Spectacolul „Luna”, o distopie în regia lui Marcel Top
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-luna-o-distopie-in-regia-lui-marcel-top/

Avanpremiera spectacolului „Luna” de Koharu Kisaragi va avea loc pe 5 februarie, de la ora 19:30, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Spectacolul, produs de ArtExtract şi distribuit de P2P Theatre, a fost realizat cu sprijinul PMB prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2020

Distribuția, care reunește trei generații de actori, este alcătuită din Laila Abdel Hafiz, Marius Ursu, Maria Radu, Valentin Corneanu, Ana-Maria Bercu, Nicu Rotaru, Ruxandra Bălașu, iar regia este semnată de Marcel Top.

Cunoscut pentru spectacolele sale neconvenționale, regizorul Marcel Top surprinde și de această dată, construind o imagine poetică a apocalipsei, în care dărâmarea lumii interioare devine metaforă pentru o planetă în pragul dezastrului, iar viața pare să își urmeze cursul ei mărunt, în ciuda faptului că sfârșitul pare a fi aproape.

Considerând că nepăsarea față de propria planetă este un subiect insuficient abordat de spectacolele de teatru de la noi, Marcel Top și-a dorit ca această montare să ne ajute să conștientizăm pericolul, amplificând temele despre ecologie pe care piesa scrisă de Koharu Kisaragi le avea deja. Autoarea textului este una dintre cele mai relevante voci ale dramaturgiei japoneze contemporane. Într-o societate tradiționalistă în care femeile sunt încurajate să descopere virtuțile liniștii, textele ei fac gălăgie, agită spirite și emoții.

În „Luna”, Kisaragi pare că spune o poveste ca oricare alta: Soțul și Soția, fiecare încercând să își găsească rostul și trăindu-și propria dramă. El, un tânăr ambițios, pentru care cariera este cel mai important lucru din lume. Viața lui se învârte în jurul acestui job depersonalizant, așa că nu e de mirare că atunci când este concediat, pică în derivă și, pe moment, nu își mai găsește sensul. Ea, o femeie aflată veșnic în așteptarea soțului, dispusă să facă orice și să accepte pe oricine ar putea-o salva din această singurătate înnebunitoare.

Dar universul în care trăiesc ei este unul (deocamdată) distopic, în care ploile acide au devenit un lucru obișnuit, centralele atomice au „răsărit” printre blocuri, iar de la robinet curge doar apă ruginită. În acest timp, oamenii își văd nestingheriți de prioritățile lor meschine, deloc îngrijorați de aceste aspecte, devenite parte din cotidianul lor. Au însă grijă ca bătrânii să nu fie aruncați la sticle goale, pentru că gunoaiele nu trebuie să se amestece, într-o societate cinică în care cei care incomodează sunt reciclați.

„Trăim vremuri în care suntem tot mai preocupați de micile noastre ticăloșii, fără să ținem cont că într-o zi aerul ar putea deveni irespirabil, apa potabilă s-ar putea epuiza, iar cerul ar putea cădea peste noi. Asemenea planetei, și relațiile interumane devin tot mai poluate de stres, goana după statut, crize, griji și de un pragmatism feroce, care ne face să pierdem din vedere lucrurile care contează și să ne îndepărtăm unii de ceilalți.” spune regizorul Marcel Țop despre spectacol.

„Luna” este un spectacol-metaforă care vorbește, cu un umor amar și sensibilitate, despre iubire, alienare și singurătate, într-o societate în care oamenii pot fi dați afară din propriile vieți. Fără excese sau patetism, spectacolul ne prezintă un viitor nu tocmai improbabil. Din contră…

17
/10
/12

Filarmonica Banatul reia seria evenimentelor dedicate educaṭiei muzicale complementare, propunând un ciclu de 5 recitaluri educative reunite sub genericul Cea mai frumoasã muzicã… preclasicã clasicã romanticã modernã româneascã Recitalul “Cea mai frumoasa muzicã româneascã” va fi prezentat elevilor din Jimbolia, luni, 15 octombrie, la Casa de Cultura a oraşului. Marṭi, 16 octombrie, la ora 9.00, la Sala […]

17
/10
/12

Primul spectacol de teatru muzical coregrafic pus în scenă de Ansamblul Profesionist “Junii Sibiului”, intitulat ‘La Sibiu, în Piaţa Mare, târg de n-are asemănare’ va recrea în zilele de 29 şi 30 octombrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, de la orele 18.00, atmosfera barocă din vremurile Baronului Samuel von Brukenthal, a […]

17
/10
/12

Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) organizează cu ocazia participării la Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti, în colaborare cu Primăria Timişoara, expoziţia foto „Müller – Camus – LaBute în altă lumină”. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 15 – 26 octombrie în Noul Spaţiu Expoziţional al Primăriei Timişoara (Piaţa Victoriei, nr.5, vizavi de Bancpost). Intrarea […]

17
/10
/12

În perioada 31 octombrie- 14 noiembrie la Bucureşti, Iaşi şi Cluj va avea loc Festivalul Internaṭional de Muzicã de Camerã SoNoRo. Festivalul se aflã la cea de-a cincea ediṭie şi va reuni peste 30 de artişti internaṭionali. Numãrul concertelor se va ridica la 14 şi vor fi susṭinute în 13 locaṭii. In Bucureşti vor avea […]

17
/10
/12

TransylvaniaMusic&Art Festival revine la Cluj cu cea de-a doua ediṭie . Festivalul este un concept inedit în România, deoarece abordeazã publicul într-o manierã cu totul şi cu totul nouã. Toate cele 13 arte vor reprezenta mijloc de delectare pentru participanṭii din acest an prin intermediul unor reprezentaṭii cu tematicã de dans, gastronomie, street art, teatru, […]

17
/10
/12

Festivalul International al Artelor Spectacolului Muzical „Viata e frumoasa” a ajuns anul acesta la cea de-a V-a editie, o editie aniversara ce reuneste, timp de 11 zile, cele mai  reprezentative evenimente din sfera spectacolului muzical. Cele 11 zile de festival readuc publicului bucurestean bucuria intalnirii cu spectacole si gale de opereta sau musical, concerte de […]

17
/10
/12

Kinofest revine în forṭã anul acesta în perioada 26-28 octombrie la Bucureşti. Fiind unul dintre cele mai importante evenimente din Europa Centralã şi de Est, festivalul a avut prima ediṭie în anul 2007. Scurtmetrajul va domina acest festival, deoarece vor fi trei secṭiuni dedicate acestuia : Micromovie, Ficṭiune şi Animaṭie-fiecare cu câte un unic câştigãtor. […]

17
/10
/12

1979 – Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru Pace datorită acţiunilor de sprijinire a săracilor din Calcutta, India. A fondat ordinul Misionarii Carităţii şi timp de peste 45 de ani, a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii şi muribunzii, conducând şi extinderea Misionarilor carităţii, mai întâi în toată India, apoi şi în alte ţări. A fost […]

16
/10
/12

    TEATRUL MASCA Programul de spectacole din perioada 15 – 21 octombrie 2012           Joi, 18 octombrie, ora 19.00   ACUL CUMETREI GURTON   Durata 1h şi 45’ Muzical după un text din Teatrul Renaşterii Engleze Traducerea: Leon Levitchi Acul cumetrei Gurton (autor necunoscut) este o farsă în cel mai […]

16
/10
/12

Cea de-a III-a ediţie a Festivalului “Les Films de Cannes a Bucarest” propune, în perioada 19-25 octombrie, pe lângă un regal cinematografic cu premierele unor filme mult-aşteptate din selecţia oficială a Cannes-ului, o selecţie de scurtmetraje de Palme d’Or sau întâlniri cu regizorii Matteo Garroe şi Elia Suleiman. Tânărul regizor turc L. Rezan Yeşilbaş, care […]

16
/10
/12

Cel de-al doilea volum al “Istoriei comunismului din România. Documente Nicolae Ceauşescu (1965-1971)”, publicat recent la Editura Polirom, sub egida Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, a fost lansat, marţi, în Studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR). Volumul, lansat în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a apărut sub îngrijirea […]

16
/10
/12

Festivalul George Enescu şi mai multe companii specializate în inovarea tehnologiilor pentru cultură vor reprezenta România, care are statutul de ţară invitată, la ediţia de anul acesta a Lucca Beni Culturali (Lu.Be.C.). Evenimentul destinat promovării patrimoniului cultural şi inovaţiei tehnologice pentru cultură şi marketing teritorial se va desfăşura la Lucca, în Italia, în perioada 18 […]

16
/10
/12

Miercuri, 17 octombrie, la ora 18 :30, Bucureşti va fi imortalizat în alb şi negru la Café Verona. Asociaṭia ,,Bucureştiul meu drag’’, alãturi de Librãria Cãrtureşti, va organiza un vernisaj menit sã portretizeze Bucureştiul altfel. Acest eveniment se aflã la a treia ediṭie şi va fi o adevãratã delectare pentru iubitorii de gen. Printre participanṭi […]

16
/10
/12

Observatorul european al audiovizualului a analizat succesul obţinut de filmele europene pe 10 mari pieţe non-europene – SUA/Canada, Australia, Brazilia, Chile, Columbia, Coreea de Sud, Mexic, Noua Zeelandă şi Venezuela -, într-un studiu despre exportul peliculelor europene. Datele sunt comparate cu statisticile alcătuite de Observator pentru 27 de teritorii europene şi ele au evidenţiat un […]

Pagina 905 din 918« Prima...102030...903904905906907...910...Ultima »