-a învăţat cele zece porunci. Apoi i-a spus-o pe a unsprezecea: „Să nu te minţi singur“. A trăit Mel Gibson după această ultimă poruncă?

02
/01
/16

George Alexandru s-a stins din viață vineri, 1 ianuarie, la ora 23.30 la Spitalul Fundeni, la vârsta de 58 de ani, din cauza unor complicații severe ale unei infecții abdominale grave, nu în timpul unei operaţii, a precizat Institutul Clinic Fundeni într-un comunicat. Trupul actorului va fi depus luni, la ora 11.00, la Teatrul Nottara. El va fi înmormântat tot luni, la cimitirul Ghencea.

30
/12
/15

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului“. Evenimentul îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe și invitații săi.

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

28
/12
/15

Casa de producție TVR propune să încheie anul cu un film special – „Aerisirea”, regizat de Silviu Jicman, după un text de Iosif Naghiu, cu Mircea Diaconu, Dan Condurache, Șerban Ionescu, Petrică Nicolae, a cărui acțiune este plasată în 13 iunie 1990. Va fi difuzat azi, 28 decembrie, ora 20 :10, la TVR 2.