Spectacolul-lectură „Oriunde mă duc, numai de mine dau”, de Valentin Nicolau, marţi, în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-lectura-oriunde-ma-duc-numai-de-mine-dau-de-valentin-nicolau-marti-in-bucuresti/

Un spectacol-lectură în regia lui Victor Ioan Frunză, pornind de la piesa într-un act „Oriunde mă duc, numai de mine dau”, şi lansarea volumului omonim semnat de Valentin Nicolau, apărut la Nemira în ianuarie, vor avea loc marţi, 31 martie, de la ora 18.30, în grădina cafenelei Cărtureşti Verona din Capitală.

Un articol de Liliana Matei|26 martie 2015

La eveniment vor citi actorii George Costin, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Alexandru Pavel, Nicoleta Hâncu şi Mihaela Velicu.

Spectacolul va fi urmat de o prezentare a volumului făcută de regizorul Victor Ioan Frunză şi de criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu şi Monica Andronescu.

Cartea „Oriunde mă duc, numai de mine dau” (editura Nemira, 2015), pe care Valentin Nicolau n-a mai apucat s-o vadă tipărită, cuprinde trei „vise într-un act”, precum şi eseul „Un teatru al cunoaşterii interioare”, în care se regăseşte crezul autorului despre arta teatrului.

George Banu, care semnează prefaţa volumului, spune: „Am citit această piesă şi m-am neliniştit: cum să o reprezinţi? Ea mi-a apărut ca echivalentul unui mister medieval, unde lumea în integralitatea sa era convocată – «lumea largă» – şi complex reprezentată. Am resimţit impactul vorbelor şi forţa situaţiilor, dar, constant, pe fond de îndoială «scenică». Cum să restitui în registrul vizibilului această viziune a lumii?

Întrebarea m-a perturbat. Până când mi-am amintit convingerea a doi mari regizori, Vsevolod Meyerhold şi Antoine Vitez. Ei afirmă, ipoteză care mi-a luat mult timp pentru a o înţelege şi a o admite, că marii scriitori, nu regizorii, pun teatrul faţă în faţă cu… imposibilul! Că ei formulează pariurile extreme, că ei nu recunosc, nici nu admit teritoriul balizat, că ei invită la depăşirea frontierelor. Ei formulează întrebările, iar scena, mai târziu, încearcă şi deseori parvine să le răspundă.

Acesta a fost cazul cu Claudel şi cu… atâţia alţii. Valentin se înscrie printre ei. Cât aş vrea să-şi găsească un «vizionar» al scenei!”.

10926361_1111191375564419_9038849841409006863_n

Valentin Nicolau (1960 – 2015) a fost scriitor şi a publicat, de-a lungul anilor, volume de literatură şi de nonficţiune. A absolvit cursurile Facultăţii de Geologie-Geofizică, Universitatea din Bucureşti, în 1985, iar, în 2009, a obţinut titlul de doctor în Ştiinţele Comunicării.

În iulie 1991, a fondat editura Nemira, în 1994, a publicat prima carte şi, în 1998, i-a fost pusă în scenă prima piesă. În iulie 2002, a devenit preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, în septembrie 2006, a devenit consultant pentru România al Grupului Lagardère, iar, în ianuarie 2007, a înfiinţat postul de radio Smart FM. Pentru scurte perioade a coordonat activitatea mai multor instituţii din domeniul audiovizualului.

Din octombrie 2007, a început activitatea didactică la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Transilvania” din Braşov şi la Universitatea din Bucureşti. Ultimul volum publicat în timpul vieţii a fost „Basmania. Răspântia gândurilor”, apărut în noiembrie 2014.

Printre volumele de teatru publicate se numără „Dacă aş fi un înger” (editura Unitext, 2000), „Ultimul împărat” (editura Polirom, 2001), „Mai jos de Figueras” (editura Nemira, 2006), „Taina îngerilor” (editura Nemira, 2009), „Poveşti din al nouălea cer” (editura Nemira, 2012), „Păstrează copia şi nu uita originalul” (editura Nemira, 2012).

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.