Spectacolul lectură „Citește-mă!” va avea loc pe 17 iunie 2024, la Teatrul PODUL
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-lectura-citeste-ma-va-avea-loc-pe-17-iunie-2024-la-teatrul-podul/

În perioada mai-iunie s-a desfăşurat programul educaţional „Citeşte-mă!” – Ateliere de autocunoaştere prin scris, dedicat copiilor de clasa a VI-a şi a VII-a, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Petre Ghelmez” şi Școala Gimnazială „FERDINAND I” din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|14 iunie 2024

Sub coordonarea Oanei Răsuceanu (scenarist și regizor de teatru, trainer al atelierelor de scriere creativă), Mihaelei Michailov (dramaturg, trainer al atelierelor de scriere dramatică) și Anei Agopian (scenarist și regizor de film, trainer al atelierelor de scenaristică), copiii au experimentat atât prin introducerea în teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut – fie el literatură (primul și cel mai cunoscut mediu de receptare a cuvântului scris), monolog și scenariu de film. Toate textele rezultate vor fi disponibile într-un volum online pe platforma LiterNet.ro, devenind accesibile publicului larg.

Despre procesul de lucru și atmosfera generală a atelierelor, Oana Răsuceanu povestește:

Lucrul cu și alături de cei care abia pășesc în adolescență reprezintă, de fiecare dată, o provocare – să le stimulezi într-un mod productiv și creator imaginația, să le înțelegi și să îi ajuți să-și fructifice sensibilitatea. Îmi place să mă las surprinsă de inteligența lor intuitivă, de profunzimea emoțiilor prin care navighează, de cele mai multe ori, pentru prima oară în procesul de scriere bazată pe introspecție și meditație, mai puțin pe fantezie; am reușit să mă bucur odată cu ei atunci când își descoperă greșelile și își caută singuri soluțiile.

Textele tinerilor autori stau, de asemenea, la baza unui spectacol lectură, dedicat participanților, profesorilor, părinților și publicului invitat. Spectacolul lectură „Citește-mă!” va are loc luni, 17 iunie 2024, de la ora 19:00 și va fi găzduit de Teatrul PODUL aflat pe Calea Plevnei, nr. 61 (Casa de Cultură a Studenților – București). Distribuția este formată din actrițele Adina Andrei, Irina Velcescu, Lavinia Pele.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/24

În data care marchează 66 de ani de la debutul primei ediții a Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, celebrul violoncelist lituanian David Geringas, președintele juriului secțiunii de violoncel, va susține miercuri, 4 septembrie 2024, ora 19:00, un recital de excepție pe scena Ateneului Român, fiind acompaniat la pian de către Mikhail Mordvinov.

14
/06
/24

Organizatorii Concursului Internațional George Enescu anunță rezultatele preselecției secțiunilor instrumentale, pentru ediția a XIX-a: din 555 de muzicieni care au aplicat până la data de 17 mai 2024, juriul de specialitate a selectat 149 de tineri interpreți din 26 de țări, care vor evolua la București în luna septembrie. 

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

03
/02
/23

Marti, 7 februarie, ora 18.30, la Seneca Anticafe, strada Arhitect Ion Minu nr 1, se lansează raportul de cercetare "Consumul cultural al tinerilor și tinerelor din orașele mici și mijlocii. Perspective feministe" realizat de Asociația Room 2046 și Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung România, cu ocazia derulării proiectului F-SIDES Chapters - o serie de cinecluburi feministe în urbanul mic și mediu din România.

02
/02
/23

După relansarea Programului „Cantemir”, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, dă startul înscrierilor la sesiunea din acest an a cunoscutelor programe de finanțare a traducerii cărților românești în străinătate: Translation and Publication Support Programme (TPS) și PUBLISHING ROMANIA. Cele două programe se adresează editorilor din afara țării și urmăresc facilitarea accesului la cultura română, prin sprijinirea traducerilor din autori români și a publicațiilor dedicate culturii și civilizației românești.

02
/02
/23

Institutul Cultural Român a lansat apelul la candidaturi pentru bursele ”Woodrow Wilson” care se vor desfășura în anul 2023. În cadrul acestui program, trei cercetători români vor primi câte o bursă în valoare de 14.000 de dolari, constând într-un stagiu de trei luni la Woodrow Wilson International Center for Scholars, din Washington DC.